Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Cununie la Primăria Oșorhei și 10 ore de folclor pe scena de la Alparea

Duminică, la Serbările comunei Oșorhei

Cununie la Primăria Oșorhei și 10 ore de folclor pe scena de la Alparea

Duminică (21 iulie 2013), în cea de-a treia zi a Serbărilor comunei Oșorhei, la Primăria Oșorhei a fost oficiată o cununie, iar pe scena Serbărilor de la Alparea, a avut loc un maraton folcloric de 10 ore, înregistrat de Hora TV.

Casă de piatră!
Traian Gomboș din Fughiu și Camelia Ofrim din Filipeștii de Pădure (de 24 și respectiv 20 de ani) și-au unit destinele duminică, la Primăria din Oșorhei. Curios este că ei s-au cunoscut și s-au plăcut tocmai în… Belgi; acolo și-au găsit de lucru.
Noi le dorim „Casă de piatră! Și, de ce nu și o vilă… în România!
Maratonul folcloric de la Alparea
Ziua de duminică a fost una de pomină pentru iubitorii de folclor prezenți la Serbările comunei Oșorhei.
Maratonul muzicii și dansurilor populare tradiționale a fost deschis de membrii Ansamblului folcloric al Școlii Gimnaziale „Aurel Pop” din Oșorhei, instruiți de doamna profesor Valerica Negruț. Tot din categoria tinerelor speranțe, au evoluat pe scenă micii artiști: Cătălin Bulgaru din Oșorhei (elev în clasa a II-a B la C.N. „Iosif Vulcan” Oradea, elevul dnei profesor Rodica Panti), care face canto popular la Palatul Copiilor și Elevilor, cu prof. Ana-Maria Gal; Bianca Rișco din Botean, eleva dnei înv. Maria Boța. Bianca face canto cu dna Felicia Costin și are deja imprimat un CD cu 13 piese, lansat la Hora TV, în 13 mai; Larisa Deac are doar 7 ani și este elevă în clasa I la Școala Gimnazială Nr. 16 din Oradea. Și ea face canto tot cu dna Felicia Costin; Maria Alexandra Secan are 8 ani și învață la Liceul de Artă. La o vârstă atât de fragedă, Maria e obișnuită cu scena de câțiva ani. Eleva dnei Corina Szatmari și-a lansat CD-ul în 24 aprilie, tot la Hora TV și deține deja câteva premii și mențiuni; Anca Pavel e ca și absolventă a Liceului de Artă. După Anca, au urcat pe scenă membrii și colaboratorii Ansamblului „Poienarii”, coordonat de Romina Nemeș. Ei au prezentat un dans popular din Botean și soliști vocali: Romina Nemeș, Iulia Lucaciu, Flavia Sferle, Feciorii Bihorului (Remus Bondar, Călin Ban, Aurel Ionoi și Ciprian Mocan), o „păpușă” de șase anișori – Coita Monica din Dobrești, interpretând „Buna me de la Dobrești”; ea a fost urmată de solista Veronica Stoicu; acompaniamentul muzical a fost realizat de: Florin Sfârlea – la vioară, Călin Bacrău – la clape și Mircea Rediș – la tobă.  
După Ansamblul maghiar din Borș, au evoluat pe scenă: Radu Barbura, Aurica Vaida, Lia Bereș (cu Jesica, alături, în vârstă de 3 anișori) și Ana-Maria Gal.
Apoi, maestrul coregraf al Ansamblului „Bihorul”, dl Ioan Silaghi, ne-a propus să cunoaștem echipa tânără (dansatori și soliști cu vârsta de la 7 la 25 de ani): Andrada Crăciun, Diana Tulea, Camelia Szanto Torja, Romina Suciu și Simona Brișcan; urmate de Ansamblul și taraful „Crișana”, condus de Nazarius Varga, soliști: Ioana Urs, Violeta Gherman și Vlad Ștef. Tinerii soliști au încălzit atmosfera pentru cei doi veterani profesioniști: Voichița Mihoc și Florica Duma. Ca în perioada sa de glorie, doamna Duma a fost bisată la greu! Gheața fiind spartă, regalul artistic a continuat pe aceleași coordonate, cu soliști vocali și instrumentiști îndrăgiți: orchestra familiei Varga („Zbiciu”), Corina Szatmari, Dan Moisa, la vioară cu goarnă (și el nepot de-al maestrului „Zbiciu”), Cătălin Varga – fiul, Călin Varga – tatăl (în dialog, la viori cu goarnă, în premieră), urmați de un nou duet la viori cu goarnă, bunicul și nepotul („Zbiciu” și Nazarius); Alex de la Oradea a interpretat două piese, după care scena a fost monopolizată de Mirela Petrean („Cu ce m-am ales în viață”), care a „aprins” publicul, pregătindu-l pentru maestrul Vasile Coca, de la Hora TV, care a făcut show, îmbinând armonios cântecele cu lipici la public cu bancurile bune. Iar după un alt solist îndrăgit, Cornel Borza, care a cântat mai mult din mijlocul publicului, s-a lăsat cortina peste ediția a V-a a Serbărilor, dar nu oricum, ci cu un superb foc de artificii la care, până și Luna a stat în loc, să admire frumusețea spectacolului de lumini de pe cerul Oșorheiului la miez de noapte! (Ovidiu Dan)
P.S. Pentru mai multe poze (109 poze), accesați Galeria foto: Cununie la Primăria Oșorhei și 10 ore de folclor pe scena de la Alparea.  

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:46:14 Ora standard a Europei de Est