Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Miracolul Crăciunului” – ediția a III-a

Joi, la Era Shopping Park Oradea

„Miracolul Crăciunului” – ediția a III-a

Asociația Piticot, împreună cu beneficiarii săi, „Prietenii veseliei”, elevii Liceului „Don Orione”, Școala Gimnazială Nr. 16 și Școala de Arte „Francisc Hubic” au organizat cea de a III-a ediție a spectacolului de iarnă „Miracolul Crăciunului”!

Bihorenii, cu mic cu mare, au participat joi, 19 decembrie 2013, la Era Shopping Park Oradea, la cea de a III-a ediție a „Miracolului Crăciunului”!
Cei prezenți la eveniment au simțit magia sărbătorilor de iarnă și au redescoperit și anul acesta, câtă fericire poate aduce generozitatea, atât pentru cel care dăruiește, cât și pentru cel care primește.
Magia acestei seri a fost garantată de iscusiți artiști, prieteni ai Asociației Piticot: cei 30 de elevi ai Corului Liceului „Don Orione”, îndrumați de dna prof. Arendaș Nicoleta; Andor Vanessa, elevă a Liceului Teoretic „Aurel Lazăr”, care ne-a delectat privirile cu talentul său la desen; Toma Daria, o elevă ambițioasă și talentată din clasa I, care l-a întâmpinat pe Moș Crăciun cu tradiționala colindă „Moș Crăciun cu plete dalbe”; în sunet de zurgălăi și pe fundal de colinde strămoșești, elevii clasei a IV-a C, de la Școala Gimnazială Nr. 16, au pus în scenă piesa de teatru „Iată vine Moș Crăciun”, sub îndrumarea doamnei prof. Hirțe Mariana; au cântat și încântat
Popa Bianca, elevă a Școlii Gimnaziale Nr.11 și Sferle Flavia-Alice, elevă a Liceului Teoretic „Aurel Lazăr”, dar și a Școlii de Arte „Francisc Hubic”, în anul I. Jovialitatea acestui eveniment a fost asigurată de îndrăgita animatoare Luluța (Corina Costruț) în calitate de prezentatoare, alături de poznașul spiriduș.
Bucuria serii s-a materializat și pe fețele pictate ale copilașilor prezenți la eveniment, moment realizat cu ajutorul spiridușului lui Moș Crăciun!
Dintre spectatori, 20 au fost norocoșii câștigători ai tombolei asigurate de Carrefour.
Spectacolul s-a finalizat cu momentul artistic al grațioaselor balerine (cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani), pregătit de domnișoara prof. Ramona Gavriș de la Școala de Arte „Francisc Hubic”.
Încântat de ceea ce a văzut și auzit, Moș Crăciun a împărțit daruri artiștilor, beneficiarilor Asociației Piticot și nu în ultimul rând copiilor de la „Casa Mugurași”, Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități Oradea și Casa „Pasărea Măiastră”.
Mulțumiri partenerilor și sponsorilor
Asociația Piticot aduce multumiri sponsorilor și partenerilor implicați în realizarea acestui eveniment: Era Shopping Park, „Prietenii veseliei”, Public Euroconsulting, Carrefour, Cofetăria „Scala”, Dragon Star, West Fruta, Unimar, Germino, Delaco, Olida, European Drinks, Hanul Pescarilor, Ideart, ovidan.ro, oradeahub.ro, evenimenteoradea.ro, bihorstiri.ro, crisana.ro, oradealife.ro, qbebe.ro, sfatulmamicilor.ro!
Ariadna MACREA,
asistent director

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 15:21:08 Ora standard a Europei de Est