Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Agora International Law Conference (AILC) cu tema „Prospects and Challenges of 21st Century Law”

Ieri, la Universitatea Agora

Agora International Law Conference (AILC) cu tema „Prospects and Challenges of 21st Century Law”

Agora International Law Conference (AILC) cu tema „Prospects and Challenges of 21st Century Law” (Perspective și provocări în dreptul secolului XXI) ajunsă la ediția a VII-a în acest an și-a deschis lucrările, ieri, 17 octombrie 2013, în Amfiteatrul „Albastru” din incinta Universității Agora din municipiul Oradea.

Conferința a fost organizată în parteneriat cu Centrul de Informare Europeană „Europe Direct” Universitatea Agora, Oradea, Nord-Vest, Centrul euroregional de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere și modulele „Jean Monnet”: „Libera circulație a persoanelor în spațiul Uniunii Europene” și „Uniunea Economică și Monetară”.
Peste 100 de participanți din 28 de centre universitare din țară, precum și profesori din India și Ungaria, preocupați de aspecte teoretice și practice de drept comparat vor prezenta, pe parcursul a două zile, particularități legislative din diferite domenii ale dreptului, raportate la dinamica legislativă internațională, atât în plenul conferinței, cât și în cadrul a cinci secțiuni.
În deschiderea conferinței au luat cuvântul din partea conducerii Universității Agora: rectorul universității, prof. univ. dr. Ioan Dzițac, decanul facultății, conf.univ.dr. Gabriela Bologa și directorul  Departamentului de Științe Sociale, prof.univ.dr. Elena-Ana Iancu care au subliniat rolul pe care îl au parteneriatele și colaborările științifice în viața academică a fiecărei instituții de învățământ. În acest cadru a fost semnat acordul de colaborare între Universitatea Agora și Universitatea Kalasalingam din India, bazat pe schimburi de experiență pentru studenți și cadre didactice și organizarea de proiecte de cercetare comune.
Membrii conducerii universității s-au adresat și masteranzilor înscriși în cadrul Școlii Masterale pentru a-i motiva în vederea folosirii eficiente a timpului rezervat aprofundării cunoștințelor, în cele doua specializări acreditate „Științe penale și criminalistică” și  „Managementul resurselor umane”.
Au fost prezenți invitați de onoare precum prof.univ.dr. Mircea Duțu, directorul Institutului de Cercetări Juridice „Academician Andrei Rădulescu” al Academiei Române; prof.univ.dr. Ovidiu Predescu, vicepreședintele Uniunii Juriștilor din România și directorul publicațiilor „Dreptul”; prof.univ.dr. Vinod Madan și prof.univ.dr. K. Sridahan de la Universitatea Kalasalingam din India; prof.dr. Ágnes Papai-Tarr și prof.univ.dr. Ferencs Sipos de la Universitatea din Debrecen Ungaria; prof.univ.dr. Radu Carp de la Universitatea din București.
Lucrările selectate în urma recenziei vor fi publicate în revista „Agora International Journal of Juridical Sciences”,  http://univagora.ro/jour/index.php/aijjs revistă indexată în mai multe baze de date internaționale recunoscute pentru domeniul științelor juridice.
Deschiderea lucrărilor conferinței și a școlii masterale s-au desfășurat sub bune auspicii pentru „acces la succes”.
Alina Manolescu
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Agora International Law Conference (AILC) cu tema  „Prospects and Challenges of 21st Century Law”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:40:55 Ora standard a Europei de Est