Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Un fond de 18.000 lei pentru proiectele liceenilor

YouthBank lansează

Un fond de 18.000 lei pentru proiectele liceenilor

Echipa YouthBank Oradea a organizat miercuri, 12 februarie 2012, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” evenimentul de lansare a concursului de proiecte Youthbank adresat liceenilor din Oradea și Salonta, cu participarea partenerilor.

Inspectoratul Școlar Județean Bihor a fost reprezentat de dna inspector școlar Mioara Þigan.  
YouthBank, unul dintre cele mai bune programe de educație non-formală pentru liceeni din țară, se află la a doua ediție în Oradea.
Echipa, formată din 14 liceeni orădeni, a derulat în perioada noiembrie 2013 – februarie 2014 o campanie de strângere de fonduri din comunitate, reușind să constituie un fond de 18.000 lei. Această sumă va contribui - după cum aveam să aflăm de la dra Daciana Deac, coordonator YouthBank - la susținerea proiectelor cu impact în comunitate, inițiate și implementate de liceenii din Oradea și Salonta. Fondul va fi alocat în urma unui concurs de proiecte, suma maximă care poate fi acordată unui proiect fiind de 2.000 lei.
În perioada noiembrie 2013 – februarie 2014, liceenii din echipa YouthBank Oradea au desfășurat mai multe activități de mobilizare de resurse din comunitatea orădeană și cea din Salonta: „Tudi Popa și Zmenta Show” – stand-up comedy cu cele două vedete ale Youtube-ului, „Youth Christmas” - un târg de Crăciun, organizat în decembrie, concursul de fotbal între companii „Frozen Football Cup” și „Licitația de experiențe”. Din banii mobilizați astfel a fost creat fondul disponibil pentru această rundă de finanțare. Fondul, în valoare de 18.000 lei, va fi alocat în urma unui concurs de proiecte, suma minimă care poate fi acordată unui proiect fiind de 1.000 lei, iar cea maximă de 2.000 lei.
Astfel, YouthBank provoacă liceenii să identifice o nevoie în jurul lor, să-și folosească creativitatea și să vină cu o soluție pentru acea nevoie identificată. Iar dacă reușesc să convingă că proiectul lor este unul bun, YouthBank vine cu banii pentru ca ideea să devină realitate. Pentru a înscrie o idee de proiect în concurs, liceenii care învață în liceele din Oradea sau Salonta trebuie să formeze o echipă de minim 3 persoane. Formularul si ghidul de finanțare pot fi descărcate de pe site-ul programului – www.oradea.youthbank.ro, iar formularul completat trebuie trimis pe adresa oradea@youthbank.ro până cel târziu la data de 7 martie 2014. Proiectele propuse pot acoperi orice domeniu: sport, mediu, sănătate, artă, cultură, antreprenoriat social etc. Mai multe detalii despre concursul de finanțare YouthBank găsiți pe site-ul programului.
Programul este implementat în orașul nostru de către Fundația Comunitară Oradea, iar la nivel național este coordonat de către Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu BRD – Groupe Société Générale”, a mai spus dra Daciana Deac, coordonator program.
Celor interesați de concursul de proiecte, le facem cunoscut
Calendarul evenimentului
Primirea aplicațiilor........... 12 febr. - 7 martie
Preselecția lor ……......................8 - 9 martie
Consultanță proiecte…................11 - 16 martie
Interviuri………………................18 - 20 martie
Selecția aplicațiilor……....................21 - 23 martie
Anunțarea proiectelor selectate..............  24 martie
Sesiune de feedback………….................25 martie 
Contractare………………..............25 - 28 martie
Training pentru echipele proiectelor selectate…28 – 29 martie
Implementarea proiectelor……..31 martie – 2 iunie 2014.
Ovidiu Dan

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 15:10:51 Ora standard a Europei de Est