Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Iubește-ți aproapele. Întinde-i o mână de ajutor!

Acțiunea caritabilă organizată de Eurovacanța

Iubește-ți aproapele. Întinde-i o mână de ajutor!

„Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22 vs.39).

Iubirea e cea mai mare poruncă a Mântuitorului, iar noi am avut ocazia să ne-o arătăm, recent, printr-o acțiune de caritate, dedicată ajutorării locuitorilor din Dumbrava.
Considerăm acțiunea o reușită și mulțumim pe această cale tuturor celor care au fost alături de noi cu alimente și sume de bani. În pragul Sfintelor Sărbătorilor ale Crăciunului, am dorit să fim alături de oamenii „fără adăpost”, cazuri sociale, bolnavii și năpăstuiți ai sorții care sunt găzduiți și îngrijiți cu mare dragoste la Dumbrava prin inițiativa dlui Pasca Viorel. „În condiții normale, noi nu ar trebui să existăm pentru ei, însă autoritățile sunt depășite de situație”, ne spune dl Pașca.
„Se întâmplă minuni; deși nu avem resurse financiare, doar cu ajutorul semenilor, reușim să întreținem acești oameni, să le cumpărăm medicamentația de care au nevoie în fiecare lună. Sunt oameni fără identitate; oameni uitați de societate. Copii sau familie, fiecare dintre aceste suflete are câte o poveste...
 Eva s-a născut în 1954, iar Alexandru în 1949. În 1975 și-au unit destinele, promițându-și unul altuia că vor fi alături la bine și la rău, în sărăcie și belșug. Ajungând să facă tranzacții, cineva s-a oferit să-i „ajute”, dar i-a mințit și amândoi s-au trezit în stradă, în strada în care au locuit opt ani. Au fost nevoiți să doarmă în spații improprii, pline de șobolani și hoți…”
„Viața n-a fost niciodată ușoară nici cu familia Avrămoiu. În ultimii ani, problemele financiare au fost atât de grave încât nu și-au mai putut plăti întreținerea, curentul, încălzirea și apa, și în scurt timp toate acestea le-au fost întrerupte. Încet, încet, locuința lor a devenit un loc infect și plin de mizerie, iar la scurtă vreme au fost evacuați. Ajunși în stradă, cei doi soți, împreună cu fiul de 32 de ani, bolnav psihic, au realizat că nu au unde să se ducă și au ajuns la noi”, ne povestește dl Viorel Pașca.
Ceea ce face dl Pașca pentru acești năpăstuiți ai sorții nu se poate cuprinde în cuvinte. Cred că aici e Infernul, iar dl Pașca, îngerul trimis de bunul Dumnezeu să facă minuni, într-o lume debusolată, aflată în derivă, care parcă nu-și mai găsește linia de plutire.
Ne bucurăm că prin gestul nostru, și cu ajutorul dumneavoastră, am reușit să fim de mare folos acestor năpăstuiți, măcar în pag de Sfinte Sărbători!
Alina Giurgiu,
manager general Eurovacanța

Trimite email
marți, 3 decembrie 2024, 19:59:58 Ora standard a Europei de Est