Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Promovarea unui comportament ecologic adecvat în cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel”

De Ziua Mondială a Mediului, a fost lansat proiectul

Promovarea unui comportament ecologic adecvat în cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel”

Luni (6 iunie 2011), la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea, s-a sărbătorit Ziua Mondială a Mediului, făcându-se bilanțul proiectului de mediu lansat anul trecut (în 4 iunie 2010), finanțat de Primăria Oradea, intitulat „Implementarea conceptului de dezvoltare durabilă în cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel”, și lansarea unui nou proiect: „Promovarea unui comportament ecologic adecvat în cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel”.

Evenimentul a fost deschis de dl prof. Florin Iștoc, care a salutat și a prezentat invitatul special al manifestării – dna Florica Cherecheș, consilier local (un prieten drag al copiilor de la liceul „Emanuel”). Dl prof. Iosif Curta (director adjunct al liceului) a fost invitat să rostească rugăciunea la început de activitate, după care consilierul local, dna Florica Cherecheș, a dialogat cu elevii, dorind să afle ce cunosc ei despre Consiliul Local și consilierii locali, și dacă văd ei ce se face pe plan local pentru înfrumusețarea municipiului, pentru un mediu mai curat și mai sănătos. Surpriza plăcută nu a întârziat să apară, elevii dovedind că văd tot ce se amenajează în orașul de pe Crișul Repede. „Dorim să fiți exemple vii pentru cetățeni și pentru colegii voștri de generație, să sancționați dând exemple demne de urmat!”
La întrebările consilierului ce nu vă place și ce ați dori să schimbați, elevii au ridicat probleme deosebit de interesante: poluarea CETului, plantarea unui inel, a unei pădurici ca un brâu în jurul orașului, Crișul să devină navigabil (dotat cu hidrobiciclete), teren de volei în parcuri...
Văzând câte idei realizabile au copiii, doamna consilier le-a sugerat să-i trimită toate propunerile și sesizările lor pe e-mail. „Voi primi cu plăcere din partea voastră orice sesizare și propunere. Am încredere că veți deveni cetățeni responsabili...”, a conchis dna Cherecheș. Și reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, dna prof. Rodica Turcaș, s-a arătat încântată de atitudinea responsabilă a copiilor și le-a urat succes în participarea activă la schimbarea în bine a mediului, în conștientizarea comunității pentru păstarea unui mediu curat.
Faptele vorbesc!    
Așa după cum spuneam, echipa de proiect de anul trecut, în frunte cu prof. Ramona Iștoc, și-a prezentat (în power point) proiectul derulat anul trecut, intitulat „Implementarea conceptului de dezvoltare durabilă în cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel”, trecând în revistă principalele activități eco desfășurate de elevii liceului: plantări și ecologizări în spațiul verde adoptat (parcul de pe strada Henri Coandă); introducerea colectării selective a maculaturii și peturilor în toată școala; participarea la programul național de curățenie „Let’s do it Romania”; 100 de elevi din clasele a VII-a A și B, a XI-a A și B, coordonați de prof. Ramona și Florin Iștoc, au participat la concursul național de responsabilitate socială „Patrula eco”, numele patrulei eco a liceului fiind „Omuleții verzi”; micii ecologiști ai liceului au participat la Concursul  Național „Școli pentru un viitor verde”, realizând patru activități principale: colțul verde, ecologizarea spațiului verde înconjurător școlii, colectare de maculatură și activitate creativă (obiecte artistice din deșeuri electrice, electronice); în cadrul proiectului național „Cernobâl - 25 de ani”, micii ecologiști au desfășurat mai multe activități menite să atragă atenția societății civile cu privire la pericolul pe care îl reprezintă sectorul nuclear (expoziție-concurs de postere, afișe, planșe cu tema „Energie nucleară, de ajuns!”), prezentări în power point: Cernobâl, Fukushima, radioactivitatea din Bihor; la etapa județeană a Concursului național „Bune practici” în educația pentru protecția mediului, echipajul format din elevii Gavriș Manuela și Hora Codrin, din clasa a XI-a A, a obținut locul I, calificându-se astfel pentru etapa națională, care va avea loc la sfârșitul lunii iunie; cei doi elevi au participat cu macheta unui parc eco la un Concurs național de proiecte de mediu, unde au obținut mențiune, în iulie 2010; în 4 iunie 2010, de Ziua mondială a Mediului, a fost lansat proiectul „Promovarea conceptului de dezvoltare durabilă în cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel” (echipa de proiect: coord. prof. Ramona și Florin Iștoc, director - prof. Constantin Buleandra,  inspector școlar - prof. dr. Elisaveta Roșu și elevii claselor a XI-a A și B).
Concursul și parada ținutelor eco
Până să înceapă prezentarea ținutelor eco, directorul liceului, dl prof. Constantin   Buleandra i-a testat pe micii ecologiști, care și de această dată s-au arătat a fi bine orientați și intenționați în acțiunile ecologice.
În cadrul concursului „Vestimentația eco” și parada costumelor eco, au fost prezentate 11 ținute realizate din materiale reciclabile (textile, ziare, cartoane ...) de către echipe formate din elevi ai claselor a XI-a A și B, jurizate de patru profesoare și invitatul special - dna Florica Cherecheș - președintele juriului. Câștigătorii concursurilor „Vestimetația eco” și „Cernobîl” au fost răsplătiți cu diplome...
Prezentare de proiecte, machete...
În cadrul manifestării a fost organizată și o expoziție cu desene și machete, iar autorii au fost invitați să-și prezinte proiectele (lucrările): macheta eco a elevilor Gavriș Manuela și Hora Codrin, precum și „Modalități de economisire a energiei”; macheta unei case eco (clasa a XI-a A și B) ... Elevii clasei a IX-a B, coordonați de prof. Dorina Popa, au prezentat un filmuleț eco, o surpriză cât se poate de plăcută.
La final, participanții la manifestare au fost îndemnați să viziteze expoziția - concurs „Respectând creația, respecți Creatorul!”, realizată de elevii claselor V - IX (desene și machete). Ovidiu DAN
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Promovarea unui comportament ecologic adecvat în cadrul Liceului Teologic Baptist „Emanuel”. 

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:26:34 Ora standard a Europei de Est