Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Omagiu patronului spiritual - Constantin Brâncuși

Zilele școlii la C.T. C. Brâncuși Oradea

Omagiu patronului spiritual - Constantin Brâncuși

Joi, în cea de-a patra zi a manifestărilor prilejuite de sărbătorirea patronului spiritual (la 132 de ani de la naștere), directorul colegiului, dl prof. Mihai Crețu, a marcat momentele importante ale devenirii școlii în arcul de timp al celor 42 de ani de existență a școlii, indispensabil legate de rezultatele de excepție obținute de elevii și dascălii școlii...

572 de participanți – 462 de premii și mențiuni
„În perioada 1974 – 2006, am avut 572 de participanți la olimpiade și concursuri școlare, din care 462 au obținut premii și mențiuni. Premiul I a fost obținut de 206 elevi, din care la faza națională, 22.
În 2007, am obținut premiul I la olimpiada școlară prin elevul Sabin Călin Bac (din clasa a XI-a A) și trei mențiuni: Florin Avram (la profil electrotehnic, clasa a XII-a), Konkoly Janos (mecanică, a XII-a) și Bako Ana Maria (desenator în construcții, clasa a XI-a). Eleva Ioana Ștefan a obținut premiul I la concursul de icoane pictate pe sticlă, ținut la Sibiu, precum și premiul I la concursul național „Icoana din sufletul copilului”, desfășurat la București.
Toate acestea sunt dovezi că absolvenții noștri vor construi mai bine și mai frumos, că slujitorii acestei școli s-au străduit să transmită elevilor nu numai cunoștințe, ci și dragoste și respect față de om”, a ținut să sublinieze directorul colegiului, în cadrul adunării festive. Manifestarea omagială a fost onorată de prezența dlui dr. ing. Mihai-Dan Groza, primarul interimar al Oradiei, prof. Silviu Torjoc, inspector școlar general adjunct, Ioan Mintaș și Florian Pantea, consilieri, conf. univ. dr Cornel Durgheu, ing. Florian Mieluț, inspector școlar, Petru Ștefan, președintele comitetului de părinți pe școală.
Vorbitorii s-au referit la aspectele  profesionale pe care le cunosc cel mai bine vizavi de colegiul gazdă ori în calitate de foști elevi sau profesori ai școlii. Primarul a evidențiat sprijinul acordat de Consiliul local în procesul de reabilitare a clădirii și de dezvoltare a bazei materiale, atingând și problema tichetelor. Generalul adjunct al Inspectoratului Școlar s-a referit la reformarea sistemului de învățământ prin pachetul de legi ale Educației. Despre patronul spiritual al colegiului „au făcut vorbire” Petru Ștefan, care a trecut pe la atelierul maestrului sculptor (de la Centrul cultural din capitala Franței) și dl Cornel Durgheu, pregătit să ofere noutăți în cadrul unei prezentări în power point.
Sculptorii brâncușieni și operele lor dulci
Dacă miercuri am admirat lucrările grafice ale elevilor care au reușit să re-creeze modelele operelor brâncușiene, joi, discipolii și-au prezentat adevăratele lor „sculpturi” îmbrăcate în ciocolată și frișcă, în cadrul concursului tradițional de torturi. Apreciind nivelul înalt de calitate și apropierea valorică a operelor, comisia de  jurizării a clasat câte două-trei torturi pe aceeași treaptă a podiumului. Pe locul I – Poarta sărutului (autor, Andrei Mărcuș, din XII C) și Masa tăcerii (operă colectivă, a clasei a IX-a B), pe locul II – Dra Pogany (autori, Adrian Vlad, Bogdan Turcuț, Florin Popa și Tudor Chișbora, din a X-a C) și Coloana infinitului (autori, Noemi Rusu, Ana Maria Tașnadi, Adina Mocian și Dana Soica, din a XII-a A), locul III – Poarta sărutului (autori, elevii clasei a IX-a A), Coloana infinitului (autori, Ioana Ștefan, Ștefania Miclăuș, Crenguța Ștefan și Andreea Romocea) și Masa tăcerii (autori, Edina Șimon, Lenuța Vereș, Simona Badea, Anuța Petrovan și Violeta Miclăuș, din clasa a XII-a C).
Pe un panou alăturat expoziției de torturi, puteau fi admirate și lucrările de grafică, dar și icoanele pe sticlă ale Ioanei Ștefan (multiplă campioană națională în materie) și ale colegelor sale de clasă, din a X-a A (Alexandra Ardelean, Georgiana Cîrciumaru, Carmen Gongolea și Delia Șandro).
Manechine, grup folk, taraf...
 Forțele artistice ale școlii s-au reunit joi (artiștii au evoluat și miercuri la întâlnirea de suflet a profesorilor pensionari), într-un spectacol de muzică și poezie închinat sărbătoritelor de la 8 Martie, precedat de o prezentare de modă și urmat de un moment folcloric și numere-surpriză de gimnastică și dans, cu „bebelușa orădeană a cârcotașilor”, precum și un număr de cabaret (can-can) a la Moulin Rouge).
(Ovidiu DAN)  
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto:  Omagiu patronului spiritual - Constantin Brâncuși.

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:58:27 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...