Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Scientix - comunitatea virtuală a profesorilor de matematică și științe din Europa

Un portal de succes pentru cadrele didactice

Scientix - comunitatea virtuală a profesorilor de matematică și științe din Europa

Comisia Europeană a lansat în mai 2010 Scientix (www.scientix.eu), un portal web care are ca public țintă profesorii, cercetătorii, factorii de decizie politică, părinții și orice alte persoane interesate în predarea și învățarea matematicii și a disciplinelor științifice.

Scientix oferă acces la materiale, rezultate de cercetare și documente de politici educaționale europene, la proiecte de educație în domeniul matematicii și științelor finanțate de Uniunea Europeană și de către diverse inițiative naționale. Platforma facilitează diseminarea regulată și schimbul de știri, know-how și  bune practici în educația științifică din întreaga Uniune Europeană. De exemplu, pentru cadrele didactice, Scientix a colectat materiale didactice de la sute de proiecte europene, pe care le face disponibile la cerere în toate limbile vorbite în Europa.
Scientix este operat de European Schoolnet (www.europeanschoolnet.org) în numele Comisiei Europene. European Schoolnet (EUN) este un factor cheie la nivelul UE în domeniul educației, reprezentând o rețea din 31 de ministere ale educației din statele membre ale UE și din afara acesteia. EUN oferă portaluri și instrumente online pentru predare, învățare și colaborare și are ca obiectiv a aduce o schimbare în școală prin intermediul utilizării noilor tehnologii.
Portalul este disponibil în șase limbi: engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană și poloneză și oferă acces la produsele și rezultatele principalelor proiecte educaționale europene cu conținut de matematică și științe finanțate de Uniunea Europeană, cursuri online gratuite, forumuri de discuții. Un newsletter lunar este, de asemenea, trimis pentru a furniza informații despre actualizările de pe portal.
Accesul la portal este liber și gratuit, astfel încât oricine este interesat în educația științifică în Europa se poate alătura comunității Scientix. Cea mai mare parte a conținutului de pe portal este accesibilă pentru toți utilizatorii, fără înregistrare. Cu toate acestea, după înregistrare, utilizatorii au posibilitatea de a accesa unele conținuturi suplimentare, cum ar fi paginile lor personale, și de a folosi servicii suplimentare, cum ar fi forumurile și chatul, dar mai ales să solicite traduceri ale materialelor didactice existente în oricare dintre limbile vorbite în UE. Toți utilizatorii sunt încurajați să își exprime opinia cu privire la portal prin instrumentul de feedback, și, astfel, să ia parte la dezvoltarea în continuare a portalului.
De la lansarea sa în mai 2010, Scientix s-a dovedit a fi un portal de succes, iar sondajul anual de utilizare a arătat că acesta a reușit să ajungă la grupurile țintă vizate. Scientix este tot timpul în căutarea de noi inițiative educaționale care să se alăture comunității pentru a demonstra noi idei și bune practici pentru educația științifică din Europa.
Detalii sunt disponibile la adresa http://www.elearning.ro/scientix-comunitatea-virtuala-a-profesorilor-de-matematica-si-stiinte-din-europa
Prof. Vasilescu Irina, Școala Gimnazială Nr. 195, București

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:15:00 Ora standard a Europei de Est