Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Conferința „Antreprenoriatul în mediul rural: oportunități și obstacole”

Miercuri și joi, la Ramada

Conferința „Antreprenoriatul în mediul rural: oportunități și obstacole”

Miercuri, 30 octombrie 2013, la Hotel Ramada, Oradea, s-au deschis lucrările conferinței cu participare internațională, cu tema „Antreprenoriatul în mediul rural - Oportunități și obstacole”.

Evenimentul face parte din activitățile proiectului strategic „Antreprenoriat Rural pentru Dezvoltare Sustenabilă” ID 58733 și este dedicat îmbunătățirii competențelor antreprenoriale și manageriale ale persoanelor din mediul rural.
Pe parcursul celor două zile, conferința a vizat cu prioritate dialogul și schimbul de idei cu tinerii antreprenori, viitorii antreprenori din mediul rural, factorii de decizie, autoritățile publice, centrale și locale, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai mediului academic, ai mass- media și ai ONG-urilor. În egală măsură, evenimentul se adresează celor care doresc să inițieze o afacere non-agricolă în mediul rural și oamenilor de afaceri care doresc să facă schimburi de experiență și bune practici pe această temă. Conferința s-a bucurat de prezența doamnei deputat Florica Cherecheș, domnului deputat Ioan Cupșa, doamnei Claudia Timofte, director Cancelaria
Prefectului de Bihor, doamnei Lucia Pantea, CJ Bihor, domnului conf. univ. dr. Daniel Bădulescu, Universitatea Oradea, domnului conf. univ. dr. Sebastian Văduva, Universitatea „Emanuel” din Oradea, domnului Ciprian Barna, director general ZMO, prof. dr. Ruben Filimon - director al Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul”, doamnei Mina Giurea, director economic CCI Bihor, domnului Geza Batori, primar al comunei Borș, domnului Dacian Palladi, consultant în afaceri, doamnei Tina Daragiu, Fundația Ruhama și domnului Marcel Filip, Acțiunea Felix.
Prin această inițiativă, partenerii din proiect, respectiv organizatorii conferinței, Asociația Integra România, și partenerii de proiect: AFFMR - Asociația Femeilor și Familiilor din Mediul Rural, Fundația ECHOSOC și Asociația Femeilor Antreprenor din Madrid (ASEME) își propun să aducă în fața publicului rezultatele acțiunilor realizate în cursul celor 3 ani de desfășurare a proiectului „Antreprenoriat Rural pentru Dezvoltare Sustenabilă”, să împărtășească experiențele relevante din domeniul antreprenoriatului din mediul rural, lecțiile învățate, exemplele de bună practică, obstacolele întâmpinate în acest demers. Proiectul este cofinanțat în contextul programului POSDRU, http://www.fseromania.ro/, care este principalul instrument pentru formare, ocupare și incluziune socială din România.
Obiectivul principal urmărit prin proiectul strategic „Antreprenoriat Rural pentru Dezvoltare Sustenabilă” este transformarea antreprenoriatului într-o alternativă de ocupare a persoanelor din mediul rural, prin formarea profesională, consiliere și sprijin. Antreprenoriatul poate fi considerat drept o soluție importantă pentru dezvoltarea mediului rural, generând alternative economice și sociale sustenabile, contribuind la reducerea șomajului și la integrarea viitorilor antreprenori într-o economie sustenabilă, bazată pe educație, inovație și coeziune socială.
În cei trei ani de activitate în cadrul proiectului, peste 4.000 de persoane din mediul rural, în special tineri și femei, au beneficiat gratuit de cursuri de formare în domeniul antreprenoriatului, respectiv asistență personalizată și consiliere profesională și de carieră. Mai multe amănunte despre proiect se pot găsi pe site-ul proiectului http://fatirostultau.ro.
Adrian Ban,
președinte Asociația Integra România
Coordonator regional – regiunea Nord-Vest
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Conferința „Antreprenoriatul în mediul rural: oportunități și obstacole”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:51:29 Ora standard a Europei de Est