Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Fundația „Încrederea” organizează o distribuție gratuită de încălțăminte…

Joi, vineri și sâmbătă

Fundația „Încrederea” organizează o distribuție gratuită de încălțăminte…

Astăzi (joi), vineri și sâmbătă (6, 7 și 8 februarie 2014), între orele 10-16, Fundația „Încrederea” organizează o distribuție gratuită de încălțăminte, precum și mai multe produse: șampoane, detergent, săpun, pastă de dinți, căciuli, mănuși și fulare.

Această acțiune vine în întâmpinarea nevoilor semenilor noștri care se confruntă cu probleme financiare. Sunt așteptați pensionari, mame singure, persoane la limita subzistenței care se încadrează în criteriile amintite mai jos.
*Persoane în vârstă, singure, peste 60 de ani, fără aparținători sau alte rude (cu venituri până la 400 de lei).
*Pensionari, peste 65 de ani, care  locuiesc în locuințe închiriate, au copii care nu sunt încadrați în câmpul muncii și întâmpină dificultăți financiare în plata chiriei (au venituri până la 500 de lei)
*Pensionari, peste 60 de ani (soț - soție), fără aparținători, ale căror venituri să nu depășească 500 de lei împreună.
*Mame singure, ale căror venituri să nu depășească 400 de lei.
*Familii aflate în dificultate cu copii minori ale căror venituri nu depășesc 500 de lei.
*Copii minori care au un sigur părinte și au încălțămintea deteriorată.
*Copii minori fără părinți care sunt crescuți de bunici.
Toate aceste categorii de persoane trebuie să aibă domiciliul în Oradea (nu e valabil pentru alte localități).
Cei care se încadrează în categoriile menționate să contacteze reprezentanții Fundației „Încrederea” la telefon: 0771/708.778 sau 0770/709.927 pentru o programare prealabilă în aceste zile, apoi aceștia se vor prezenta la data stabilită telefonic la sediul Fundației „Încrederea”, pe strada Cuza Vodă Nr. 22, Ap.5 cu buletinul și acte doveditoare a venitului realizat.
De asemenea, persoanele din Oradea care au încălțăminte în stare bună, dar care nu o mai folosesc sunt rugate să ne contacteze telefonic pentru a stabili o preluare a acestor încălțăminte la domiciliul lor sau la sediul fundației. Fiecare dintre noi putem ajuta o persoană cu o pereche de încălțăminte care nu o mai purtăm și este în stare bună.
Așadar, vrem să ajutăm cât mai multe persoane din Oradea care întâmpină dificultăți financiare.
Ioan Radu,
asistent social Fundația „Încrederea”

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:48:21 Ora standard a Europei de Est