Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Simpozionul științific „Oradea – 900 de ani de devenire istorică”

Joi și vineri, la Primăria Oradea

Simpozionul științific „Oradea – 900 de ani de devenire istorică”

Joi, 10 octombrie 2013, în Sala „Traian Moșoiu” a Primăriei Oradea, au debutat lucrările Simpozionului științific „Oradea - 900 de ani de devenire istorică”, organizat de Primăria Oradea, Universitatea din Oradea și Muzeul Țării Crișurilor, la împlinirea celor 900 de ani de atestare documentară a orașului Oradea.

În deschiderea evenimentului, istoricul Dumitru Noane (consilier administrare în cadrul Cetății Oradea), moderator al manifestării, l-a invitat pe dl Mircea Mălan, viceprimar al municipiului, să ia cuvântul.
Oradea – „un oraș al excelenței”
 „Această manifestare aniversară ne oferă prilejul de a ne întoarce cu fața spre propriul nostru trecut, pentru a vedea cu ochii minții modul în care înaintașii noștri au răspuns marilor provocări ale  istoriei. Comunicările științifice vor releva aspecte esențiale ale viețuirii pe aceste meleaguri de la întemeierea orașului până în prezent. Se va face vorbire despre biserică și școală, despre tradiție și moștenire culturală, patrimoniu, arhitectură și restaurare, viață socială și economică, personalități marcante, dar și despre momentele de grație din istoria acestui oraș. Oradea are un trecut istoric important de care suntem și trebuie să fim mândri. Însă, Oradea nu rămâne cantonată în istorie, nu rămâne cu fața la trecut. Noi, cei care avem onoarea să fim astăzi locuitori ai acestui oraș, trebuie să ne cunoaștem și să ne prețuim trecutul, dar mai ales trebuie să dăm răspuns provocărilor actuale. Din acest punct de vedere, dezbaterea ne oferă posibilitatea de a înțelege mai bine prezentul pentru a ne construi cât mai adecvat viitorul”. În continuare, dl viceprimar a vorbit despre Oradea ca „un oraș al excelenței, în care diferențele dintre noi sunt de natură a ne apropia, un oraș în care idealul de bunăstare a locuitorilor săi poate fi împlinit”.
În intervenția sa, dl academician dr. Nicolae Edroiu a transmis salutul din partea Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române, din partea Institutului de Istorie „George Barițiu” Cluj - Napoca al Academiei Române.
 „Europa se reconstruiește, se reașază sub ochii noștri”
Invitat la microfon, dl prof. univ. dr. Sorin Șipoș - prorector al Universității din Oradea și-a început discursul punând o întrebare (retorică): Dacă avem nevoie de istorie, astăzi? Și tot domnia sa avea să afirme că „suntem interesați de trecutul nostru, suntem interesați de elementele noastre identitare, suntem interesați când a fost întemeiat orașul Oradea, în ce context istoric, cine au fost locuitorii din această zonă…” Domnul prorector avea să sublinieze apoi faptul că „Europa se reconstruiește, se reașază sub ochii noștri”, și în acest context a vorbit și despre acele „permanențe ale istoriei” (elemente care se derulează în durată lungă).
În continuare, în cadrul lucrărilor în plen, au fost susținute trei comunicări: dl academician dr. Nicolae Edroiu a prezentat lucrarea „Scrierea româno-chirilică în Bihor în secolele XVII –XIX”; dl dr. Șerban Turcuș, conf. univ la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, a prezentat „Documentul „fundațional” al Oradiei (1113). Interpretări ecclesiologice și antroponimice, iar arh. dr. Sergiu Nistor, președintele ICOMOS România, a prezentat „Mecanismele protejării patrimoniului construit din România în fața provocării descentralizării”.
Tot în cadrul simpozionului de joi, au avut loc două lansări de carte dedicate istoriei și arhitecturii Oradea. Doru Marta a lansat cartea „Cetatea Oradiei. De la începuturi până la sfârșitul secolului al XVII-lea” (Editura Muzeului Țării Crișurilor), iar Mircea Pașca a lansat volumul „Oradea 1900. Un ghid de arhitectură” (apărut la Editura Primus).
Ovidiu Dan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Simpozionul științific „Oradea – 900 de ani de devenire istorică”.

Trimite email
miercuri, 29 ianuarie 2025, 21:56:02 Ora standard a Europei de Est