Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

A apărut nr. 11/123 al revistei „OviDan”

Semnal

A apărut nr. 11/123 al revistei „OviDan”

Ediția conține știri și fotoreportaje din școli, de la diferite evenimente din municipiu și județ. Numărul se deschide cu vizita ambasadorului Republicii Coreea, E.S. IM Hantaek, la Primăria Oradea; dna deputat Florica Cherecheș a depus la Camera Deputaților un proiect legislativ de modificare a Legii nr.263/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor.

Primăria Oradea se consultă cu patronatul și mediul de afaceri local în privința taxelor și impozitelor locale pe 2014. Elevi și profesori ai Școlii „Oltea Doamna” s-au întâlnit cu academicianul Nicolae Dabija. În 15-17 nov. la Debrețin (Ungaria), Cooperare „fără graniță” între școli profesionale din Oradea și Debrețin. Distinsul rector Ioan Dzițac ne-a pregătit un nou serial: Bioschițe de informaticieni români de succes. În primul episod, ne prezintă un orădean: Marcel Lugoșan, un orădean în Seattle, SUA. Vineri, a avut loc inaugurarea clădirii Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Ghiorac, care a fost reabilitată. În rubrica juridică, dl notar Gârba Cornel ne vorbește despre consimțământul la adopție. În cadrul Festivalului Național al Șanselor Tale, economiștii orădeni au organizat simpozionul „Integrare prin mișcare, șansa la o viață mai bună”. În pagina (de) „Proiecte”, două proiecte de la C.T. „Andrei Șaguna”: „Creativitate românească în context european” și „În mobilitate Comenius la Tropice”. Joi, la Grădinița Nr. 51, a fost lansat proiectul „Și eu am drepturi”. Reprezentanții FE „As Mob” de la C.T. „Mihai Viteazul” au plecat la Târg la Bratislava. Dna prof. Silvia Mateaș de la C.T. „Traian Vuia” ne-a scris despre proiectul „Și eu vreau să fiu antreprenor”. Dna prof. de engleză Delia Istrate ne-a scris despre Carnavalul de Halloween de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” la care au participat șapte clase. Tot despre sărbătoarea de Halloween ne-au scris și inst. Adriana Mada de la Dicănești și Diana Crăciun de la Balc. La „Cântarea zilei”, Alexandra publică versurile primei colinde „Deschide ușa, creștine!” La Grădinița „Ion Creangă” din Oradea a fost organizat un târg original și special de toamnă. Elevi de la Școala Gimnazială din Sîntandrei au făcut o incursiune pe la cetăți și castele din țară, cu prietenii noștri de la Eurovacanța, fiind încântați de ceea ce au vizitat și de concursul cu premii organizat de Alina Giurgiu, managerul general al agenției. În paginile 14-15 puteți citi despre Aventura cavalerilor din Sîntandrei. Din nou, Concursul cu premii (vă premiază cu suc natural); după etapa a III-a, premiem câștigătorii. În pagina „Promovarea imaginii”, vă prezentăm partenerii noștri, iar Eurovacanța ne propune noi pelerinaje și ieșiri peste hotare.
Acestea au fost subiectele care au încăput în cele 16 pagini ale revistei „OviDan” nr. 11/123 din 26 nov. - 2 dec. 2013; numărul cuprinde 69 de poze.
Ovidiu Dan   

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:49:48 Ora standard a Europei de Est