Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Internaționalizarea învățământului superior românesc

O prioritate a Ministerului Educației Naționale

Internaționalizarea învățământului superior românesc

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a declarat că una dintre prioritățile Ministerului Educației Naționale o reprezintă creșterea, graduală, a dimensiunii internaționale a învățământului superior

Ministrul a arătat importanța acestui aspect, în condițiile în care internaționalizarea este, invariabil, unul dintre criteriile de clasificare a universităților, conform topurilor internaționale.
Ministrul Remus Pricopie și-a exprimat speranța că din ce în ce mai mulți studenți și cadre didactice din alte țări vor opta să studieze în sistemul de învățământ românesc, arătând că, în acest moment, sunt mult mai mulți studenți și profesori români care aplică pentru programele de studii în afara țării. Ministrul a arătat că în România există specializări, cu recunoaștere internațională, care atrag studenți străini, precum programele de medicină, învățământul agricol, programele de studii de la Universitatea Maritimă din Constanța sau specializările de la Universitatea din Ploiești, pentru domeniul Petrol și Gaze.
Ministrul Pricopie a mai arătat că, pe lângă acordurile bilaterale între state și parteneriatele între universitățile românești și străine, o a treia cale de a atinge obiectivul propus îl reprezintă cooperarea universităților prin programele europene.
Afirmațiile ministrului Educației au fost făcute, miercuri, 25 septembrie 2013, la sediul MEN, cu prilejul lansării oficiale a celei de-a doua etape a programului „Burse și cooperare interinstituțională în domeniul învățământului superior”,  coordonat de ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu.
Ministrul delegat Mihnea Costoiu a subliniat importanța acestui program, în valoare de peste 4 milioane de euro, pentru întărirea relațiilor dintre universități, dar mai ales pentru beneficiarii direcți ai acestuia - studenți și cadre didactice. Ministrul Costoiu a subliniat că, în cadrul proiectului, există locuri dedicate și studenților proveniți din rândul populației rome.
Ministrul delegat Mihnea Costoiu a precizat și că pentru a genera performanță și echilibru în sistemul de învățământ superior și în cercetare, e necesară diversificarea paletei de opțiuni pentru studenți și cadre didactice. Mihnea Costoiu a mai declarat că, în acest moment, există 10 programe interinstituționale și alte 47 de acorduri bilaterale realizate între universitățile din România și alte țări.
Programul „Burse și cooperare interinstituțională în domeniul învățământului superior” are drept obiectiv sprijinirea studenților din orice ciclu de studiu și a personalului din universitățile românești pentru a realiza mobilități transnaționale în Norvegia, Liechtenstein și Islanda. De asemenea, vor fi finanțate și mobilitățile în România ale studenților și ale personalului din instituțiile de învățământ superior din cele trei țări, dar și proiecte de cooperare între universitățile din România și statele donatoare, în vederea întăririi relațiilor de cooperare academică dintre țări.
Principalii beneficiari instituționali ai vizitelor pregătitoare, proiectelor de mobilitate pentru studenți și personal din universități, respectiv proiectelor de cooperare interinstituțională sunt universitățile din România care dispun de o Cartă Erasmus, aprobată de Comisia Europeană, având ca parteneri instituții similare sau organizații de stagiu din statele donatoare. În proiectele de cooperare interinstituțională se mai pot asocia ca parteneri universități, institute de cercetare, companii și ONG-uri, atât din statele membre, cât și din celelalte țări beneficiare ale Mecanismului SEE.
Programul de „Burse și cooperare interinstituțională în domeniul învățământului superior” se află la a doua rundă de implementare în România. Prima rundă s-a derulat pe parcursul anului universitar 2009-2010 și în primul semestru al anului academic 2010-2011, cu o valoare totală de 1.100.000 euro. Pentru cea de-a doua rundă a programului au fost alocate 4.444.444 euro, din care 4.000.000 euro provin din partea țărilor donatoare (Norvegia, Islanda, Liechtenstein), restul fiind cofinanțare din partea statului român.
Programul este parte integrantă a Mecanismului Financiar al Spațiului Economic European 2009 - 2014 (SEE), program pentru care  Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) este desemnată Operator de program. Informații suplimentare sunt disponibile pe www.see-burse.ro și pe www.eeagrants.org.
La evenimentul desfășurat la sediul MEN au participat și Hilde Berit Eide, coordonatorul departamentului Fonduri SEE și Norvegiene, din cadrul Ambasadei Norvegiei la București, Monica Calotă, director general al Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) și Cătălina Meliță, director general în Ministerul Fondurilor Europene. (Biroul de presă)

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 18:31:18 Ora standard a Europei de Est