Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Școli | Școala din Leș

Preţuirea şi comemorarea eroilor neamului

Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, la Leş


Ziua de 21 mai - ziua în care îi prăznuim pe Sf. Împăraţi Constantin şi Elena - ne-a adus un motiv în plus de rugăciune şi gânduri sfinte, îndreptate spre cerul senin de mai, deoarece creştinii ortodocşi au sărbătorit şi Înălţarea Domnului...citeste


 

O săptămână fructuoasă

Ziua Eroilor și Ziua Copilului la Leș


În săptămâna ce a trecut, 26 - 30 mai 2014, la Școala Gimnazială Nr. 3 Leș a fost forfotă mare....citeste


 

Școala Leș

Printre fulgi răzleți, cu primăvara-n suflet la Oradea


Luni, 1 aprilie 2013, parcă pentru a-i face în ciudă frigului de afară, elevii claselor V-VIII de la Școala Gimnazială Nr. 3 Leș s-au urcat în microbuzele școlare, cu drag puse la dispoziție de conducerea școlii – dna director prof. Tănase Melinda, și au pornit la drum dis-de-dimineață....citeste


 

În „Paradisul copilăriei”,

Un Halloween spontan


În cadrul proiectului „Paradisul copilăriei”, la Școala Gimnazială din Leș, miercuri, 31 octombrie 2012, a avut loc festivitatea de Halloween, sărbătorită de școlarii din clasa a IV-a și preșcolarii, coordonați de dna învățătoare Teodora Tabacu-Negru și doamnele educatoare Diana Negruțiu și Florica Pop....citeste


 

Din Leș la Inand

Cizmulița Moșului


În ziua („sfântă”) de 6 decembrie 2011, partenerii din Leș ne-au întors vizita, fiindu-ne oaspeți dragi tocmai de Sfântul Nicolae....citeste


 

Elevii din Leș au sărbătorit

Ziua Eroilor!


În zi de mare praznic – Înalțarea Domnului – poporul român cinstește sufletele celor care s-au jertfit pentru patrie, pentru eliberarea acesteia de asupritori. ...citeste


 

Inițiative și realizări notabile

Știri de la școala din Leș


Elevii și dascălii Școlii cu clasele I-VIII din Leș ne surprind din nou. Plăcut!
După acel Festival al toamnei, un eveniment de pomină, căruia i-am acordat o pagină de revistă, Camelia Rusu și mugurașii de aur ai Leșului ne furnizează și alte știri... ...citeste


 

„Anotimpurile bucuriei”

Festivalul toamnei la Leș


Școala cu clasele I-VIII din Leș a organizat, în perioada 25 - 29 octombrie 2010, Festivalul toamnei, cuprinzând cinci manifestări (derulate în cinci zile): luni – expoziție, marți – workshopul cadrelor didactice, miercuri – concurs pe echipe, joi – mo(nu)mente artistice, vineri – Balul bobocilor... ...citeste


 

Aspirații egale la Școala din Leș

„Iarna, obiceiuri și tradiții”


Joi, 10 decembrie 2009, la Școala cu clasele I-VIII din Leș, a avut loc prima activitate („Iarna, obiceiuri și tradiții”) din cadrul proiectului educațional intitulat: „Aspirații egale”. ...citeste


 

La Școala cu clasele I-VIII din Leș

„Deniflor” schimbă imaginea și confortul...


La școala din Leș se „pompează” strașnic, sume importante, în reabilitarea fostului local al căminului cultural, clădire devenită școală și sală de spectacole, cu grupuri sanitare interioare, cu centrală termică și depozit de combustibil......citeste


 

marți, 28 ianuarie 2025, 04:20:07 Ora standard a Europei de Est