Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Școala de vară - ateliere de creație

La Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea

Școala de vară - ateliere de creație

Două proiecte având ca numitor comun parteneriatul dintre o asociație profesională non-guvernamentală: Asociația CES - Colaborăm Educăm Sprijinim și o școală specială: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea s-au reunit în această vară în cadrul Programului „Școala de vară - ateliere de creație”, derulat în perioada 25 iunie - 26 iulie, în sălile special amenajate de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Oradea.

Obiectivul programului a fost conștientizarea, exprimarea și modificarea unor comportamente și emoții negative, ca urmare a confruntării cu acestea, prin activități extrașcolare de muzică, dans, teatru și arte vizuale specifice terapiilor prin mediere artistică, derulate pe perioada verii, într-un spațiu neutru oferit de atelierele școlii de creație.
Pe lângă cei 16 copii cu cerințe educative speciale, provenind din școli speciale sau școli integratoare, cu vârsta cuprinsă între 6-18 ani,  au participat la școala de vară și copii fără dizabilități: frați, verișori, prieteni pentru a le oferi acestora suport în realizarea activităților și a le facilita procesul de integrare și schimbare.
Un grup de 12 terapeuți, împărțiți în echipe de 2-3 persoane zilnic, împreună cu 3 voluntari europeni din Armenia și Spania și alți voluntari locali, au pregătit zilnic pentru copii activități specifice terapiilor prin mediere artistică: terapie prin muzică, terapie prin dans, terapie ocupațională, diferite tehnici de terapie prin artă, teatru experiențial, povești terapeutice în vederea atingerii obiectivelor proiectului.
În timp ce proiectul Arta CES a asigurat Școlii de vară sprijinul terapeuților și spațiul de desfășurare, proiectul „Prin Tine(ri) lumea CES se lărgește!” a pus la dispoziția atelierelor de creație timpul voluntarilor europeni și materiale necesare desfășurării activității de stimulare a creativității și dezvoltare personală a copiilor cu și fără cerințe educative speciale.
Proiectul „ARa-mi Că Ești Special!” (acronim: Arta CES) este un proiect de terapie prin artă finanțat de Fundația pentru Comunitate și MOL România prin programul MOL pentru Sănătatea Copiilor și implementat de Asociația CES – Colaborăm Educăm Sprijinim, în parteneriat cu Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Oradea în perioada 14.01-21.06.2013.
Scopul proiectului este implementarea unor programe de terapie prin mediere artistică individuală și de grup, de tipul terapiei prin muzică, terapiei prin dans, metodei teatrului experiențial, art-terapiei și psihodramei, la copii cu cerințe educative speciale (CES) și alte boli cronice, în vederea recuperării psihopedagogice a acestora și/sau dezvoltării armonioase a personalității lor.
Proiectul este structurat în trei programe distincte:
1. Programul de terapie individuală, un program individual complex de recuperare, incluzând terapii prin mediere artistică stabilit pentru fiecare din cei 8 copii participanți în parte în urma evaluării de către terapeut în colaborare cu părintele.
2. Programul de terapie de grup, un program de activități de dezvoltare personală - autocunoaștere și formare a imaginii și stimei de sine - de grup, centrat pe terapii prin mediere artistică, elaborat de terapeuții participanți la proiect, adaptat și implementat la nivelul a 4 grupuri, formate din 24 elevi cu CES și colegii lor fără CES din clasele integratoare.
3. Școala de vară, prin ateliere de creație, un program de modificare a unor comportamente și emoții negative, ca urmare a confruntării cu acestea prin intermediul terapiilor prin mediere artistică, destinat unui număr de 16 copii cu cerințe educative speciale.
Proiectul „Prin Tine(ri) lumea CES se lărgește!” este un proiect finanțat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acțiune, Acțiunea 2: Serviciul European de Voluntariat, derulat în perioada 01.01-31.10.2013
Au fost implicate în acest proiect, 4 organizații din 3 țări, fiecare îndeplinind un rol diferit:
1. Asociația CES – Colaborăm Educăm Sprijinim, ROMÂNIA - organizație coordonatoare;
2. Centru Școlar de Educație Incluzivă Nr 1, Oradea, ROMÂNIA - organizație gazdă;
3. International Centre for Intercultural Research, Learning and Dialogue, ARMENIA –Organizație care ne-a trimis doi voluntari SEV: pe Tatevik Soghomonyan și Astghik Mirzabekyan;
4. Asociación Jóvenes Solidarios, SPANIA - organizație care ne-a  trimis pe voluntarul SEV: Jorge Miguel Vielva
Activitățile derulate în cadrul proiectului:
Participarea la activități educaționale în cadrul școlii gazdă: Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr.1 Oradea și în școlile integratoare, alături de profesorii de sprijin ai școlii speciale. Sprijinirea elevilor cu cerințe educative speciale în realizarea  unor  sarcini
Participarea alături de cadrele didactice ale școlii la Festivalul Cultural Internațional „Special Kids”, ediția a VI-a, eveniment introdus în CAEN în calitate de: membru în echipa de organizare și/sau membru al juriului
 Organizarea conferinței profesionale „Consilierea@arta de a ajunge la tine(ri)”. Una dintre secțiunile conferinței „Dezvoltarea personalității elevilor prin voluntariat” a fost exclusiv dedicată SEV. Au participat și alți voluntari SEV din țară, care și-au diseminat proiectele, precum și potențiali voluntari SEV: elevi de liceu și studenți
Prezentări ale programului SEV și ale proiectului în liceele orădene și la Universitatea din Oradea, în cadrul Mesei rotunde „Donează timp. Voluntariatul între necesitate și posibilități de realizare”, organizată în cadrul practicii de specialitate a studenților de la psihologie
Participarea la activități de diseminare ale programului SEV și ale proiectului în parcurile orădene, cu precădere în Orășelul Copiilor, unde au pictat pe față copiii și le-au oferit baloane în formă de animăluțe
Confecționarea de materiale didactice și materiale de promovare a proiectului;
Realizarea paginii web a asociației: www.asociațiaces.ucoz.org
Valorificarea experienței dobândite prin organizarea alături de cadrele didactice ale scolii speciale a unor ateliere de creație prin terapii, prin mediere artistică, derulate pe perioada verii, Școala de vară menționtă anterior.
Teodora Pantazi, coordonator de proiect

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:47:33 Ora standard a Europei de Est