Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

O zi specială, dedicată femeii din Sîntandrei

Duminică, la Sîntandrei,

O zi specială, dedicată femeii din Sîntandrei

Uniunea Femeilor Bihor, în colaborare cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Sîntandrei, Școala Gimnazială și Ansamblul Folcloric „Aușana”, a organizat duminică, 17 noiembrie 2013, la Căminul Cultural din Sîntandrei, activități speciale dedicate femeii din mediul rural.

Astfel, după vernisajul expoziției cuprinzând obiecte de artă și lucru de mână, aparținând femeilor din Sântandrei și din alte localități, l-am ascultat pe cel dintâi gospodar al comunei, dl primar Ioan Mărcuș.
„Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat!”
În cuvântul său, dl primar a salutat toate femeile prezente la eveniment, pe preotul Luncan, preotul ortodox din Sîntandrei, pe directorul școlii, doamna profesor Elena Duma și pe dna Adelina Coste, fost subprefect al județului Bihor, pe dl viceprimar și pe consilierii locali prezenți la manifestare.
Vorbind despre comuna pe care o conduce cu cinste și onoare de câteva mandate, dl primar Ioan Mărcuș a spus: „Este o comună cu peste 5.000 de locuitori, care a cunoscut o dezvoltare urbanistică fără precedent, în ultimii 6-7 ani, cu oameni deosebiți cu care noi ne mândrim peste tot, cu un potențial economic în plină creștere, cu peste 130 de unități economice, societăți comerciale, cu un buget promițător, lucru care sper eu că se și vede în comuna noastră, cu investiții majore în ultimii ani și în viitor, cu fonduri europene atrase de circa cinci milioane de euro în cursul anului 2012, cu finalizare în 2014, și așa cum spuneam, cu oameni deosebiți. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei acțiuni și aș vrea să felicit în primul rând cadrele didactice de la Școala din Sîntandrei, în frunte cu doamna directoare, să felicit doamnele educatoare și învățătoare pentru tot efortul pe care l-au depus în pregătirea evenimentului, dar și pe celelalte persoane din Sîntandrei care au venit să expună lucruri pe care le-au avut acasă și pe care le-au scotocit prin magazii, poduri și lăzile de zestre…”, a spus dl primar Ioan Mărcuș.
„Să v-ajute Dumnezeu și să faceți  și un muzeu!”
În continuare dna prof. Nicoleta Hodiș a prezentat o comunicare despre importanța femeii din mediul rural (vorbind despre calitățile femeii, și în special ale femeii din Sîntandrei); în același context și registru, doamna prof. Voichița Raț, secretar general al UFB și moderator al manifestării, a vorbit despre „Tradiția și femeia contemporană din mediul rural” („doamna satului românesc”, „mama tradițiilor populare românești”, unică, inegalabilă, care a fost și rămâne sufletul și cultura acestei țări). Ne-a surprins apoi dl profesor Constantin Butișcă; domnia sa i-a sugerat dlui primar că s-ar putea ocupa de monografia comunei, lăsându-i spre lecturare monografia comunei sale natale Cîmpani. „Să v-ajute Dumnezeu și să faceți  și un muzeu”, a conchis dl profesor Constantin Butișcă.
Prezentarea exponatelor, multe și foarte diversificate
 Microfonul a ajuns apoi să se plimbe prin sală pentru prezentarea celor care și-au amenajat standuri în cadrul expoziției, aducând obiecte tradiționale din gospodăria proprie sau din lada cu zestre, dar și produse alimentare tradiționale; Dna Corina și dl Dumitru Paina au amenajat un întreg stand cu obiecte tradiționale autentice și vechi, o impresionantă colecție de costume populare din zecile de costume pe care le poartă pe scenă fiica lor, cunoscuta și îndrăgita solistă de muzică populară din tânăra generație Alexandra Paina, picturi de-ale Alexandrei, precum și produse culinare tradiționale; la intrarea în sală, avea amenajat un stand cu lucrări din hârtie Andra Maria Pop, tehnician dentar. Printre lucrările sale (în origami și quilling), Andra deține o lebădă uriașă, alcătuită din 1.996 de piese. Dna ed. Eugenia Floruța (din Tărian) avea expuse costume populare, fețe de masă, ștergare…Dna Daniela Achim (din Șerghiș – Vârciorog) a adus la expoziție prosoape, ștergare, fețe de masă, dar și o laviță (un ringheu) de peste 100 de ani…
Doamna director Elena Duma a prezentat frumoasele lucrări ale școlarilor din Sîntandrei, iar educatoarele de la Grădinița din Sîntandrei și-au amenajat un stand aparte, cu multe lucrări. Dl profesor Petru Duma, soțul doamnei director, care a inițiat zeci de copii în tehnica origami, ne-a impresionat și de această dată cu peste 30 de lucrări…Dl Dan Galiș și dna Laura, de la SC Geonisim Com SRL au adus de la carmangeria proprie: tobă, cârnat uscat, salamuri de casă din carne sută la sută…
Au mai expus: Peștean Nicoleta; educatoarele: Maria Căvășdan, Mariana Ghitea, Ramona Ile și Alexandra Iștovan; dna Anca Hopidea, Mariana Ștef, Ana Stoie, Stela și Viorel Chiș (aranjamente florale), Mariana Mureșan (din Cauaceu), Tocai Viorica și Larisa din Sîntandrei, Chvatal Margit, Valeria Ciupa și Cadar Elena Otilia, toate din Oradea…     
Regalul artistic „Omagiu femeilor din Sîntandrei”
 Înainte să înceapă regalul artistic dedicat femeilor din Sîntandrei, doamna inginer Miorița Săteanu, președintele UF Bihor și inițiatorul manifestării, a invitat pe scenă actorii trupei de teatru „Ceata lui Pițigoi”, copii voluntari care participă la Tabăra specială organizată de doamna inginer Miorița Săteanu.
În deschiderea spectacolului, dna prof. Voichița Raț ne-a citit din poeziile dnei Ioana Precup („Doamne, binecuvântează!”). Am fost sensibilizați apoi de vocea de aur a dnei prof. Maria Matei, cu „A plecat moțu’ prin țară”. Gazdele au fost reprezentate cu cinste de două voci reprezentative, cunoscute și îndrăgite de un județ întreg, una este tânăra și frumoasa Alexandra Paina, elev al Liceului de Arte din Oradea, talentat interpret, dar și pictor inspirat, iar cealaltă este Luminița Tomuța (căsătorită Baba);
„Dacă ai avea credință/ Am scăpa de suferință”
Luminița ne-a pus la suflet cea dintâi colindă a Sfântului Post – „Acolo sus la Răsărit”, dar repede ne-a readus cu picioarele pe pământ: „De ce, Doamne, ai lăsat om bogat și om sărac”; „Dă nimic nu-mi bănuiesc numai’ de ce-mbătrânesc!” „Haidați, haidați, dragi români,/ Să fim oleacă mai buni…/ Oamenii să dușmănesc,/ Numai de rău se vorbesc…Omule, ascultă la mine/ Dacă faci rău, să n-aștepți bine!/ Dacă ai avea credință/ Am scăpa de suferință./ Că în lumea asta mare/ Îi loc pentru fiecare”.
Doamna Luminița, mult adevăr ați grăit prin cântecele pe care ni le-ați așezat drept la suflet!
În următorul moment artistic, aveam să-i admirăm pe copiii comunei, dansatori neîntrecuți pe care instructorul lor, Mircea Dărăban, îi vrea profesioniști. Dl profesor de muzică Mihai Jula avea să ne pregătească apoi pentru întâlnirea cu membrii Ansamblului Folcloric „Aușana”, coordonați de inimosul lor director artistic, Silviu Botiș; ne-au cântat și încântat  interpreții: Emilia Borza, Sânziana Toader, Ciprian Zopota, Gemenele din Bihor, Ioana Crișan, Paula Lezeu, Claudia Cacuci și Stana Milu din Timișoara.
Așadar, duminică, femeile din Sîntandrei au fost cele mai răsfățate, grație inițiativei doamnelor Miorița Săteanu și Voichița Raț, de la Uniunea Femeilor  Bihor și efortului depus de cadrele didactice, coordonate de doamna director Elena Duma, de femeile sufletiste ale comunei, în frunte cu dna Corina Paina, care au amenajat standurile expoziției, și nu în ultimul rând meritul cel mare pentru acest eveniment îl are destoinicul gospodar, îndrăgitul primar Ioan Mărcuș.
A consemnat și fotografiat Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: O zi specială, dedicată femeii din Sîntandrei.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:39:34 Ora standard a Europei de Est