Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

Inspectoratul Școlar Bihor | Concurs interliceal

Joi, în finala concursului „Cel mai bun câștigă”

Pe primul loc - echipajele liceelor „L. Blaga” și ”I. Vulcan”


În finala celei de-a VIII-a ediții a concursului interliceal „Cel mai bun câștigă”, desfășurată, astăzi (joi, 22 mai 2008), la Casa de Cultură a municipiului Oradea, s-au întâlnit echipajele Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, Colegiului Economic „Partenie Cosma”, Liceului de Artă, Liceului Teoretic „Lucian Blaga” și Liceului Pedagogic „Iosif Vulcan”. Concursul este organizat de Casa de Cultură a municipiului Oradea și Inspectoratul Școlar....citeste


 

Vineri, în parcul Bălcescu din Oradea

Finala concursului „Cel mai bun câștigă”


De 1 iunie, a fost programată finala concursului interliceal „Cel mai bun câștigă”, organizat de Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar.
Cu emoțiile firești ale unui concurs ajuns la etapa finală, dar și cu frica în sân din cauza timpului nefavorabil, au pornit la luptă vineri echipajele liceelor finaliste: C. N. „Emanuil Gojdu”, liceele teoretice „Lucian Blaga” și „Aurel Lazăr”, precum și Liceul de Artă, toate din Oradea. ...citeste


 

Joi, la C.N. „Mihai Eminescu” Oradea

Concursul de networking interlicee


Inspectoratul Școlar al județului Bihor anunță cu ocazia zilei de 1 iunie 2007, concursul de networking interlicee „KEEP NETWORKING!” care va avea loc la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea, joi, 31 mai 2007, de la ora 10.00....citeste


 

Ieri, la Lic. T. „Aurel Lazăr” Oradea

Concursul „Cu engleza prin Europa”


Centrul de limbi străine „Eurolingva” din Oradea și Inspectoratul Școlar au organizat, vineri, 11 mai, la sala festivă a Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” concursul „Cu engleza prin Europa”, cu participarea a 11 echipaje din tot atâtea licee: Liceul Teologic Romano-Catolic „Szent Laszlo”, Colegiul Economic „Partenie Cosma”, Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”, Liceul Pedagogic „Iosif Vulcan”, Liceul Teoretic „Ady Endre”, Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” din Beiuș, Liceul Teologic Baptist „Emanuel”, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, Liceul Teologic Greco-Catolic și Liceul „Don Orione”....citeste


 

Joi, etapa a IV-a,

Gojdiștii merg mai departe


Joi, 3 mai, la Casa de Cultură a Municipiului din Oradea, s-a desfășurat cea de-a IV-a etapă a concursului interliceal "Cel mai bun câștigă", încheiată cu victoria gojdiștilor, care, astfel, vor disputa finala, pe 1 iunie, alături de câștigătorii celorlalte trei etape (echipajele și artiștii de la Lic. Teoretic "Aurel Lazăr", Liceul de Artă și Liceul Teoretic "Lucian Blaga"). ...citeste


 

Finala concursului

Cel mai bun câștigă!


În finala celei de-a VI-a ediții a concursului interliceal "Cel mai bun câștigă", s-au întâlnit Liceul Teoretic "Aurel Lazăr, Liceul Pedagogic "Iosif Vulcan" și Colegiul Național "Emanuil Gojdu". ...citeste


 

miercuri, 2 aprilie 2025, 04:15:57 Ora de vară a Europei de Est