Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Terenurile agricole din intravilanul municipiului: arabil, pășune, vie, livadă… sau „curți – construcții”

Impozit diferențiat

Terenurile agricole din intravilanul municipiului: arabil, pășune, vie, livadă… sau „curți – construcții”

Viceprimarul municipiului, dl. Ovidiu Mureșan, împreună cu directorul economic al Primăriei Oradea, dl. Eduard Florea, a susținut ieri (miercuri, 12 iunie 2013) o conferință de presă în care a prezentat situația verificării terenurilor agricole din intravilanul municipiului Oradea.

Viceprimarul municipiului, dl. Ovidiu Mureșan, împreună cu directorul economic al Primăriei Oradea, dl. Eduard Florea, a susținut ieri (miercuri, 12 iunie 2013) o conferință de presă în care a prezentat situația verificării terenurilor agricole din intravilanul municipiului Oradea. 
Astfel, până la data de 30.06.2013, persoanele fizice care dețin terenuri în intravilanul Municipiului Oradea, înregistrate la categoria de folosință agricolă – arabil, pășune, fâneață, vie, livadă, etc., au obligația de a depune la Primăria Municipiului Oradea – Arhitectul-Șef, cererea privind analiza situației încadrării în categorii de folosință a terenurilor din punct de vedere urbanistic.
86% din persoanele fizice – proprietare de terenuri agricole au răspuns apelului Primăriei
Până în prezent, dintr-un număr de 5.326 proprietari de terenuri având categorii de folosință agricolă, au fost depuse cereri de către 4.578 dintre aceștia, rămânând ca până la finele lunii iunie a.c. să fie depuse cereri de către aproximativ  748 de persoane fizice.
„Ne bucurăm că orădenii au înțeles demersul Primăriei Municipiului Oradea și au răspuns solicitării analizării încadrării în categorii de folosință a terenurilor din punct de vedere urbanistic, în vederea impozitării și înscrierii în Registrul Agricol”, a precizat directorul economic al Primăriei Oradea, dl. Eduard Florea.
După 1 iulie  – impozitele percepute pentru terenurile fără categorie de folosință vor fi stabilite la categoria „curți – construcții
După 01.07.2013, pentru persoanele fizice care nu s-au prezentat în vederea analizării situației privind categoria de folosință, impozitele percepute pentru terenurile fără categorie de folosință vor fi stabilite la categoria „curți – construcții”.
Pentru anul în curs, termenul de plată pentru obligațiile privind impozitul pe teren este data de 30.09.2013, inclusiv cu acordarea bonificației pentru plata impozitului anual la acel termen de plată.
Pentru persoanele care depun documentația după această dată, recalcularea impozitului pe teren se va efectua începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii documentelor spre analiză. (Biroul de presă)

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 07:52:55 Ora standard a Europei de Est