Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Voluntarii englezi din Bristol se alătură Fundației Hospice „Emanuel”

O săptămână de voluntariat la Oradea

Voluntarii englezi din Bristol se alătură Fundației Hospice „Emanuel”

Voluntarilor englezi nu le e rușine să muncească... orice. Ieri (luni, 24 septembrie 2012), i-am surprins în timp ce crăpau lemne de foc la sediul Hospice „Emanuel” din Oradea.

Doamna Marinela Murg, directorul executiv al Fundației Hospice „Emanuel” Oradea ne-a vorbit despre bunele relații de parteneriat pe care Fundația Hospice „Emanuel” le are cu voluntarii din Bristol (Marea Britanie), de ani buni.
Pentru a ne identifica despre ce este vorba ne-a recomandat să stăm de vorbă cu Olivia Harris, liderul grupului, care de opt ani vine la Oradea, însoțită de voluntari englezi, pentru a se alătura membrilor fundației orădene.
„Mi-am dorit să fiu o binecuvântare pentru oamenii sărmani din România”
Damaris Szisz (coordonator relații publice în cadrul Fundației Hospice „Emanuel”) ne-a facilitat dialogul cu Olivia, preț de câteva minute.
De la vârsta de 11 ani, pe Olivia au sensibilizat-o cazurile din România prezentate la televiziune, încă de dinainte de Revoluție, iar mai apoi, a convins-o tot ce a aflat de la membrii Fundației Hospice „Emanuel” din Oradea. „Atunci mi-am propus să mă alătur ca voluntar membrilor Fundației Hospice; mi-am dorit să fiu o binecuvântare pentru oamenii sărmani din România. Am început să vin la Oradea, în urmă cu opt ani și am întâlnit oameni incredibili în cadrul fundației, care fac un lucru absolut minunat și de care m-am legat sufletește. Am observat că prin munca noastră putem face o diferență și mult bine familiilor de aici. România-i o țară primitoare, o țară frumoasă. Îmi place foarte mult și de aceea vin în fiecare an ca voluntar aici. Și echipa de la Hospice o consider familia mea, nu numai cei cu care colaborez. Știu că sună ciudat, dar la vârsta de 11 ani, am simțit că trebuie să vin în România, ca și cum Dumnezeu mi-ar spune: Trebuie să mergi în România să ajuți. Am lucrat și în Anglia cu oamenii defavorizați, dar ei primesc foarte mult ajutor. Aici, i-am văzut pe români gata să se ajute pe ei înșiși. Am simțit că aici e nevoie de mai mult sprijin ca să meargă înainte. Am înțeles că în România, oamenii o duc greu și trebuie să plece în alte țări să lucreze ca să-și întrețină familiile. Eu mă simt aici ca-n rai când lucrez cu oamenii. Simt că locul acesta este un colț de cer unde pot face bine, fără să mă gândesc la răsplată...”.
„Răsplata este că te simți mai aproape de Dumnezeu”
Olivia Harris și soțul său, Mark Harris, Derek Hadden, Nick Price, Peter O’Donnell, Gay Sawyer... sunt de vârste și ocupații diferite, care lucrează în diferite domenii (financiar, bancar, în telecomunicații, foști învățători, ingineri, oameni de afaceri, manageri de resurse umane, asistenți medicali...), dar toți reprezintă aceeași biserică, aceeași organizație din Anglia. Pentru actele lor de binefacere, ei organizează și colectă pentru Hospice, nu sunt răsplătiți de nimeni. „Răsplata este că te simți mai aproape de Dumnezeu”, după cum afirmă Olivia.
Timp de o săptămână, cei 12 voluntari englezi vor încerca să îmbunătățească viața familiilor pe care le-au luat în vizor, renovându-le și izolându-le locuința; vor face curat și vor îndrepta, pe banii lor, ceea ce vor putea pentru un confort mai bun. Ei se adresează cazurilor pe care Fundația Hospice „Emanuel” le „monitorizează”, bolnavi de cancer, aflați în fază terminală...
„Noi nu ne adresăm numai pacienților, cărora le acordăm asistență, ci și familiilor lor. Sunt unii care o duc foarte greu; avem cazuri în care în aceeași locuință trăiesc 11 persoane, în condiții precare. Voluntarii vor încerca să le îmbunătățească condițiile de trai, le vor repara locuința, le vor pune un geam, o vor izola, având în vedere că vine iarna...”, ne-a explicat Damaris Szisz.
Așadar, Fundația Hospice „Emanuel” nu se ocupă doar de pacientul cu cancer, ci încearcă să-i ajute și familia...
„Pe un copil, care este pacientul nostru, l-am dus în tabără anul acesta, și pe el și pe surioara lui. Avem o tabără pentru copiii bolnavi și pentru copiii care au părinții în îngrijire la Hospice; o tabără pentru 30 de copii, timp de o săptămână. Tabăra are loc la Dezna, în județul Arad. E un loc foarte frumos și se simt extraordinar”, a conchis Damaris.
Iată deci, ce face Fundația Hospice „Emanuel” și ce fac voluntarii englezi, iar „Răsplata este că te simți mai aproape de Dumnezeu”, vorba Oliviei. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Voluntarii englezi din Bristol se alătură Fundației Hospice „Emanuel”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:50:30 Ora standard a Europei de Est