Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Traficul de persoane – prevenire, identificare, asistență

Seminar pentru profesioniști, la Universitate

Traficul de persoane – prevenire, identificare, asistență

Dna prof. Mioara Þigan, inspector școlar responsabil cu probleme educative în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, ne-a invitat miercuri (16 octombrie 2013), la seminarul pentru profesioniști, intitulat „Traficul de persoane – prevenire, identificare, asistență”, desfășurat la Universitatea din Oradea (la Facultatea de Științe Socio-Umane).

Seminarul a fost organizat de Fundația People to People (reprezentată de Andreea Pontoș, asistent social principal, coordonator programe) și ANITP Centrul Regional Oradea (reprezentat de comisarul-șef Gheorghe Ungur), în parteneriat cu ISJ Bihor, primăriile din județ și Universitatea Oradea (Facultatea de Științe Socio-Umane), gazda evenimentului, reprezentată de lect. univ. dr. Aurora Gavriș, cu participarea consilierilor educativi din cadrul școlilor din mediul rural și a unor consilieri din cadrul primăriilor județului Bihor.
Invitatul surpriză al seminarului a fost dna inspector școlar general responsabil cu probleme educative în cadrul Ministerului Educației Naționale, dna Cătălina Chendea, aflată în control în școli din județul nostru.
În deschiderea manifestării, a fost vizionat filmul „Nefarious”, pe tema traficului de persoane, după care Andreea Pontoș și dl comisar-șef Gheorghe Ungur au prezentat informări și statistici în ceea ce privește amploarea pe care a căpătat-o fenomenul (traficul de ființe umane) în zilele noastre.
„Traficul de ființe umane reprezintă un fenomen multidimensional, o încălcare gravă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Sclavia modernă nu este doar problema traficanților, a victimelor și eventual a procurorilor și poliției; sclavia, în forma sa modernă, este problema tuturor. La 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a ONU a adoptat și proclamat Declarația universală a drepturilor omului. Articolul 4 din declarație prevede: „Nimeni nu va fi ținut în sclavie, nici în servitute; sclavagismul și comerțul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor”. Astăzi, într-o societate modernă a secolului XXI, sclavia și sclavagismul trăiesc și reprezintă o industrie prosperă la nivel mondial. Din vânzarea de oameni, din exploatarea lor pentru servicii sexuale, domestice, din vânzarea de organe, din obligarea la comiterea de infracțiuni și cerșetorie, rețelele de crimă organizată obțin profituri uriașe în toată lumea”, a  mai spus Andreea Pontoș.
La rândul lor, inspectorul școlar general Cătălina Chendea și inspectorul școlar Mioara Þigan s-au adresat consilierilor educativi prezenți la seminar, subliniind rolul pe care în au consilierii educativi în cadrul școlilor pentru informarea elevilor în legătură cu acest fenomen regretabil, în cadrul unor întâlniri de parteneriat cu reprezentanți ai poliției și centrului regional, dar și ai unor ONG-uri care luptă pentru respectarea drepturilor omului. (Ovidiu Dan)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Traficul de persoane – prevenire, identificare, asistență.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:45:39 Ora standard a Europei de Est