Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Finala concursului „Cel mai bun câștigă”

Vineri, în parcul Bălcescu din Oradea

Finala concursului „Cel mai bun câștigă”

De 1 iunie, a fost programată finala concursului interliceal „Cel mai bun câștigă”, organizat de Primăria și Casa de Cultură a Municipiului Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar.
Cu emoțiile firești ale unui concurs ajuns la etapa finală, dar și cu frica în sân din cauza timpului nefavorabil, au pornit la luptă vineri echipajele liceelor finaliste: C. N. „Emanuil Gojdu”, liceele teoretice „Lucian Blaga” și „Aurel Lazăr”, precum și Liceul de Artă, toate din Oradea.

 Ca și anul trecut, runda finală s-a desfășurat pe scena din parcul Nicolae Bălcescu. Artiștii pe scenă, juriul și spectatorii, sub cerul liber, senin la început, dar amenințător spre final. Liceenii nu s-au prea deranjat să vină să-și susțină reprezentanții. Galeriile celor patru licee au fost deosebit de modeste, cu profesori cu tot nu depășeau două duzine, în majoritate, susținătorii fiind membrii trupelor de dans, concurenți și ei la una din probele artistice.
Potrivit uzanțelor, concursul a început cu proba de recunoaștere a unui clădiri monument din Oradea, pe baza imaginilor din albumul. De la primul pas, gojdiștii au luat-o înainte cu 10 puncte, urmați de cei de la Artă (cu 7,5 p.) și de lăzăriști (cu 2, 5 p.), echipajul de la „Lucian Blaga” rămânând cu 0 puncte. Cum era și firesc, toți cei cinci membri ai juriului (Ioan Moldovan, Crăciun Parasca, Florin Negruțiu, Georgeta Sadoveanu și Alexandru Pop) au acordat același punctaj. Din păcate sau din fericire, astfel va arăta configurația clasamentului și la final, doar punctajul va fi altul. La prima probă din cadrul secțiunii artistice (interpretarea live a unei piese de muzică ușoară), primele două clasate aveau să acumuleze maximum de puncte (câte 15 puncte fiecare). Elevii de la Artă au mai obținut punctaj maxim și la proba de dans. Ultimele două clasate (echipajele de la „Aurel Lazăr” și „Lucian Blaga”) aveau să acumuleze maximum de puncte la proba de mimică, dar insuficient pentru a răsturna clasamentul, care a rămas același și după comunicarea rezultatelor la proba de creație literară (eseu) –„creație publicistică”- cum i-a spus Ioan Moldovan, redactor-șef al revistei „Familia”, reprezentantul juriului. Gojdiștii au încheiat competiția victorioși, pe primul loc, cu 80 de puncte, urmați de cei de la Liceul de Artă (cu 77 p.), de lăzăriști (cu 67,5 p.), și de cei de la „Lucian Blaga”(cu 62,5 p.).
Dl Alexandru Pop, directorul Casei de Cultură a Municipiului Oradea, organizatorul principal,  și membru al juriului, i-a felicitat și i-a premiat, apreciindu-i pe toți ca fiind buni, drăguți și încântători.  (Ovi D.)
P. S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto (Finala concursului „Cel mai bun câștigă”).

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:43:12 Ora standard a Europei de Est