Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

"Am reușit tot ce am promis "

Mesajul ministrului Mihail Hărdău

"Am reușit tot ce am promis "

Găsiți-vă câteva minute pentru a lectura Mesajul ministrului Educației și cercetării Mihail Hărdău cu prilejul Anului Nou 2007 (Sursa: www.edu.ro). Filtrați și judecați. Chiar a reușit tot ce-a promis?

 

 

 

Vă propun să revedem împreună mesajul anului 2006, an de dezvoltare a infrastructurii educaționale, an în care învățământul trebuia recentrat de la profesor spre elev, de la profesor spre student.

 

Am reușit tot ce am promis.

 

Am reușit ca investiția în învățământ să treacă de 4% din PIB, să atingă 5% din PIB în luna noiembrie pentru anul 2006, să asigurăm salariile cadrelor didactice integral și la timp, să plătim restanțele cauzate de PSD pentru anii 2001-2004, când nu au acordat drepturile cuvenite cadrelor didactice.

 

Să ne fie clar, efortul de a realiza proiectele anului 2006 a fost imens, iar sistemul de învățământ a dovedit că are capacitatea și voința de a realiza ceea ce și-a propus.

 

Vă mulțumesc tuturor pentru efortul depus în acest an în care am realizat împreună lucruri extraordinare, ESTE ANUL SCHIMBĂRII LA FAÞĂ pentru învățământul românesc.

 

Într-un mediu ostil în care decredibilizarea MEdC, prin toate mijloacele posibile, era un cuvânt de ordine, am realizat tot ce am dorit: am reabilitat școli, grădinițe, spații de învățământ din universități, cămine și cantine, biblioteci universitare, am dotat laboratoare interdisciplinare sau laboratoare pentru disciplinele fundamentale. În învățământul preuniversitar am dotat toate laboratoarele de chimie, fizică și biologie, am dotat laboratoarele logopedice și psihopedagogice, am investit substanțial pentru echipamentele sportive. Am realizat finanțarea bibliotecilor școlare și transformarea acestora în Centre de Documentare și Informare, deschise comunității locale. Nu trebuie să uităm că am promis 500 de microbuze școlare și am distribuit 680! Comparați cu cele 700 de microbuze ARO din sistem, distribuite în mai mulți ani, faceți diferența!

 

Colectivul Ministerului Educației și Cercetării acționează într-un sistem național în care dorim să prevaleze valorile parteneriatelor. Am demarat și finalizat multe proiecte și programe pe care în 2007-2008 le vom continua, avem strategii clare, bazate pe studii și analize făcute de profesioniști, ne concentrăm pe obiective cu mare anvergură și dorim să valorificăm toate avantajele marii familii pe care o reprezintă cadrele didactice.

 

Dorim să reașezăm, la locul cuvenit, pe  fiecare slujitor al învățământului românesc.

 

De la 1 Ianuarie 2007, începe un an de referință pentru toți românii în viață. Eu cred că este un an istoric pentru toți cetățenii Europei unite. Vor fi înobilați cu sânge proaspăt, cu valori mioritice care nu se regăsesc niciunde, briliante ale toleranței și bunului simț. Avem oameni dornici să fie puși la treabă, dar să fie plătiți, oameni pe care noi avem datoria să-i pregătim să fie competitivi în raport cu concurența, dar să fie iubitori de țară, care să-și dorească să lucreze aici, acasă.

 

Acum, la început de 2007, satisfacerea de către România, ca membru al Uniunii Europene, a tuturor cerințelor de calitate și competitivitate în educație și cercetare reprezintă pentru MEdC principala prioritate. Recunoașterea calificărilor profesionale și asigurarea calității învățământului, atât preuniversitar cât și superior, sunt piloni esențiali ai Procesului Bologna.

 

Asigurarea calității în învățământ și formare profesională, promovarea descentralizării învățământului preuniversitar, îmbunătățirea sistemului de  finanțare a învățământului, dezvoltarea formării profesionale a personalului din învățământ, asigurarea egalității de șanse și creșterea participării la educație, informatizarea școlilor din mediul rural, reformarea educației timpurii, dezvoltarea educației permanente și a formării profesionale continue, toate acestea sunt prioritățile și direcțiile de dezvoltare pentru anii 2007 - 2008.

 

Ne propunem ca, până la finele anului 2007, să finanțăm și să finalizăm lucrările de investiții la toate obiectivele începute și nefinalizate în ultimii 16 ani.

 

Dorim desființarea învățământului simultan la clasele V-VIII și asigurarea cadrului organizatoric adecvat - transport, spații de învățământ și cadre didactice - pentru realizarea acestui scop.

 

Dorim să avem numai școli autorizate sanitar în maximum 2 ani.

 

Ne-am propus să construim grădinițe, campusuri școlare, școli de arte și meserii, cămine studențești, noi spații de învățământ.

 

Ne-am propus ca, în continuare, să dotăm la nivel european laboratoarele școlare și universitare.

 

Doresc ca anul 2007 să fie declarat ANUL FORMĂRII PROFESIONALE, în care majoritatea cadrelor didactice să urmeze  cursuri de perfecționare. La directorii de școală și la cadrele didactice se află cheia reformei învățământului românesc. Folosiți-o cum se cuvine!

 

Vă asigur de tot respectul meu pentru munca Dumneavoastră și vă mulțumesc că împreună rezolvăm problemele cu care ne confruntăm de foarte multă vreme.

 

Vă adresez apelul ca, prin prestația dumneavoastră, a corpului profesoral, să vă implicați în anul 2007 în realizarea de proiecte viabile și să reușiți să atrageți  fonduri europene, atât de necesare învățământului românesc.

 

Comunitatea academică cuprinde și studenții, care sunt șansa viitorului nostru! Folosiți cum se cuvine această șansă, vă asigur că merită.

 

Comunitatea în care școala își desfășoară activitatea reprezintă un suport real, nu-l ignorați.

 

Așa cum am promis la începutul guvernării, cercetarea științifică și-a părăsit locul de cenușăreasă și se îndreaptă clar către cel de prințesă, loc ce i se cuvine.

 

Am crescut bugetul cercetării de cinci ori în 2007 față de cel din 2004. Am ajuns ca cercetătorii să privească înainte, cu ochii deschiși și cu speranța în viitor și să nu se teamă de zilele europene care vin.

 

Aria Românească a Cercetării s-a consolidat în anul care a trecut. Am derulat cu succes un program național de Cercetare de Excelență care a prefigurat noul Plan Național care va fi lansat la începutul anului 2007. Am promis și am realizat proiecte mari, de anvergură, atribuite prin competiții oneste desființând domnia calnurilor și a baronilor în cercetare.

 

Am elaborat pentru prima oară în România o strategie a cercetării coerentă, printr-o metodă europeană bazată pe o larga consultare, strategie ce va fi adoptată și ea la început de an.

 

Am lansat în anul ce s-a scurs un nou program dedicat absorbției fondurilor structurale.

 

Am deschis, la Bruxelles, Oficiul Român pentru Știință și Tehnologie.

 

Am atras tineri în cercetare prin varii programe, introducând pentru prima oară programele postdoctorale.

 

Cred că anul ce vine, anul de debut al Planului Național II de Cercetare, Dezvoltare și Inovare va fi în acest context ANUL TINERILOR CERCETĂTORI, cei în care cred cu tărie și cei care vor face diferența mult așteptată în Cercetarea Dezvoltarea și Inovarea Românească.

 

Acum la început de Nou An,  vă adresez tuturor membrilor comunităților școlare, universitare și de cercetare, mulțumirile și felicitările mele pentru succesele obținute în anul 2006, urările de sănătate, fericire și succes în plan profesional și personal în anul care începe.

 

LA MULÞI ANI!

 

Ministru

 

Mihail HĂRDĂU

 

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:50:34 Ora standard a Europei de Est