Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Siguranță în vacanță”

Campanie de informare a elevilor

„Siguranță în vacanță”

Siguranța copiilor în vacanța de vară este prioritate a polițiștilor de prevenire bihoreni.

În perioada 25 iunie – 9 septembrie 2013, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei de proximitate din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bihor vor desfășura numeroase activități preventive în cadrul taberelor școlare din județ și în alte locuri destinate petrecerii timpului liber, parcuri, locuri de joacă, ștranduri etc., pentru a preveni victimizarea copiilor, tinerilor și adolescenților în perioada vacanței de vară.
Scopul acestor activități este creșterea gradului de informare a copiilor și tinerilor, în vederea reducerii riscului de victimizare și de implicare a acestora în activități infracționale.
O primă activitate organizată de polițiștii de prevenire bihoreni în cadrul campaniei de informare s-a desfășurat miercuri, 26 iunie, la sediul I.P.J. Bihor.
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost gazdele celor 30 de copii care își petrec timpul liber în cadrul taberei „Ceata lui Pițigoi”, organizată de Uniunea Femeilor Bihor.
În acest context, copiii au vizitat sediul Poliției bihorene și Laboratorul de Criminalistică, participând, totodată, la o activitate de prevenire realizată de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității.
Astfel, copiii și însoțitorii acestora au discutat cu polițiștii teme legate de siguranța copiilor pe Internet, cu accent pe avantajele, pericolele și riscurile mediului virtual. Totodată, au fost prezentate cazuri de victimizare, au fost dezbătuți factorii favorizanți și măsurile de protecție pe care fiecare utilizator trebuie să le adopte pentru a evita victimizarea în mediul online. În același context, elevii au vizionat și filme informativ - preventive.
De asemenea, polițiștii au implicat copiii din tabăra școlară „Ceata lui Pițigoi” într-o activitate inedită. Elevii invitați la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au avut de descris o persoană cunoscută lor, iar pe baza semnalmentelor oferite de aceștia, inspectorul de poliție Florin Lăzău, portretistul criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Bihor, a realizat portretul robot al respectivei persoane.
Deși au fost luați prin surprindere, copiii au dovedit un bun spirit de observație, redând informații detaliate despre semnalmentele persoanei descrise.
Pe baza informațiilor oferite de elevi, polițistul criminalist a realizat portretul robot al conducătorului grupului de copii (anexăm foto).
În cadrul întâlnirii, polițiștii de prevenire bihoreni i-au informat pe cei prezenți cu privire la ce înseamnă să fii martor al unei infracțiuni, obligativitatea civică de a depune mărturie în cazul deținerii de informații privind producerea unei infracțiuni, tipuri de martori și alte aspecte ce contribuie la prevenirea criminalității și a victimizării.
Următoarea activitate în cadrul campaniei de informare „Siguranță în vacanță” va fi organizată de polițiștii de prevenire bihoreni luni, 1 iulie, la Școala Gimnazială nr. 11 din Municipiul Oradea, începând cu ora 11.00.
(comisar șef de poliție Ioana INDRIEȘ)
 
Sfaturi pentru a preveni dispariția copilului tău
Fii prietenul lui!
Învata-ti copilul sa nu intre în discutie cu persoane straine;
Sa nu accepte bunuri, cadouri sau dulciuri de la persoane pe care nu le cunoaste;
Sa nu însoțească persoane necunoscute, indiferent de locul unde este invitat copilul, mai ales daca locul respectiv este neiluminat, dosit;
Nu da copilului sume mari de bani sau obiecte de valoare, cum ar fi telefonul mobil, bijuterii. Daca totuși ții neapărat sa le poarte, spune-i sa nu le țină la vedere;
Învață-ți copilul sa nu invite persoane necunoscute în locuință sau să nu le permită accesul atunci când acele persoane solicită;
Pe timpul nopții, nu-ți lăsa copilul nesupravegheat pe stradă sau nu-l trimite la cumpărături;
Spune-i ca la terminarea orelor de curs sa nu se întoarcă niciodată singur de la școală, ci în grup împreună cu alți colegi, sau să nu folosească drumuri neiluminate sau dosnice.
Daca ti-a disparut copilul…
Daca copilul tău lipsește de acasă, caută în casă, verificând dulapurile, sub paturi, debaralele, pivnițe, subsoluri, sau in oricare alte locuri, unde copilul tău s-ar putea ascunde sau ar putea cădea;
Daca a dispărut în timp ce vă aflați într-un magazin, anunță agentul de pază al magazinului respectiv și chiar personalul magazinului. Apoi, imediat, anunță cea mai apropiata unitate de politie sau suna la numărul de urgenta 112;
Când sesizezi evenimentul la Politie, comunică numele copilului, data de naștere, înălțimea, greutatea sau oricare alte elemente sau semne particulare de natură să ajute la identificarea de urgență a copilului. Anunță de asemenea, momentul în care ai constatat dispariția!
Suna gratuit la numărul de urgenta 112!
Nu uita !
Câteva secunde din viața ta și un dram de atenție în plus pot salva viața unui copil!
Accesează pagina www.politiaromana.ro, secțiunea copii dispăruți pentru detalii si fotografii!
Privește cu atenție si chipurile copiilor pe lângă care treci pe stradă!
Privește fețele copiilor singuri care trec pe lângă tine.
Oprește-te lângă ei, întreabă-i cum îi cheamă și ce caută pe stradă.
Apelează gratuit 112 – Apelul Unic de Urgență, dacă ai văzut acești copii !
Fii alături de Poliția Română pentru a readuce un copil pierdut în sânul familiei!

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:35:23 Ora standard a Europei de Est