Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Oradea este gazda Campionatului Național de Tir cu Arcul

În perioada 13-15 septembrie

Oradea este gazda Campionatului Național de Tir cu Arcul

În perioada 13-15 septembrie 2013, la Stadionul Universității din Oradea, Federația Română de Tir cu Arcul, Clubul Sportiv Redpoint din Oradea, Asociația Județeană de Tir cu Arcul, cu sprijinul Primăriei Oradea și al Consiliului Județean organizează Campionatul Național al României Tir cu Arcul.

Detalii legate de eveniment au fost prezentate de către viceprimarul Ovidiu Mureșan, Mircea Stroie din partea Clubului Sportiv Redpoint Oradea și antrenorul Alexandru Deneș în cadrul unei conferințe de presă.
Conform datelor furnizate de organizatori, la întreceri sunt așteptați circa 90 de arcași de la diferite cluburi din țară, precum: Suceava, Iași, București, Deva, Bacău, Brașov etc., urmând ca acest campionat să fie un pas important în calea sportivilor care doresc să participe la campionate mondiale, campionatul din Oradea fiind ultimul criteriu de selecție pentru sportivi la campionatele mondiale.
Oradea a organizat de patru ori Campionatul Național de Tir cu Arcul în ultimii șase ani, unul dintre partenerii principali în acest an fiind Primăria Oradea, care a ajutat la achiziția echipamentelor specifice pentru concurs.
„Primăria Oradea consideră că este de datoria instituției noastre să se implice în competițiile sportive sprijinind evenimentele majore sportive din oraș”, a menționat viceprimarul Ovidiu Mureșan.
Campionatul va avea loc sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 8.30, iar festivitatea de premiere va avea loc duminică, 15 septembrie, la ora 13.30, pe stadionul Universității Oradea. Petri Csilla

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 08:09:53 Ora standard a Europei de Est