Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Inspectoratul Școlar Bihor | 2019

Marți, la Era Shopping Park

O nouă ediție a Festivalului „Noi umblăm a colinda”


Marți, 17 decembrie 2019, în Era Shopping Park, s-a desfăşurat ediţia a XV-a a Festivalului de colinde „Noi umblăm a colinda", organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu" Oradea, Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Episcop Dr. Vasile Coman" Oradea, Sindicatul Liber din Învățământ Bihor, Palatul Copiilor și Elevilor Oradea, Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (A.F.O.R.E.O.), Asociația Părinți pentru Ora de Religie - Filiala Bihor, cu sprijinul Era Shopping Park....citeste


 

În atenția agenților economici

Poate doriți înființarea de clasele de învățământ profesional și învățământ dual


Vă informăm că prin ordinele de ministru nr. 5033/29.08.2016 și nr. 3554/29.03.2017, au fost aprobate metodologiile de organizare și funcționare ale învățământului profesional și ale învățământului dual....citeste


 

Miercuri și joi, Cetatea Oradea, asediată de 5.000 de elevi, la

,,Cel mai mare Târg al locurilor de muncă și de orientare în carieră”


Un neavizat care a ajuns ieri în Cetatea Oradea ar fi putut crede că e o nouă revoluție a tinerilor sau un mare artist pe marea scenă din curtea Cetății....citeste


 

Ieri,

Absolvenții de 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională, din județul Bihor, au devenit ,,milionari”


Marți, 17 septembrie 2019, în sala mare de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean Bihor, 26 de elevi-absolvenți din Oradea, Beiuș și Ștei care au obținut media 10 la examenele naționale din vară (20 la Evaluarea Națională și șase la Bacalaureat) au fost felicitați de inspectorul școlar general, Alin Florin Novac Iuhas, care le-a înmânat și câte o diplomă și câte un plic cu suma de 1.000, respectiv 3.000 de lei....citeste


 

Procentul de promovare, în Bihor, este 30.31 %

Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat, sesiunea de toamnă


În urma soluţionării contestaţiilor depuse la probele examenului de Bacalaureat naţional din acest an, sesiunea de toamnă, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor vă transmite rezultatele finale. ...citeste


 

Înainte de contestații, în Bihor, procentul de promovare este de 28.18%

Rezultatele examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă


Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor vă aduce la cunoştinţă că ieri, 3 septembrie 2019, au fost afişate rezultatele, înainte de contestaţii, în cadrul examenului de bacalaureat naţional, sesiunea august - septembrie 2019....citeste


 

La nivelul județului Bihor, procentul de promovare a crescut la 77.25 %

Rezultatele finale la examenul de Definitivare în învăţământ


În urma soluţionării contestaţiilor depuse, după afişarea rezultatelor obţinute de candidaţi, la proba scrisă a examenului de Definitivare în învăţământ, au fost afişate rezultatele finale....citeste


 

Rezultatele finale, în Bihor

Concursul pentru titularizare în învățământ


Marți, 30 iulie 2019, conform calendarului de desfăşurare a concursului de ocupare a posturilor didactice în învăţământ, s-au afişat rezultatele finale după soluţionarea contestaţiilor. Rezultatele finale au fost afişate la centrele de concurs, cât şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro....citeste


 

În Bihor,

La examenul de Definitivare în învăţământ, trei candidaţi au obţinut nota 10


Vă facem cunoscute rezultatele iniţiale la examenul de Definitivare în învăţământ 2019. Acestea au fost afişate atât în centrul de examen Liceul Teologic Penticostal ..Betel" Oradea, cât şi pe http://definitivat.edu.ro/....citeste


 

Cadrele didactice la concursul de titularizare

În Bihor, cinci candidați au obținut nota maximă - 10


În conformitate cu calendarul concursului de titularizare, azi, 23 iulie 2019, au fost afişate rezultatele în centrele de concurs şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro/....citeste


 

La nivelul județului Bihor, în urma contestaţiilor,

Procentul de promovare a Bacalaureatului a crescut de la 66.87 la 67.84 %


În urma soluţionării contestaţiilor depuse la probele examenului de Bacalaureat naţional, sesiunea de vară, vă transmitem rezultatele finale. ...citeste


 

Înainte de contestații

Rezultatele obținute de elevii bihoreni la examenul de Bacalaureat


În conformitate cu calendarul concursului naţional de bacalaureat, luni, 8 iulie 2019, au fost afişate rezultatele la centrele de concurs şi pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale, http://bacalaureat.edu.ro/....citeste


 

În urma soluționării contestațiilor, la nivelul județului Bihor,

Procentul de promovare a examenului de Evaluare Naţională a crescut la 71,94%


În urma soluţionării contestaţiilor la examenul de Evaluare Naţională 2019, vă facem cunoscute rezultatele finale....citeste


 

Înainte de contestații

Rezultatele obținute de elevii bihoreni la Evaluarea Naţională


În conformitate cu metodologia de desfăşurare a examenului de Evaluare Naţională, vă facem cunoscute rezultatele acestui concurs....citeste


 

Consultați Ghidul admiterii publicat pe site-ul I.S.J. Bihor!

,,Pot să dau asigurări că nu am făcut lucrurile din pix!”


Profitând de prezența inspectorului școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, domnul prof. Alin Florin Novac Iuhas, ieri (joi, 6 iunie 2019), la Ultimul sunet de clopoțel la Școala Gimnazială ,,Dacia" din Oradea, l-am abordat în legătură cu anumite chestiuni vehiculate în spațiul public....citeste


 

Miercuri, la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea

Târgul ofertelor educaţionale, ediţia 2019


Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor organizează în data de 29 mai 2019, la Colegiul Tehnic „Traian Vuia" din Oradea, Târgul ofertelor educaţionale al colegiilor şi liceelor tehnologice din municipiul Oradea, ediţia 2019....citeste


 

De la Olimpiada Națională de Matematică, ediția 2019

Olimpicii bihoreni s-au întors cu medalii de argint și bronz


Ministerul Educației Naționale (MEN) și Societatea de Științe Matematice din România (SSMR) au organizat la sfârșitul lunii aprilie, la Deva și Hunedoara, Olimpiada Națională de Matematică 2019. ...citeste


 

Olimpiada Națională de Lingvistică, București 2019

Rezultate onorabile pentru elevii bihoreni


În perioada 10-12 mai 2019, Universitatea din București a organizat în Capitală, împreună cu I.S.J. Ilfov și Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti" al Academiei Române, Olimpiada Națională de Lingvistică, la care au participat peste 200 de elevi din toată țara. ...citeste


 

La Olimpiada Națională de Religie, de la Oradea,

Bihorul a cucerit trei premii și o mențiune


Anul acesta, Olimpiada Națională de Religie s-a desfășurat la Oradea, în perioada 1-5 mai 2019, cu bune rezultate, am zice noi, pentru reprezentanții Bihorului, care au cucerit un premiu I, un premiu III, un premiu special și o mențiune....citeste


 

Cu binecuvântarea preasfințitului părinte episcop Sofronie Drincec, miercuri,

La Catedrala Episcopală ,,Învierea Domnului” din Oradea, a avut loc Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naţionale de Religie Ortodoxă


În perioada 1-5 mai 2019, Oradea și Bihorul găzduiesc cea de-a XI-a ediție a Olimpiadei Naționale de Religie Ortodoxă, clasele V-XII....citeste


 

În perioada 1-5 mai

Oradea (Bihorul) va găzdui Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă, clasele V-XII


Ministerul Educației Naționale și Inspectoratul Școlar Județean Bihor vor organiza la Oradea, în perioada 1-5 mai 2019, Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă pentru clasele V-XII....citeste


 

miercuri, 29 ianuarie 2025, 00:30:37 Ora standard a Europei de Est