Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Integrarea socială și școlară a copiilor cu CES”

Proiect Comenius Regio la CSEI Nr. 1 Oradea

„Integrarea socială și școlară a copiilor cu CES”

Proiectul Comenius Regio ,,Social and school integration for children with special educational needs” (,,Integrarea socială și școlară a copiilor cu cerințe educative speciale”), finanțat cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul de învățare pe tot parcursul vieții, este singurul proiect de acest fel la nivelul județului Bihor și al nouălea din cele 16 proiecte aprobate în 2013 la nivelul întregii țări.

Parteneri în cadrul proiectului sunt instituții de învățământ din județul Bihor și regiunea Thesprotia (Grecia). Alături de Inspectoratul Școlar Județean Bihor instituțiile implicate în materializarea acestui parteneriat sunt: Primăria Municipiului Oradea, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea, Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu”, Liceul Teoretic German ,,Friedrich Schiller”, Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu” Oradea și Asociația ,,Filantropia”.
Parteneriatul își propune: promovarea dimensiunii europene în educația incluzivă prin cooperare între autoritățile locale și instituțiile implicate în proiect, împărtășirea experienței și a bunelor practici privind integrarea elevilor cu CES în școală și societate, dezvoltarea competențelor profesionale a cadrelor didactice implicate în integrarea/ recuperarea/reabilitarea școlară și socială a copiilor cu CES, promovarea în rândul comunității a unei atitudini pozitive față de copiii cu cerințe educative speciale,  compararea aspectelor specifice sistemelor de învățământ din România și Grecia cu accent pe problematica integrării, dezvoltarea orizontului cultural și multicultural.
În cadrul proiectului s-au desfășurat, în lunile noiembrie și decembrie, câteva activități la organizarea cărora și-au adus contribuția: conducerea școlii, reprezentată de dna director prof. Popa Lucia Laurenția și dna director adjunct prof. Ilisie Carmen, prof. Erdeli Elena, coordonator de proiect, membrii echipei de proiect și profesori dedicați acțiunilor de parteneriat: Pantazi Teodora, Kiss Ramona, Herlaș Mirela, Poszet Camelia, Indrie Mariana, Turcuț Anca, Haș Rodica, Șipoș Lăcrimioara, Calamar Daniela, Tirla Anca, Gorgan Lavinia, Bodea Paula, Popa Adriana, Vidican Liliana, Lakatos Gyongyi și Hava Laura.
Prima activitate a constat în alegerea logo-ului proiectului care a fost desemnat în urma organizării unui concurs de desene în România și Grecia. Miercuri, 6 noiembrie 2013, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea a găzduit reuniunea partenerilor din Grecia și România. Invitații au fost întâmpinați în mod tradițional cu pâine și sare, fiind așteptați de conducerea școlii, echipa de proiect și de elevi îmbrăcați în port popular. Programul pregătit de gazde a cuprins: primirea distinșilor invitați parteneri din Grecia, prezentarea unui moment artistic, vizitarea școlii, activități în cadrul atelierului de meloterapie și al celui de confecționat lumânări, ședință de lucru pe tema aspectelor specifice sistemelor de învățământ din România și Turcia.
Am sărbătorit Ziua persoanelor cu dizabilități
În 3 decembrie ( de Ziua persoanelor cu dizabilități), au fost organizate la sediul centrului nostru activități de confecționat obiecte decorative, la care au participat și partenerii noștri de proiect, elevi și profesori de la Lic. Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” (elevii din clasa a X-a A, coordonați de prof. Urdea Ramona), Lic. T. German ,,Fr. Schiller” (elevi din clasele a III-a și a V-a, coordonați de prof. Torjoc Florin), Lic. T. ,,O. Ghibu” (elevi din clasa a VI-a, coordonați de prof. Turean Nicoleta).
Partenerii noștri au cooperat la realizarea sarcinilor în cadrul a trei ateliere de lucru: pictarea unor figurine din ipsos, decuparea unor decorațiuni din materiale textile și confecționarea de lumânări și podoabe de pom din CD-uri și alte materiale reciclabile. Produsele realizate vor fi expuse la sediul CCD Bihor, precum și la Liceul Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” și C. N. ,,Mihai Eminescu”, în cadrul unor expoziții cu vânzare.
Prof. Elena Erdeli

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:29:01 Ora standard a Europei de Est