Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Valoare adăugată la Universitatea Agora din Oradea în anul universitar 2012-2013

O retrospectivă făcută de dl rector Ioan Dzițac

Valoare adăugată la Universitatea Agora din Oradea în anul universitar 2012-2013

Anul universitar 2012-2013 s-a încheiat cu multe realizări care au adus plusvaloare Universității Agora din Oradea (UAO), dintre care merită să amintim:

A. Acreditări programe de studii de master
Acreditarea a 4 programe de master:
1)    Științe penale și criminalistică,
2)    Managementul resurselor umane,
3)    Managementul informatizat al afacerilor,
4)    Managementul auditului financiar contabil.
B. Acreditări programe de studii postuniversitare
Acreditarea a 5 programe de studii postuniversitare și de formare continuă:
1)      Științe penale și criminalistică,
2)      Instituții de dreptul muncii,
3)      Instituții de drept privat,
4)      Managementul resurselor umane,
5)      Audit financiar contabil.
C. Finalizarea cu succes a studiilor de licență
Promovabilitate 100% la examenul de licență:
1)      Drept - Licențiat în Drept,
2)      Management - Licențiat în Științe Economice,
3)      Contabilitate și informatică de gestiune - Licențiat în Științe Economice,
4)      Poliție locală  - Licențiat în Științe Administrative.
D. Creșterea calității profesionale a cadrelor didactice
Patru cadre didactice au obținut, prin concurs, titlul didactic de conferențiar universitar:
1)     Dan Bența,
2)      Viorina Judeu,
3)      Laura Popoviciu,
4)      Ioan Stan.
Cursuri de perfecționare:
1)    Dan Bența – Dezvoltator de e-learning,
2)    Ioan Dzițac - Manager de proiect,
3)    Roberto Riccio - Administrator de platformă Moodle.
E. Doctor Honoris Causa
UAO a acordat în anul universitar 2012-2013 două titluri Dr.H.C.
1)    Joseph Childs, profesor universitar doctor și decan al Facultății Business and Legal Studies, Southeastern University, SUA,
2)    Grigor Moldovan, profesor universitar emerit doctor la Universitatea
„Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
F. Recunoaștere pe plan național
1)      Rectorul Universității Agora, prof.univ.dr. Ioan Dzițac, a devenit membru în Consiliul Național al Rectorilor;
2)      Prof.univ.dr. Elena-Ana Iancu a devenit evaluator ARACIS;
3)      Prof.univ.dr. Ioan Dzițac – conferință invitată la Moodle Moot România 2013, Brașov;
4)      Prof.univ.dr. Ioan Dzițac – membru în comisie de doctorat la Universitatea din Oradea;
5)      Prof.univ.dr. Adriana Manolescu – membru ales într-un departament AFER,
6)      Conf.univ.dr. Gabriela Bologa – membru ales într-un departament AFER,
G. Relații internaționale și recunoașteri pe plan internațional
1)    Vizita rectorului Ioan Dzițac în China, finalizată cu încheierea a două acorduri de colaborare și obținerea unui titlu de profesor asociat:
a) University of Chinese Academy of Sciences, Beijing (conferință invitată, titlu de profesor asociat pentru Ioan Dzițac),
b) Southwestern University of China, Chendu (conferință invitată, acord de colaborare),
c) International Conference on Information Technology and Quantitative Management, ITQM2013, Souzhou (organizare și prezidare sesiune specială);
d) Jiatong University of Beijing (acord de colaborare)
2)    Vizita prof.dr. Vinod K. Madan din India la Universitatea Agora (conferință invitată).
3)    Creșterea factorului de impact și obținerea scorului de influență pentru revista UAO International Journal of Computers, Communications and Control în ISI Thomson Reuters;
4)    Creșterea poziției UAO în clasamentul WEBOMETRICS (UAO se află în prima jumătate a clasamentului în țară, pe continent și în lume);
5)    Organizarea a două conferințe internaționale: Agora International Law Conference, AILC2012 și  Agora International Economics Conference, AEIC2012;
6)    Publicarea unor articole științifice, de către cadre cu afilierea instituțională la UAO, incluse în prestigioasa bază de date internațională "ISI Web of Science":
•        Bologa G.,
•        Butaci C.,
•        Duvac C.,
•        Dzițac I.,
•        Florian D.,
•        Iancu E.A.,
•        Iancu N.,
•        Manolescu A.,
•        Manolescu M.J.,
•        Urziceanu. R.
H. Resurse materiale
1)      Finalizarea scenei în aer liber în Campusul Universității Agora;
2)      Realibilitarea exterioară a clădirii UAO;
3)      Reînnoirea contractelor de cazare pentru studenți la căminul C.T. „Mihai Viteazul” și Hotelul Padiș din Băile Felix;
4)      Instalare, configurare și utilizare platformă Moodle;
5)      Achiziție de logistică IT și mijloace didactice.
I. Management universitar și calitate
1)  Participarea rectorului la Congresul Educației, București, 2013;
2) Participarea rectorului la Consiliul Național al Rectorilor, Constanța, 2013;
3) Înscrierea UAO în programul de evaluare de către EUA-IEP  „Pregătiți pentru a inova, pregătiți pentru a răspunde mai bine nevoilor locale. Calitate și diversitate a universităților din România” (2013-2014)și participări la conferințe de training
•          M.J. Manolescu,
•          G. Bologa,
•          E.A. Iancu,
•          V. Judeu;
4) Înscrierea UAO în programul de evaluare și ierarhizare a domeniilor „U-Multirank” (2015, implementat de un consorțiu internațional format din parteneri din nouă țări. Liderii care coordonează proiectul sunt „Centre for Higher Education in Gütersloh, Germany” și „Center for Higher Education Policy Studies at the University of Twente, the Netherlands”.) 
Rector, prof.univ.dr. Ioan Dzițac

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:53:37 Ora standard a Europei de Est