Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Licee | Liceul Teologic Baptist "Emanuel" Oradea

După muncă, și răsplată!

Premierea performanței în cadrul LTBE Oradea


Când rezultatele sunt de excepție, oriunde ar apărea, realizezi că în spatele lor e muncă, dedicare și binecuvântare. Nu au cum răsări din întâmplare, din întâmplare răsar numai buruienile, iar florile rare înfloresc în condiții speciale! Așa și rezultatele elevilor la concursuri și olimpiade: înseamnă muncă - a elevilor, a profesorilor. Înseamnă dedicare: a elevilor, a profesorilor, a părinților! Înseamnă mai mult: binecuvântarea lui Dumnezeu, a Lui, care ne-a dăruit și în acest an o grădină plină de flori rare, o recoltă bogată de premii. A lui Dumnezeu să fie recunoștința noastră!...citeste


 

Astăzi, la Liceul Teologic Baptist „Emanuel”, s-a desfășurat a XIV-a ediție a concursului

„9 Mai - Ziua Europei”


Liceul Teologic Baptist „Emanuel", Oradea, ca în fiecare an, a marcat ziua de 9 mai printr-o manifestare de amploare în cadrul concursului „9 Mai - Ziua Europei", ediția a XIV-a, cuprins în cadrul proiectului educativ local „Europa văzută prin ochii copiilor", avizat de I.S.J. Bihor și organizat de Catedra de Istorie-Geografie. ...citeste


 

Campania națională ,,19 zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor”,

Mesaje anti-violență și de prevenire a abuzurilor transmise de elevi ai LTBE Oradea


În perioada 1-19 noiembrie 2023, elevi din clasele a V-a B, a VII-a A, a IX-a B, a X-a A, a X-a B, a XI-a A, a XI-a B, a XII-a A și a XII-a B, sub coordonarea profesorilor diriginți, au ales să se implice în campania națională ,,19 zile de prevenire a abuzurilor și violențelor asupra copiilor și tinerilor", ediția a 11-a....citeste


 

Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Oradea, în calitate de membru A.C.S.I., a organizat, în 28 octombrie,

Conferință națională cu participare internațională la L.T.B.E.


A.C.S.I., cunoscută și sub numele de Asociația Școlilor Creștine Internaționale (în engleză, Association of Christian Schools International), este o organizație non-profit care servește comunitățile de învățământ creștin din întreaga lume. Această asociație a fost fondată în 1978 și are sediul în S.U.A., dar are membri și școli afiliate în peste 100 de țări din întreaga lume, sediul pentru Europa fiind în Budapesta. Scopul principal al A.C.S.I. este de a sprijini, încuraja și conecta școlile creștine și educatori care împărtășesc valorile creștine în procesul de învățământ. A.C.S.I. promovează o educație bazată pe principii creștine și etice, cu accent pe dezvoltarea spirituală și morală a elevilor. Ea se angajează în a ajuta școlile creștine să atingă standarde înalte în educație, precum și să le sprijine în a oferi o perspectivă creștină în cadrul programelor lor academice. ...citeste


 

Sâmbătă, la Liceul Teologic Baptist ,,Emanuel”, va avea loc

Conferința regională ACSI - Oradea, România


Acesta este un eveniment de o zi pentru cadrele didactice și liderii școlari. Îi invităm pe cei care vorbesc limba română sau engleză să participe la întâlnirea de la Oradea pentru a învăța, pentru a avea părtășie și pentru a-i inspira pe ceilalți în lucrarea de educație creștină....citeste


 

Miercuri,14 iunie, premieri, cu zecile, la Liceul Teologic Baptist ,,Emanuel

NIHIL SINE DEO!


Trăim, împreună, elevi și profesori, sentimente de profundă recunoștință față de binecuvântările lui Dumnezeu revărsate peste munca noastră de-a lungul întregului an școlar 2022-2023. Elevii noștri buni, talentați și minunați au obținut, și în acest an, performanțe remarcabile. ...citeste


 

,,Ziua Europei - trecut, prezent și viitor”, ediţia a XIII-a

Sărbătoare tradițională de Ziua Europei la L.T.B.E.


În luna mai 2023, catedra de istorie-geografie din cadrul L.T.B. ,,Emanuel" a organizat concursul pe echipe cu tema ,,Ziua Europei - trecut, prezent, viitor", aflat la cea de-a XIII-a ediție, cuprins în cadrul proiectului educativ local ,,Europa văzută prin ochii elevilor". Activitatea a fost moderată de către prof. Ramona Iştoc, iniţiator al proiectului, iar domnul director adjunct Buleandra Constantin a deschis manifestarea cu o rugăciune. ...citeste


 

Suntem în ,,Luna Pădurii” și vă îndemnăm pe fiecare:

,,Ai grijă de plămânul verde al Terrei”!


În fiecare an între 15 martie - 15 aprilie serbăm ,,Luna Pădurii", un eveniment ce are ca scop evidențierea rolului pădurii în menținerea echilibrului în natură și sensibilizarea publicului și a factorilor decizionali cu privire la importanța pădurilor și a rolului lor esențial în menținerea echilibrului ecologic la nivel global....citeste


 

În parteneriat cu Universitatea din Oradea, invitat special, doamna profesor, univ. dr. Delia Bîrle

Activitate dedicată lui Mihai Eminescu. Înțelegerea conceptelor de geniu și genialitate


Încă din primii ani de școală auzeam despre acest mare geniu al literaturii române, creator de poezie și proză al cărui frumos portret se regăsea în toate manualele și ale cărui versuri le știam aproape pe dinafară. De la ,,Somnoroase păsărele" până la ,,Luceafărul", le citeam, le memoram, le recitam, le puneam sub lupa analizei literare, dar le și simțeam, căci această minte strălucită și suflet profund reușea să creioneze o emoție aparte, specifică, pe care o puteam identifica dintre mii de opere, creația eminesciană....citeste


 

Ziua școlii - 32 de ani de har și binecuvântări

Zi de sărbătoare pentru L.T.B. ,,Emanuel”


Și în acest an școlar, comisia de promovare a imaginii școlii a organizat activități menite să marcheze atât Ziua școlii - 32 de ani de har și binecuvântări, cât și Ziua Națională a României, 1 decembrie - 104 ani de la Marea Unire din 1918. Manifestările s-au înscris într-un proiect local intitulat „Europa văzută prin ochii elevilor", aflat la a doua ediție....citeste


 

9 octombrie

Holocaustul - Aducere aminte


Cu prilejul comemorării Zilei Holocaustului în România, pe 9 octombrie, elevii școlii noastre (Liceul Teologic Baptist ,,Emanuel" - n.n.) au luat parte la activitatea ,,Holocaustul - Aducere aminte", în colaborare cu Asociația Tikvah, reprezentată de doamna președinte Emilia Teszler....citeste


 

Roadele binecuvântării la LTBE Oradea în 2022

Zeci de premii la olimpiade și concursuri județene și naționale


Ne bucurăm să vă putem prezenta un palmares impresionant, zeci de premii și mențiuni cucerite de elevii noștri la olimpiadele și concursurile școlare la care ne-au reprezentat cu cinste în acest an școlar....citeste


 

Voluntarii EcoClub LTBE Oradea susțin

Campania ,,Luna curățeniei în Bihor”


Peste 40 de elevi de gimnaziu și liceu, voluntari ai EcoClubului constituit în cadrul Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel" Oradea, coordonați de către prof. Florin Iștoc, prof. Ramona Iștoc și prof. Faur Tabita, au ales să marcheze Ziua Internațională a migrației peștilor, 21 mai 2022, printr-o acțiune de igienizare a malurilor Crișului Repede, între Podul Ferdinand I și Podul Decebal. ...citeste


 

Proiect educativ

„Europa văzută prin ochii elevilor”


Dezvoltarea unei conştiinţe europene și formarea sentimentului de apartenență la marea familie europeană, ca „cetăţean al Europei", reprezintă un obiectiv important al activităților desfășurate cu ocazia zilei de 9 Mai - Ziua Europei, în cadrul Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel" Oradea....citeste


 

Decembrie 2021

Competiția ,,Bradul reciclabil” L.T.B.E.


În perioada decembrie 2021- iunie 2022, se desfășoară în cadrul Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel" Oradea, proiectul educativ județean ,,Be ECO friendly-Reduce-Reuse-Recycle", responsabil fiind director, prof. drd. Curta Iosif-Viorel, iar coordonator de proiect, prof. Iștoc Ramona....citeste


 

Prezentarea noului număr al revistei L.T.B. „Emanuel”

Recunoștință pentru ,,Emanuel”


Vineri, 17 decembrie 2021, în sala mare a Bisericii Emanuel a avut loc o capelă special în cadrul căreia a fost prezentat noul număr al revistei Liceului Teologic Baptist „Emanuel" și, totodată, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor câștigători la concursul „Recunoștință". ...citeste


 

Recunoștință ... pentru toate!

Revista Emanuel nr. 3 (decembrie 2021)


Avem în față revista Emanuel nr. 3, revista Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel" din Oradea, apărută în decembrie 2021, în 64 de pagini color, într-o ținută grafică de excepție, organizată și structurată armonios, vizând toate cele patru nivele de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial și liceal, ale instituției. ...citeste


 

La L.T.B. ,,Emanuel”

Rezultate deosebite și în vremuri de pandemie


Chiar dacă a fost un an școlar atipic, în care ne-am desfășurat activitatea predominant în mediul online, am încercat să-i motivăm pe elevi să-și valorifice cunoștințele teoretice, dar și abilitățile, deprinderile practice în medii non-formale, prin participarea la o serie de proiecte și concursuri din diverse domenii....citeste


 

Sâmbătă, 18 septembrie

,,Împreună pentru o țară mai curată!” susțin și elevii de la L.T.B. ,,Emanuel”


Sub motto-ul ,,Curățenie în toată țara. Într-o singură zi. În 18 septembrie2021!", Let's Do It, Romania! a organizat Ziua de Curățenie Națională, zi în care voluntari din toată țara au strâns deșeuri din natură....citeste


 

Activitate demarată în luna martie

,,Maratonul lecturii”


Cititul este o achiziție foarte importantă pentru dezvoltarea ulterioară a copilului din clasa pregătitoare. Datorită acestui lucru, am gândit o activitate care să introducă copiii în tainele cititului. ...citeste


 

Festivitatea de încheiere a clasei pregătitoare A

Rămas bun, dragi îngerași!


Anul 2021 a fost pentru noi unul atipic: școală online, program în două schimburi, pe grupe, interzicerea colaborării și a interacțiunii între copii, între dascăli și elevi, provocările învățării cititului, socotitului, dobândirea unor deprinderi de elev....citeste


 

În cadrul proiectului „Întărirea identităţii culturale în regiunea Dunării, pornind de la patrimonial comun Art Nouveau”

Elevii de la ,,Emanuel” au debutat cu succes ca și ghizi în cadrul ,,Zilelor Art Nouveau”


Oradea celebrează anual patrimoniul Art Nouveau prin evenimente inedite organizate de Primăria Municipiului Oradea, în parteneriat cu alte instituții și organizații. ...citeste


 

Proiectul ,,Recensământ signalistică stradală"

Voluntarii LT.B.E susțin Visit Oradea


Proiectul ,,Recensământ signalistică stradală" a fost inițiat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea), reprezentată de dnul Bogdan Junea, în parteneriat cu Centrul pentru Tineret ,,The Spot" , coordonat de dna prof. Mela Delia....citeste


 

Proiectul

,,Vocabularul Elevului Turist în Oradea”


Proiectul ,,Vocabularul Elevului Turist în Oradea" a fost inițiat de Centrul pentru Tineret ,,The Spot" (director, dna prof. Mela Delia), în parteneriat cu Oradea Heritage, Muzeul Orașului Oradea - Complex cultural (director, dna Lupșea Angela), Liceul Teologic Baptist ,,Emanuel" (director, prof. Curta Iosif) și Novartis (conf. univ. dr. Pușcaș Cristian)....citeste


 

Felicitări, și florile recunoștinței pentru olimpicii naționali și profesorii lor!

Olimpicii naționali ai Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel” Oradea în anul școlar 2018-2019


Trăim într-o vreme în care lumea este preocupată de ierarhizări și competiții. Suntem mereu îndemnați să urcăm pe trepte superioare de performanță și de competență înţelegând că trebuie să progresăm, să exploatăm la maximum ceea ce posedăm, să nu pierdem ocazia de a arăta ceea ce suntem în stare. ...citeste


 

De Ziua Mondială a Mediului

,,STOP POLUĂRII AERULUI” spun și elevii L.T.B. ,,Emanuel”!


Ziua Mondială a Mediului sau Ziua Mediului Înconjurător, este aniversată în fiecare an pe data de 5 iunie. Ea a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru celebrarea Conferinței ,,Ecologia Umană" de la Stockholm. ...citeste


 

Cu un picior în emisfera vestică și cu celălalt în cea estică,

O călătorie fascinantă...Frankfurt am Main, Bruges, Londra, Anvers, Köln


,,Sub îndrumarea ghidului Oana Gavriș și a dnei profesoare, Ramona Iștoc, am pornit la drum în seara zilei de 19 aprilie 2019, într-una din cele mai reușite excursii de până acum, pe lângă cele din Istanbul, Paris, Cracovia, Elveția, Praga și multe altele, la care am participat de-a lungul anilor petrecuți în Liceul Teologic Baptist "Emanuel" Oradea." (Eduard Lal, clasa a X-a A)...citeste


 

Interviu cu dr. Paul Șușman, Legal Officer la Comisia Europeană

Proiectul comunitar ,,EU-Back to school”


În cadrul proiectului comunitar ,,EU-Back to school", școala noastră a fost vizitată de către dr. Paul Șușman, Legal Officer la Comisia Europeană, în perioada 7-8.05.2019. ...citeste


 

9-10 mai

Sărbătoare naţională şi internaţională la Liceul Teologic Baptist ,,Emanuel” Oradea


Catedra de Istorie-Geografie, din cadrul Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel" Oradea, a demarat un proiect educațional, în vederea marcării zilelor de 9-10 mai, în colaborare cu Consiliul Elevilor dar și cu Comisia Europeană, reprezentantă prin dr. Paul Șușman, LLM-Legal Officer, în cadrul programului ,,EU Back to school", proiect care a cuprins mai multe activități....citeste


 

Miercuri, în cea de-a doua zi de sărbătoare a Centenarului Marii Uniri

Celebrarea românismului de către elevii Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel” Oradea


În cadrul proiectului educativ ,,Centenarul Marii Uniri - pietre de aducere aminte", elevii ciclului gimnazial și liceal s-au gătit, cu mic cu mare, în straie de sărbătoare ca pe vremea străbunicilor pentru a-și manifesta respectul și prețuirea față de jertfa înaintașilor noștri, față de curajul de care au dat dovadă luptând pentru unitatea tuturor românilor. ...citeste


 

Timp de două zile,

Elevii Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel” din Oradea au sărbătorit românismul la ora Centenarului Marii Uniri


Marți (27 noiembrie 2018), în superba sală a Bisericii Baptiste ,,Emanuel" din Oradea, elevii celor 10 clase din ciclul primar de la Liceul Teologic Baptist ,,Emanuel" au marcat printr-un regal artistic o dublă sărbătoare: Centenarul Marii Uniri, în cadrul proiectului educativ ,,Centenarul Marii Uniri - pietre de aducere aminte", și 28 de ani de existență a instituției de învățământ....citeste


 

O vizită în unicul oraș întins pe două continente

Istanbul - lumea islamică cu aromă de baklava


,,Hey Constantinopole! Either I take you,or you take me!" -Sultan Mehmed II în timpul cuceririi Constantinopolului-Istanbulul de azi-1453...citeste


 

Luni, am (re)văzut copii fericiți

„Bucuria prieteniei” (,,Emanuel” – Husasău de Tinca)


Participând luni, 18 decembrie 2017, la cea de-a doua etapă a proiectului educativ „Dăruind vei dobândi", desfășurată la Liceul Teologic Baptist ,,Emanuel" din Oradea, ne-am bucurat de atmosferă dar mai cu seamă de bucuria unor copii care trăiau intens întâlnirea din cadrul acestui proiect al prieteniei sincere....citeste


 

Muncă, responsabilitate, talent și multă credință!

Olimpicii Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel” din Oradea, dar nu numai


An de an, elevii Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel" din Oradea, care ne reprezintă instituția și județul la olimpiadele școlare, ne fac cinste. Drept pentru care dorim să-i cunoașteți, să-i apreciați și să-i respectați pentru ceea ce sunt și ceea ce fac pentru imaginea liceului nostru, dar și a comunității....citeste


 

5 iunie

Ziua Mondială a Mediului, sărbătorită de L.T.B. ,,Emanuel” Oradea


Motto: ,,Dacă te gândeşti la anul următor - însămânţează pământul. Dacă te gândeşti la următorii zece ani - plantează un copac. Dacă te gândeşti la următorii o sută de ani - educă oamenii". (Proverb chinezesc)...citeste


 

Catedra de Istorie-Geografie, din nou, pe baricadele Parisului

O nouă experiență de neuitat, pe tărâm francez și german


,,Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc citesc doar o pagină" (Sf. Augustin)...citeste


 

Pentru al 10-lea an, consecutiv

Un deceniu de celebrare a Zilei Europei - 9 MAI, în cadrul L.T.B. ,,Emanuel” Oradea


Pentru al 10-lea an, consecutiv, L.T.B. ,,Emanuel" a sărbătorit multiculturalitatea, valorile naționale și europene, cu ocazia Zilei Europei - 9 Mai. ...citeste


 

Proiectul „Dăruind vei dobândi”

Bucuria de a dărui


Cotele alarmante ale agresivității fizice, verbale, din rândul populaţiei şcolare, arată că este nevoie să vedem cum putem modela caractere care să valorizeze bunătatea, blândeţea, facerea de bine. Trăim într-o societate care ne-a învăţat multe, am ajuns să avem capete mari, dar adeseori inimi mici. ...citeste


 

Copiii iubesc și dăruiesc sincer din puținul lor și din preaplinul sufletului

Ieri, s-au bucurat împreună, de Nașterea Pruncului Iisus, peste 150 de copii de la ,,Emanuel” și de la Husasău de Tinca


Participând, ieri (luni, 18 decembrie 2017), la Liceul Teologic Baptist ,,Emanuel" la cea de-a doua etapă a proiectului ,,Dăruind vei dobândi", am realizat încă o dată, iar și iară, cât de curată și binecuvântată este lumea copiilor! ...citeste


 

Din nou la Auschwitz...

ISTORIE retrăită și nu numai


La mijloc de octombrie 2017, în miez de noapte, un grup important de copii și părinți am pornit spre Polonia, într-o excursie organizată de domnii profesori Ramona și Florin Iştoc....citeste


 

Mag Adrian - performerul liceului și al Bihorului la Olimpiada de geografie

22 de olimpici naționali la Liceul Teologic Baptist ,,Emanuel” din Oradea


An de an, elevii Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel" din Oradea se situează în topul liceelor bihorene în ceea ce privește promovabilitatea (sută la sută) la examenele naționale (Evaluarea națională și Bacalaureat) și rezultatele la olimpadele și concursurile naționale....citeste


 

An de an, cu deschidere și sinceritate

Sărbătorirea Zilei Europei - 9 MAI, în cadrul L.T.B. ,,Emanuel”


Iată-ne ajunși la cea de-a noua ediție a concursului pe echipe dedicat Zilei Europei, organizat de către catedra de istorie-geografie din cadrul Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel". ...citeste


 

La pas prin Europa

Trei perle ale Evului Mediu: Bratislava, Praga, Budapesta


Cu dorința de a vedea, reține si înțelege mai bine lecțiile de istorie și geografie, noi, o parte dintre elevii Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel" Oradea, am pornit la sfârșitul lunii octombrie 2016, într-o fascinantă călătorie, prin trei capitale europene: Bratislava, Praga, Budapesta, însoțiți de profesorii noștri, domnul și doamna Iștoc, care an de an organizează cu multă pasiune acest gen de excursii....citeste


 

Mai mult ca orice, ne dorim să creștem oameni

Roadele muncii, binecuvântarea lui Dumnezeu la Liceul Teologic Baptist


Într-o lume superficială, în care valorile sunt tot mai puține și tot mai ascunse, munca este floarea rară ce duce per aspera, ad astra. ...citeste


 

Marți, la L.T.B. ,,Emanuel”

Celebrarea zilelor de 9 și 10 Mai - Ziua Europei și Ziua Regalității


Continuând tradiţia începută în urmă cu opt ani, catedra de istorie-geografie a organizat şi de această dată un concurs pe echipe dedicat Zilei Europei. ...citeste


 

Joi, vineri și duminică,

Elevii și dascălii Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel” au sărbătorit 25 de ani de har și binecuvântare


Joi, vineri și duminică (26, 27 și 29 noiembrie 2015), elevii și dascălii Liceului Teologic Baptist ,,Emanuel" din Oradea au sărbătorit 25 de ani de har și binecuvântare, în cadrul a trei capele speciale....citeste


 

La aniversară

25 de ani de har și binecuvântare


Vineri, 27 noiembrie 2015, elevii și cadre didactice de la Liceul Teologic Baptist ,,Emanuel" din Oradea vor sărbători ,,25 de ani de har și binecuvântare", ca să-l cităm pe directorul instituției, domnul profesor Iosif Curta...citeste


 

Tradiţia bunelor rezultate şi „abonaţii” la medalii

La Liceul Teologic Baptist „Emanuel”, premiile sunt tot mai multe


La Liceul Teologic Baptist „Emanuel" din Oradea, rezultatele bune sunt „molipsitoare", în sensul că tot mai mulţi elevi se „molipsesc" unii de la alţii de rezultate care fac cinste şcolii şi judeţului, iar unii profesori (şi elevii lor) sunt „abonaţi" (an de an) la medalii... De când scriem despre acest liceu, nu a fost an să nu consemnăm faptul că profesorii catedrei de istorie-geografie au obţinut noi rezultate la olimpiadele şi concursurile de profil....citeste


 

De Ziua Europei - 9 Mai – la Liceul Teologic Baptist „Emanuel”

O plimbare pe cărările Europei


În fiecare an, primăvară, înainte de anotimpul călătoriilor prin lumea asta mare, călătorim – cu mintea şi cu sufletul – prin colţul acesta de lume care e al nostru. ...citeste


 

Patrula eco „Omuleţii verzi” în acţiune de Ziua Pământului!

„Respectând creaţia, respecţi Creatorul!”


Cu ocazia sărbătoririi Zilei Pământului, în 22 aprilie 2015, membrii patrulei eco „Omuleţii verzi", din cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel" Oradea, au organizat o campanie de informare a comunităţii locale cu privire la necesitatea protejării şi conservării biodiversităţii ecosistemelor locale....citeste


 

Călători prin Europa

O nouă excursie de vis: Italia, Franţa şi Spania!


Cu ale sale oraşe istorice sau staţiuni de lux, Spania oferă tuturor experienţe inedite. Acelaşi lucru ne-a dăruit şi nouă, celor 82 de suflete pornite în călătoria mult aşteptată....citeste


 

În prima zi de școală

La Liceul Teologic Baptist „Emanuel” a fost inaugurat corpul B de clădire


Luni, 15 septembrie 2014, înainte să înceapă festivitățile de deschidere a cursurilor în noul an școlar, la Liceul Teologic Baptist „Emanuel" a fost inaugurat corpul B de clădire....citeste


 

Ediția a VI-a a concursului pe echipe (clase)

Sărbătoare de „9 MAI – ZIUA EUROPEI” la L.T.B. „Emanuel”


Continuând tradiția începută în urmă cu șase ani, catedra de istorie-geografie a organizat și de această dată un concurs pe echipe dedicat Zilei Europei....citeste


 

Visul, devenit realitate

O călătorie fascinantă!


Totul a început cu un simplu vis. Și iată că în cele din urmă, visul a devenit realitate. Timp de 9 zile (11-19 aprilie 2014) am fost părtașii unei călătorii fascinante într-o țară cu totul deosebită: Italia....citeste


 

„Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”

Ziua Copilului la Liceul Teologic Baptist „Emanuel”


Activitatea dedicată Zilei Copilului, desfășurată în cadrul Liceului „Emanuel” și înscrisă în proiectul de parteneriat cu Centrul de Îngrijire de Zi Oradea, cu titlul „Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!” (Mahatma Gandhi), a fost organizată de către profesorii Fiter Ciprian, Iștoc Florin și Iștoc Ramona, împreună cu elevii claselor a XI-a A și B. Invitații speciali au fost preșcolarii de la Centrul de Zi, însoțiți de către dna educatoare Ciarnău Lucica, dna Gherman Adriana și dna Zgîrd Ioana....citeste


 

La Mica Olimpiadă de Geografie

Raul și Segiu – olimpici naționali


În anul școlar 2012-2013 a fost inițiat și s-a desfășurat prima ediție a Concursului Național de Geografie pentru clasele V – VII „TERRA” (sau „Mica Olimpiadă de Geografie”). ...citeste


 

Excursie la Londra

Început de primăvară londoneză


Capitala Marii Britanii (Londra) este una dintre cele mai frumoase și fabuloase metropole ale lumii, îmbinând armonios trei concepte ale timpului: antichitate, vechime și modernism....citeste


 

„Fii român, fii european, fii creștin!”

Concursul „9 mai – ZIUA EUROPEI” la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Oradea


Sub deviza „Fii român, fii european, fii creștin !” și în acest an, catedra de istorie-geografie din cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel”, reprezentată de către prof. Florin și Ramona Iștoc, a organizat un concurs dedicat Zilei Europei – 9 mai....citeste


 

„Omuleții verzi” au ieșit joi în stradă

Membrii Patrulei eco de la „Emanuel” informează orădenii


Ramona și Florin Iștoc, profesori de istorie-geografie la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea, și ecologiști convinși, implementează de ani buni proiecte de mediu în parteneriat cu Primăria Oradea. ...citeste


 

Iar și iară, e primăvară!

Olimpicii Liceului Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea


Dincolo de câteva proiecte esențiale pe care le-am consemnat în timp, în fiecare primăvară, la Liceul Teologic Baptist „Emanuel”din Oradea, ne-am obișnuit să consemnăm bilanțul olimpicilor, care, parcă, an de an, e tot mai consistent....citeste


 

Proiecte locale și parteneriat internațional

Ecoeducația promovată în cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel” Oradea


Ecoeducația trebuie tratată ca proces de sensibilizare și formare a copiilor, tinerilor și adulților pentru abordarea și soluționarea problemelor cu care omul și mediul se confruntă. ...citeste


 

Excursie în Polonia

Umbrele trecutului


Excursia organizată pe teritoriul Poloniei, în octombrie 2012, de către profesorii Ramona și Florin Iștoc, ne-a oferit oportunitatea de a descoperi locuri pline de istorie, precum Auschwitz, Cracovia, dar și un paradis montan, Zakopane. ...citeste


 

În 20 octombrie, la liceul „Emanuel”

Asociația Eurolingva organizează o sesiune de pretestări gratuite


Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a aprobat în 2009 metodologia de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine cu probele de evaluare a competenței lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal....citeste


 

O săptămână de voluntariat la Oradea

Voluntarii englezi din Bristol se alătură Fundației Hospice „Emanuel”


Voluntarilor englezi nu le e rușine să muncească... orice. Ieri (luni, 24 septembrie 2012), i-am surprins în timp ce crăpau lemne de foc la sediul Hospice „Emanuel” din Oradea....citeste


 

În prezența ambasadorului SUA Mark Gitenstein și a soției sale Elisabeth,

A fost pusă piatra de temelie a Centrului Hospice „Emanuel”


„Azi, 12 septembrie 2012, în prezența Excelențelor Sale, Doamna și Domnul Ambasador al SUA Mark Gitenstein și a Domnului Primar Ilie Bolojan, a fost pusă piatra de temelie a Centrului Hospice Emanuel, proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, a firmei S.C. Repcon S.A, a comunității orădene și a unor parteneri din Marea Britanie și SUA”....citeste


 

Proiect derulat de Liceul „Emanuel” și finanțat de Primăria Oradea

„Sănătate prin mișcare”


De ani buni, constatăm cu bucurie că la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea, dascălii implementează cu succes proiecte de mediu, dar nu numai, în parteneriat cu Primăria Oradea....citeste


 

Concurs „9 Mai - Ziua Europei”

„Unitate în diversitate!”


Moto: Nu formăm coaliții între state, ci uniune între oameni”. Jean Monnet...citeste


 

Joi, în vizită la primărie

„Îmbunătățirea condițiilor de mediu...” – un nou proiect al liceenilor de la „Emanuel”, finanțat de Primăria Oradea


Domnii profesori Ramona Iștoc și Florin Iștoc, de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel”, sunt printre cei mai activi dascăli din municipiu care derulează de ani buni cu elevii liceului proiecte de mediu....citeste


 

Vive la France!

Am fost în Orașul Luminilor!


Excursia organizată de domnii profesori Ramona Iștoc și Florin Iștoc (de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea) în perioada 6-12 aprilie 2012, ne-a oferit prilejul de a vedea două dintre cele mai frumoase orașe ale Franței: Paris și Strasbourg, dar și minunatul oraș al Germaniei: Munchen-ul....citeste


 

Olimpicii liceului și profesorii îndrumători

Tradiția bunelor rezultate la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea


La Liceul Teologic Baptist „Emanuel”, precum la colegiile orădene reprezentative, găsim, an de an, elevi și profesori „abonați” la premiile, mențiunile și medaliile olimpiadelor școlare! ...citeste


 

În cadrul programului „Școala altfel”

„Ne curg prin vene argumente...”


Este extrem de rar când se întâlnesc, îngemănate, calitatea și capacitatea de a fi ceva pe gustul maselor. De regulă, ele se exclud. În literatură, de exemplu, a reușit performanța asta Umberto Eco a cărui carte, „Numele trandafirului”, a cucerit și publicul, dar, mult mai important, este literatură adevărată, apreciată de cei mai fini cunoscători, de cei cu adevărat specialiști. Este ca și când asimtota, sfidând orice definiție și orice profesor de matematică, ar atinge infinitul, perfecțiunea......citeste


 

„Respectând creația, respecți Creatorul!”

Rezultatele elevilor Liceului Teologic Baptist „Emanuel” Oradea la concursurile naționale


Pe parcursul întregului an școlar 2010-2011 am încercat să inoculăm elevilor noștri ideea că „respectând creația, respecți Creatorul!”. ...citeste


 

„Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii”, se scrie în Cartea proverbelor din Vechiul Testament

„Fără exigență nu poți obține performanță!”


I-am citat pe doi dintre interlocutorii noștri, pe directorul Liceului Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea, prof. Constantin Buleandra și pe elevul Alexandru Ghiurău, din a XII-a B (profil uman, specializarea teologie)....citeste


 

Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea

„Respectând creația, respecți Creatorul!”


Revenim la activitatea din 6 iunie 2011, de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel”, organizată de Ziua Mondială a Mediului pentru a vă face cunoscuți câștigătorii concursului de desene, colaje și machete, intitulat „Respectând creația, respecți Creatorul!” ...citeste


 

La Liceul „Emanuel”

Sărbătorirea zilei de 1 iunie


De 1 iunie - Ziua Copiilor, Liceul Teologic Baptist „Emanuel” a fost vizitat de grupa preșcolarilor din cadrul Centrului de Îngrijire de Zi din Oradea, însoțiți de dna psiholog Alina Meheș și dnele educatoare Ciarnău Lucica și Adriana Gherman....citeste


 

De Ziua Mondială a Mediului, a fost lansat proiectul

Promovarea unui comportament ecologic adecvat în cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel”


Luni (6 iunie 2011), la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea, s-a sărbătorit Ziua Mondială a Mediului, făcându-se bilanțul proiectului de mediu lansat anul trecut (în 4 iunie 2010), finanțat de Primăria Oradea, intitulat „Implementarea conceptului de dezvoltare durabilă în cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel”, și lansarea unui nou proiect: „Promovarea unui comportament ecologic adecvat în cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel”....citeste


 

De la Liceul Teologic Baptist „Emanuel”

Opt olimpici ne-au reprezentat județul la națională!


Grație profesorilor Ramona și Florin Iștoc, de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea, care pregăteau, până mai ieri, olimpicii în cadrul grupelor de excelență la istorie și geografie, an de an, aveam „abonați” la etapa națională. ...citeste


 

Luni, la „Emanuel”

„Drama Day”, concurs


Prof. Claudia Bolcaș și clasa a XI-A, de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea au organizat, luni, 16 mai 2011, concurs pentru desemnarea echipajelor care vor reprezenta liceul, vineri, 3 iunie, la etapa județeană a Festivalului „Drama Day” – 2011, organizată de Liceul cu Program Sportiv „Bihorul”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, la Teatrul „Arcadia”. ...citeste


 

De la Oradea la Sibiu, Brașov, Sinaia…

Amintiri unicat


Excursia pe care am organizat-o (prof. de limba română, Mihaela Fildan și profesor diriginte, Ivan Daniel), în perioada 29 aprilie - 1 mai, cu clasa a lX-a A de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel”, a oferit elevilor prilejul de a vizita unele dintre cele mai cunoscute monumente istorice și orașe din România, precum: Sighișoara, Sibiu, Brașov, Alba Iulia, Castelul Peleș din Sinaia, Castelul Bran, Cetatea Râșnov....citeste


 

Un nou show de pomină

Sărbătorirea zilei de 9 Mai la „Emanuel”


Gimnaziștii de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea s-au pregătit ca la carte pentru „Ziua Europei”, cu multe materiale, dar au și gătit bucate... cât pentru „Nunta Zamfirei”, orchestrați de profesorii diriginți și Ramona Iștoc – coordonatorul de proiect și organizatorul principal al evenimentului. ...citeste


 

CERNOBÂL – 25 de ani

„Energie nucleară, de ajuns!”


La 26 aprilie 1986 a avut loc cel mai grav accident nuclear din istorie, cu consecințe majore asupra sănătății publice și a mediului înconjurător, precum și cu urmări sociale și economice importante....citeste


 

„Să ne cunoaștem și să ne facem prieteni”

O întâlnire specială... de Paște!


În preajma sfintelor sărbători de Paști, un grup de elevi ai Liceului Teologic Baptist „Emanuel” Oradea, împreună cu dna prof. Iștoc Ramona, au vizitat grupa de copii ai dnei educatoare Russu Doina, din cadrul Centrului de Îngrijire de Zi Oradea. ...citeste


 

Un basm adevărat

Călătorie, aventură, luptă pe tărâmul magic al cuvintelor cu miez de soare


Participarea la Concursul Național de Limba și Literatura Română „Ionel Teodoreanu”, a cărui fază națională se desfășoară, an de an, la Colegiul „Costache Negruzzi” din Iași reprezintă pentru cei mai talentați în ale condeiului un punct de reper pe traseul devenirii sufletești....citeste


 

Joi, la Liceul „Emanuel”

Zilele francofoniei - ediția a II-a


Prof. Rodica Moțiu și Florica Fărcaș, profesori de limba franceză la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea, au organizat, joi (17 martie 2011), în sala de nunți a Bisericii Baptiste „Emanuel”, un program special: „Zilele francofoniei” – ediția a II-a....citeste


 

În prag de Mărțișor

Daruri pentru copiii de la Centrul de Îngrijire de Zi


Dascăli și elevi cu suflet mare de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea au pus mână de la mână și au pregătit daruri (cărți, dulciuri și jucării) pentru partenerii lor de proiect, copiii de la Centrul de Îngrijire de Zi....citeste


 

La Liceul Teologic Baptist „Emanuel”

Mihai Eminescu, subiect sau pretext?


De fiecare dată când ne apropiem de geniul literaturii române, o facem cu teama sau cu reținerea de a nu cădea în banalitate sau obișnuință (deși lucrul acesta este imposibil, din punctul de vedere al specialistului sau al dascălului, dar, poate, prea comun elevilor), fiind conștienți de valoarea de necontestat a scrisului său. ...citeste


 

În prag de sfinte sărbători

Bucurii cu fulgi de nea la Centrul de Îngrijire de Zi


În prag de sfinte sărbători, elevii Liceului Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea au adus o rază de lumină în sufletele copiilor de la Centrul de Îngrijire de Zi, oferindu-le pachete – cadou cu dulciuri și jucării....citeste


 

Proiect educațional la Lic. Teologic Baptist „Emanuel”

„Unirea națională – un vis împlinit”


Catedra de istorie-geografie, din cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel” Oradea, în colaborare cu catedra de limba și literatura română, a inițiat proiectul educațional „Unirea națională – un vis împlinit”, dedicat Zilei naționale a României. ...citeste


 

De la vorbe la fapte!

Plantări și igienizări


În cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel” Oradea este în desfășurare proiectul intitulat „Implementarea conceptului de dezvoltare durabilă în cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel”, finanțat de către Primăria municipiului Oradea....citeste


 

„Să ne cunoaștem și să ne facem prieteni”

Pachete-cadou pentru copii


Vineri, 29 octombrie 2010, copiii de vârstă școlară din cadrul Centrului de Îngrijire de Zi Oradea s-au bucurat de vizita unui grup de elevi de la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” Oradea....citeste


 

Vineri, lansare de proiect

Implementarea conceptului de dezvoltare durabilă în cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel”


Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea a organizat, vineri (4 iunie 2010), o manifestare dedicată Zilei mondiale a mediului, în sala de nunți a Bisericii Baptiste „Emanuel”, ocazie cu care a fost lansat proiectul „Implementarea conceptului de dezvoltare durabilă în cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel”, proiect finanțat de către Primăria municipiului Oradea. ...citeste


 

9 Mai – Ziua Europei

„Generația integrării europene – valori românești, valori europene”


La Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea, manifestările dedicate Zilei Europei au fost organizate de profesorii de istorie, Ramona și Florin Iștoc....citeste


 

Zece elevi de 10 și profesorii lor...

Elevii de aur ai Liceului Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea


Am revenit după câțiva ani la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea, invitat fiind de prof. Iosif Curta – directorul adjunct și prof. Florin Iștoc, conducătorul clasei de excelență a județului în pregătirea elevilor pasionați de istorie…...citeste


 

joi, 21 noiembrie 2024, 10:59:32 Ora standard a Europei de Est