Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 februarie 2025

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2025 la toate disciplinele și platformă cu materiale și resurse didactice pentru elevii din toată țara, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara, UVT. Prima sesiune are loc sâmbătă, 1 martie
Universitatea de Vest din Timișoara, UVT, începe sâmbătă, 1 martie, ediția din acest an a programului de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2025, la toate cele 14 discipline, pentru elevii din întreaga țară. Sesiunile se vor desfășura săptămânal, sâmbăta, în format online, până în data de 7 iunie 2025 și participarea este gratuită.
Exemple de materiale oferite pe platforma bac.uvt.ro:
Pregătire pentru Bacalaureat 2025. Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei de „i” / Explicații pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Textul argumentativ pentru Bacalaureat 2025. Structură, conectori – explicații și model de rezolvare pentru elevii de liceu, oferite de Universitatea de Vest din Timișoara
Sesiunile de pregătire se organizează pentru toate cele 14 discipline pentru care elevii urmează să susțină probe scrise:
Disciplina aferentă probei 1: limba și literatura română;
Disciplinele aferente probei 2: matematică nivel M1 și M2, istorie;
Disciplinele aferente probei 3: biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, psihologie și sociologie.
Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR și este gratuită, iar detaliile complete sunt disponibile aici: https://bac.uvt.ro/
Informații și orar
Orarul modulelor de pregătire, pentru fiecare zi de sâmbătă din perioada 01.03 – 07.06.2025, este următorul, fiind stabilit în așa fel încât să permită elevilor participarea la programul de pregătire pentru toate disciplinele la care urmează să susțină proba scrisă în cadrul examenului de bacalaureat:
9.00 – 10.30 – Limba și literatura română;
10.45 – 12.15 – Matematică (nivel M1 și M2) și Istorie;
12.30 – 14.00 – Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Sociologie.
De asemenea, pe platforma bac.uvt.ro elevii din întreaga țară și pot găsi, pe lângă informații despre programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de UVT la toate disciplinele și celelalte oportunități din cadrul programului UVT pentru elevi, și materiale didactice suport realizate de cadre didactice din cadrul UVT cu conținuturile teoretice pentru fiecare disciplină de la examenul de bacalaureat și instrumente de testare, precum și lecții video (deocamdată doar pentru disciplina Limba și literatura română).
Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat organizat de Universitatea de Vest din Timișoara face parte din amplul program de sprijin intitulat UVT pentru elevi, care cuprinde, totodată, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală, consiliere individuală în carieră și școala de vară West Summer University (WSU).
Infomații suplimentare:
Seria de webinare de dezvoltare personală dedicate elevilor, susținute de echipa Serviciului de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) din UVT va începe pe data de 12 martie 2025 cu webinarul Secretul unei vieți împlinite, urmând ca timp de 9 săptămâni, în fiecare miercuri, de la ora 15.00, să fie abordată o nouă tematică, până la momentul ulterior susținerii examenul de bacalaureat când programul se încheie cu al 2-lea webinar despre alegerea programului de studii potrivit.

Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea formularului, iar detaliile complete sunt disponibile pe site-ul universității.

UVT, prin facultățile componente, a pregătit și un număr de 26 de concursuri pentru elevi, din 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind condiții speciale în procesul de admitere la UVT elevilor care obțin distincții. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, dar și alte detalii, sunt disponibile pe site-ul universității.

Consilierea în carieră
Serviciul de de Consiliere și Sprijin pentru Studenți (SCSS) al UVT pune la dispoziția elevilor care au nevoie de suport pentru alegerea traseului educațional și profesional și sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea formularului. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile pe site-ul universității.

La Bienala Internațională de Artă din Göteborg

Matei Bejenaru în dialog cu Maria Lind

La Bienala Internațională de Artă din Göteborg

Institutul Cultural Român de la Stockholm și Bienala Internațională de Artă de la Göteborg organizează joi, 26 septembrie 2013, ora 17.30, o dezbatere pe tema inițiativelor de artă periferice, la care participă artistul Matei Bejenaru (Iași) și curatorul Maria Lind (Stockholm).

Discuția „A trecut timpul bienalelor periferice? Reflecții despre Bienala Periferic (1997-2008)” face parte din seria de dezbateri „Perspective noi asupra practicilor curatoriale” din cadrul bienalei și reprezintă prima colaborare a institutului cu Bienala de Artă de la Göteborg.
Pornind de la analiza condițiilor socio-culturale și politice în care Bienala Periferic și-a început activitatea în Iași, la sfârșitul anilor ’90, Matei Bejenaru, fondator și director al Bienalei Periferic (1997-2011), va discuta cu Maria Lind, curator și director al Centrului de Artă Tensta din Suedia, despre rolul pe care acest gen de eveniment îl are în dezvoltarea scenei artistice locale. Totodată cei doi participanți vor analiza situația inițiativelor independente de artă în contextul est-european după 2009, anul declanșării crizei mondiale.
Matei Bejenaru este artist și inițiatorul Bienalei de Artă Contemporană Periferic din Iași (1997-2008). În 2001, împreună cu mai mulți artiști și filosofi din Iași, Bejenaru a fondat Asociația Vector, instituție care sprijină scena de artă contemporană emergentă. În 2013, Matei Bejenaru a înființat, alături de curatorul Cristian Nae, Centrul de Fotografie Contemporană din Iași. În 2011-2012 Bejenaru a fost profesor invitat la Universitatea Québec, Montreal, Canada, iar în prezent predă fotografia și arta video la Universitatea de Artă „George Enescu” din Iași.
În practica sa artistică, Bejenaru analizează felul în care globalizarea afectează muncitorii din țările post-comuniste, documentând schimbările de mentalitate și stil de viață. Din 2010 dezvoltă Cântece pentru un viitor mai bun, o serie de performance-uri corale despre percepția viitorului în diferite contexte sociale și culturale.
Maria Lind, curator și critic de artă, este în prezent directorul Centrului de Artă Tensta din Stockholm. În perioada 2008-2010 a fost directorul programului de studii curatoriale din cadrul Bard College (SUA). Anterior, Lind a deținut funcția de director la Iaspis (Stockholm) și la Kunstverein München, și a fost curator la Moderna Museet (Stockholm) și co-curator pentru Manifesta 2. Maria Lind a contribuit cu texte critice în numeroase ziare, reviste, cataloage și alte publicații, fiind unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați curatori suedezi. Dintre publicațiile recente la care a fost co-editor amintim: Contemporary Art and Its Commercial Markets: A Report on Current Conditions și Future Scenarios and Performing the Curatorial: With and Beyond Art, ambele apărute la Sternberg Press.
Bienala Internațională de Artă din Göteborg se desfășoară anul acesta în perioada 7 septembrie – 17 noiembrie. Curatorii acestei ediții sunt Katerina Gregos, Joanna Warsza, Claire Tancons și Ragnar Kjartansson, în colaborare cu Andjeas Ejiksson. Bienala include mai multe expoziții, serii de seminarii, precum și un program satelit, prin care bienala își extinde colaborările cu un număr mare de actori locali și regionali de pe scena artei contemporane. Citește mai mult pe www.goteborg.biennal.org.
Simona Buzatu,
coordonator de proiect

Trimite email
sâmbătă, 5 aprilie 2025, 11:56:06 Ora de vară a Europei de Est