Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Ședința de luni a Senatului Universității din Oradea

Diplome de merit pentru studenții senatori

Ședința de luni a Senatului Universității din Oradea

Comisia de Relații Internaționale și Interne vă informează despre subiectele discutate în ședința Senatului Universității din Oradea de luni, 22 iulie 2013.

Senatul Universității din Oradea, întrunit luni, 22 iulie 2013, în ultima sa ședință dinaintea vacanței de vară 2013, a parcurs un program complex. A găzduit pledoarii ale Executivului universitar, un raport al Comisiei de Etică, o ceremonie dedicată studenților senatori, care prin absolvire și-au epuizat mandatul, și a parcurs, ca de obicei, un lung șir de analize și dezbateri asupra documentelor de funcționare a universității.
a. Rectorul Universității din Oradea și o parte importantă a echipei manageriale au participat la reuniunea Senatului pentru a pleda în favoarea aprobării de către Senat (pentru a putea fi înaintat către ARACIS) a Raportului instituțional alcătuit în vederea ierarhizării universității noastre, alături de cele mai prestigioase universități din România, în clasa Universităților cu „Grad ridicat de încredere”. Raportul, analizat critic și în detaliu de către o Comisie a Senatului condusă de conf.univ.dr. Ioan Țarcă, a obținut aprobarea Senatului, împreună cu propunerile de amendări susținute de numita comisie.
Prorectorii prezenți au susținut și documente specifice de bună funcționare a universității, inițiate recent sau amendate, pentru a fi compatibile cu cadrul legislativ în vigoare. Dintre aceste documente cităm: Regulamentul de Organizare și Desfășurare a Examenelor de Finalizare a Studiilor Universitare de Licență și Masterat, Regulamentul privind Activitatea Profesională a Studenților în Baza ECTS, Regulamentul de Organizare și Funcționare a Bibliotecii Universității din Oradea, amânat, Metodologia CRID.
Președintele Comisiei de Etică, dl profesor Nicu Sabău, a prezentat o Informare privind activitatea acestei comisii subliniind unanimitatea votului membrilor comisiei față de fiecare decizie luată.
b. În urma rapoartelor prezentate de către comisiile Senatului, s-au aprobat, în plen, mai multe documente.
Printre documentele supuse analizei și aprobării Senatului se regăsesc rapoarte de autoevaluare (în număr de 19) - documente pe baza cărora se solicită evaluarea ARACIS și se obține – dreptul de funcționare a unor programe universitare, transferuri de cadre didactice de la un departament la altul, comasări de centre de cercetare, Criterii de repartizare pe domenii a locurilor în cadrul Școlii Doctorale.
Dl conf.univ.dr. Ioan Chelemen a primit – prin vot secret – aprobarea de prelungire de activitate.
c. Dl președinte al Senatului, prof.univ.dr.ing. Sorin Curilă, a înmânat câte o Diplomă de merit, fiecăruia dintre studenții senatori absolvenți. Ceremonia a avut rolul să răsplătească eforturile lor ca membri ai Senatului universitar, să recunoască însemnătatea socială a voluntariatului și să încurajeze implicarea studenților în viața universitară și în viața comunității.
La sfârșitul sesiunii, Comisia de Relații Interne și Internaționale a Senatului universitar adresează tuturor colaboratorilor noștri din media locală o vară excelentă și le adresează rugămintea de a fi, și acum, mesagerii noștri.
Conducerea Senatului dorește, prin intermediul dvoastră, corpului academic și celorlalte colective angajate în bunul mers al Universității orădene, o vacanță adevărată, care să le refacă bucuriile și energiile necesare bunului mers al instituției noastre.
Prof.univ.dr. Lia Maria Pop,
președintele Comisiei de Relații Interne și Internaționale din cadrul Senatului Universității din Oradea

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:19:07 Ora standard a Europei de Est