Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

A apărut nr.9/121 al revistei „OviDan”

Semnal

A apărut nr.9/121 al revistei „OviDan”

Ediția conține știri și fotoreportaje din școli, de la diferite evenimente din municipiu și județ.
Numărul se deschide cu Lansarea proiectului Comenius Regio „Integrarea socială și școlară a copiilor cu CES”.

Vineri la ISJ Bihor a avut loc o masă rotundă cu tema „Școala profesională – încotro?”, cu participarea dnei deputat Florica Cherecheș. În perioada 11-15 noiembrie, s-a desfășurat cea de-a XII-a ediție a UniFest. Vineri, Grădinița Nr. 55 a găzduit Cercul pedagogic al educatoarelor (de la grupa mare). În pagina „Universitaria”, am prezentat trei evenimente care au avut loc la Universitatea din Oradea: decernarea titlului de Doctor Honoris Causa dlui prof. univ. dr. Ioan Vasile Abrudan, rector al Universității „Transilvania” din Brașov; diseminarea proiectului HURO, prezentarea rezultatelor finale ale proiectului „Cercetarea transfrontalieră a rezervelor pentru utilizarea durabilă a energiei geotermale”; iar joi, seminarul internațional „Introducerea pe scară largă a pompelor de căldură hibride”. În pagina Universității „Agora”, distinsul rector Ioan Dzițac ne vorbește despre Internaționalizarea Universității „Agora”. La ISJ Bihor a avut loc o etapă de evaluare a proiectului „VIAÞA”. În rubrica juridică, dl notar Gârba Cornel aduce în discuție Adopția. La Școala Gimnazială „Octavian Goga”, clasa a II-a B (a dnei prof. Ramona Bogdan) a organizat o expoziție specială cu lucrările realizate de Halloween. Și la Grădinița Nr. 55 s-a sărbătorit Halloween-ul. La Școala Gimnazială „Oltea Doamna”, joi au marcat sărbătoarea de Halloween patru clase: a II-a C (prof. Elena Pavel), a II-a F (prof. Ilinca Tămășan), a III-a A (prof. Cristiana Vidican) și a IV-a B (prof. Diana Borz), iar vineri încă două clase: clasa pregătitoare (prof. Alexandra Ciuciu) și a II-a D (prof. Laura David Ienei). Petrecerea de Hallowen a fost la ea acasă și la Școala Gimnazială Nr. 11, organizată de dna prof. de engleză Andrada Ghib, la clasa pregătitoare (a dnei prof. Monica Vașadi) și la clasa a V-a A Freinet (prof. diriginte Delia Butiri). Dra profesor Andra Crăciun ne-a scris cum a decurs concursul de Halloween la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”. Dna prof. Adriana Colda de la Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” din Ștei a diseminat „Jocul în cadrul proiectelor eTwinng”. La „Cântarea zilei”, aveți versurile cântecului „Copilule cu ochi senini”. Dna prof. Voichița Darna de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” ne-a scris despre proiectul de voluntariat al clasei a XI-a H, intitulat „I love Crișuri!” De la Colegiul Tehnic „Unirea” din Ștei, consilierul educativ, dna prof. Viorica Bici, ne-a relatat despre Balul bobocilor, câștigat de Andreea Bileac și Sebastian Rus. Și în comuna Rieni a avut loc petrecerea de Halloween, după cum am aflat din articolul semnat de prof. Ioana Chiorean. În pagina „Promovarea imaginii”, avem rubrica obișnuită „Promovarea partenerilor noștri”, precum și cele patru pelerinaje pe care le organizează prietenii noștri de la Eurovacanța la Prislop (două) și câte un pelerinaj la Cracovia și Alba Iulia (de Ziua Națională a României).
Acestea au fost subiectele care au încăput în cele 16 pagini ale revistei „OviDan” nr. 9/121 din 12 noiembrie 2013; numărul cuprinde 65 de poze.
Ovidiu Dan  

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:08:18 Ora standard a Europei de Est