Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Reuniune de proiect în cadrul Parteneriatului școlar multilateral Comenius

De miercuri până sâmbătă, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1 Oradea

Reuniune de proiect în cadrul Parteneriatului școlar multilateral Comenius

Timp de patru zile, miercuri, joi, vineri și sâmbătă (27 februarie – 1 martie 2008), Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1 Oradea (în calitate de coordonator de proiect) găzduiește reuniunea de proiect „Să facem viața copiilor cu CES mai bună!”, cu participarea partenerilor din Portugalia, Letonia, Turcia și Bulgaria...

Miercuri – vizite și activități interactive
De miercuri, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 1 Oradea e sărbătoare. De când e școală eropeană, cu acte în regulă, unitatea de învățământ nu a cunoscut un eveniment de o asemenea anvergură internațională, iar echipa de proiect (în frunte cu psihoped. Teodora Pantazi, coordonator de proiect) s-a mobilizat exemplat pentru ca reuniunea de proiect să fie una model. Joi, deschiderea oficială a reuniunii a fost onorată de participarea unor invitați din partea Inspectoratului Școlar și Universității Oradea, iar pe scena Festivalului cultural internațional „Special Kids” au urcat zeci de artiști din Oradea și județ, din țară și străinătate. Coordonatorul de proiect (psihoped. TeodoraPantazi) a prezentat în power point obiectivele proiectului, echipa de proiect, activitățile derulate în toamna lui 2007, precum și programul reuniunii de la Oradea, privind schimbul de profesori, cu participarea unor elevi implicați în proiect. Miercuri au fost programate vizite și activități interactive, joi – Festivalul cultural internațional „Special Kids”, vineri – Campionatul național de tenis de masă „Special Olimpycs”, iar sâmbătă – excursie tematică la Peștera Urșilor de la Chișcău.
Dintre obiectivele proiectului, am reținut: compararea și înțelegerea sistemelor educaționale din țările partenere în vederea introducerii dimensiunii europene în procesele de educare și reabilitare; familiarizarea cu instrumentele de evaluare folosite în țările partenere în diagnosticarea copiilor cu deficiențe mintale și tulburări asociate; însușirea unor noi modalități educaționale și terapeutice de reabilitare a copiilor cu CES...
În principal, miercuri, activitățile s-au ținut la școala gazdă, cu două excepții, cele două vizite făcute la Școala de Arte și Meserii  „George Barițiu” și la Școala cu clasele I-VIII „George Coșbuc” (unde psihoped. Carmen Ilisie a ținut o activitate demonstrativă); o profesoară  din Letonia și alți câțiva dascăli de la școala coordonatoare de proiect au susținut activități instructiv-educative specifice copiilor cu CES: terapie prin muzică (Teodora Pantazi și Lavinia Gorgan),  terapia Sherborne (Mariana Indrie, Mădălina Popa și Adrian Omuț), teatru experimental (Laura Bochiș, Maria Chiș, Ramona Bota și Valeria Coleșnicov).   
Festivalul cultural internațional „Special Kids”
Festivalul  a fost deschis de îndrăgita interpretă de muzică populară Florica Ungur și înv. Ioan Lascău (la vioară). Scena însă era plină de nuntași, mire și mireasă, nași și alți nuntași, copii de la Grădinița nr. 20 (îndrumați de ed. Viorica Dobran și Ioana Ilieș). Nuntașii au fost urmați de două perechi de dansatori din Portugalia, de echipa de dansuri a gazdelor, formată din elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, și de micii păpușari ai Grădiniței nr. 51 (instruiți de ed. Felicia Andor și Nicoleta Nicoruț), cu  un fragment din „Scufița roșie”; reprezentanți ai echipei de proiect din Turcia au prezentat un dans popular local; elevi de la C.S.E.I. nr. 2 s-au jucat De-a piticii veseli, iar alții au lansat o invitație la distracție, cu prilejul sosirii primăverii; David Bryan, Florin Chelu și Mircea Covaci au realizat un moment liric – Shakespeare; George Vișan (de la Școala gimnazială din Chieșd, județul Sălaj) a doinit, iar colega sa, Andreea Domuța, a prezentat costumele lor tradiționale; la final, din nou dansuri populare, cu reprezentanții echipei din Letonia, și un dans popular maghiar prezentat de două perechi de dansatori din echipa gazdă. Coborând de pe scenă cu coșul cu pâine tradițională, profesoara din Letonia a împărțit-o curioșilor, care au dorit să guste o pâine aromată (precum... „cafeaua”).
Expoziție de mărțișoare
În sala alăturată, organizatorii au amenajat o frumoasă expoziție cu tematică de primăvară, în  care mărțișoarele dețineau supremația, mărțișoare originale, confecționate de elevi de la școala gazdă, și de cei din Tileagd..., precum și câteva exponate ale echipei din Portugalia.
Să mai spunem că Florica Ungur a dăruit oaspeților de peste hotare CD-uri cu muzică populară din repertoriul propriu, dându-le și autografe, iar gazdele au împărțit oaspeților (și invitaților) mărțișoare și buchețele de flori. (Ovidiu DAN)  
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Reuniune de proiect în cadrul Parteneriatului școlar multilateral Comenius.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:27:51 Ora standard a Europei de Est