Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Ziua porților deschise la CSEI „Cristal”

Marți, 3 decembrie

Ziua porților deschise la CSEI „Cristal”

Ca în fiecare an, 3 decembrie, Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități și Ziua porților deschise la CSEI „Cristal” Oradea a fost marcată într-o formă cu totul specială.

Programul zilei a fost unul deosebit și a inclus în prima parte o serie de activități  desfășurate în cadrul proiectului multilateral Comenius „Young Europe”,  în care prichindeii Centrului „Cristal”, sprijiniți de către elevii voluntari SNAC de la Liceul de Arte, au realizat sceneta „Iepurașul cel alb”, dramatizare după un poem al lui Xose Ballestranos (poet originar din Galicia, Spania) - poem trimis de către școala parteneră din Coruna, Spania. A  urmat  o  dramatizare după „Povestea gâștelor”, de G. Coșbuc, și un spectacol de colinde, susținut de copiii invitați de la Școala „Floare de Lotus” Sânmartin - parteneri în cadrul proiectului ,,Vreau să-ți fiu prieten”. Pentru reușita acestei prime părți au conlucrat organizatorii - cadrele didactice ale CSEI „Cristal” Oradea: Ramona Vesa (coordonator proiect „Young Europe”), Buboiu Bianca (coordonator proiect „Vreau să-ți fiu prieten”), Opriș Aurelia, Bar Emoke, Pleș Gabriela, Drimba Rita, Manea Adina, Kover Monica, Gheorghiu Valentina, Todea Stela și cadrele didactice din instituțiile partenere: Costea Mihaela, Panait Nada, Mircescu Ariadna și Mircescu Georgiana (Lic. de Arte Oradea), Pantea Loredana (Școala „Floare de Lotus” Sânmartin).
În partea a doua a zilei, s-a desfășurat masa  rotundă cu tema „Împreună pentru incluziune socială”, care a cuprins lansarea revistei aniversare a CSEI „Cristal” Oradea și lansarea cărții „Fă ca mine”. De asemenea, masa rotundă a constituit un prilej de diseminare în comunitate a calendarului ilustrat al instituției, realizat în cadrul unui proiect inițiat de dna director prof. Lezeu Rodica și având drept scop promovarea imaginii CSEI „Cristal”. S-au implicat în succesul acțiunii dna director prof. Lezeu Rodica și alte cadre ale CSEI „Cristal” Oradea: Moldovan Mihaela, Krajcsi Cornelia, Herman Szabolcs, Rada Elisaveta, Corompaki Ioana, Șerfezi Aurelia, Tomozei Dana și Oprea Eva.
Discuțiile au vizat necesitatea schimbării de atitudine, implicarea în activități educative pentru înțelegerea cerințelor și drepturilor copiilor cu dizabilități în efortul de înlăturare a prejudecăților și tendințelor de stigmatizare la nivelul opiniei publice.
La activitățile artistice și la masa rotundă au fost prezenți invitați de seamă, care au ținut să fie alături de CSEI „Cristal” în această zi specială: dna inspector școlar Alina Vese, dna Smaranda Scridon (CJ Bihor), dna Claudia Timofte (director al Cancelariei prefectului), dna prof. Erdeli Elena (CCD Bihor), dna Marușca Angela (director CSEI „Orizont”), dna Ficuț Silvia (director CSEI Tileagd), dna Platon Angela (Asociația Surzilor Bihor), dna Iova Delia (director al Liceul T. „Lucian Blaga” Oradea) ș.a.
Programul zilei a cuprins și alte acțiuni desfășurate la grupe împreună cu parteneri din diverse proiecte: la grupa maghiară activități în cadrul proiectului „Succesul continuității grădiniță – școală”, invitați: copii și cadre didactice de la Liceul Teologic Romano - Catolic „Szent Laszlo” Oradea; la clasa I DSM, activități în cadrul SNAC cu parteneri elevi voluntari de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea („Suflet pentru suflet”); la grupa mijlocie B, acțiuni în parteneriat, cu  copii de la Liceul de Arte, înv. Florica Mare; la grupa mică, activități în cadrul proiectului „Vreau să-ți fiu prieten”, cu copii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, înv. Brezovszky Ramona și Borza Ioana; la grupele integrate (Grădinița Nr. 20), activități în parteneriat cu familiile copiilor și cu grădinițele Nr. 20 și 52 Oradea, atelier de creație „Tablou de iarnă”; la grupele integrate (Grădinița Nr. 54),Comunicăm cu PECS”, Teatru experiențial – „Poveste de iarnă”, atelier de creație „Scrisoare pentru Moș Crăciun” ș.a. În aceste activități s-au implicat profesorii: Varga Tunde, Kirei Gabriela, Coneac Angela, Pleș Mirela, Dura Anca, Ovănescu Elena, Ovănescu Ana, Crișan Adriana, Drimba Rita, Todea Stela, Omuț Lavinia, Chirilov Gabriela, Boroș Gyorgy, Merțan Anturia, Tanc Dorina, Cotuna Natalia, Cuc Ligia, Licu Ofelia, Blasko Noemi, Burcă Emilia, Berinde Mirela și Cuc Ioana.
Ziua de marți, 3 decembrie, a fost una cu totul specială la CSEI „Cristal” Oradea. Bianca Buboiu

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 12:30:19 Ora standard a Europei de Est