Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Școala din Inand – o școală de ecologiști

Proiecte transfrontaliere (la)

Școala din Inand – o școală de ecologiști

La Școala cu clasele I-VIII din Inand (comuna Cefa), există o tradiție în ceea ce privește preocuparea specială pentru ecologie, încă înainte de ’89, grație dlui profesor Viorel Jurcan, un ecologist convins, care le-a „inoculat” elevilor microbul ecologiei, convertindu-i spre lumea mirifică a naturii binecuvântate (o asumare responsabilă de care profesorul de istorie și geografie se simte mândru).

Opțional de educație ecologică ... încă de la grădiniță
Pentru ca mlădițele să se formeze în direcția dorită, la Inand, educația ecologică începe încă din învățământul preșcolar (cu un opțional), iar ambientul creat în noul local al preșcolarilor și elevilor din ciclul primar oferă toate condițiile pentru implementarea de noi proiecte ecologice.
„Vorbim despre proiecte de colaborare transfrontalieră încă din anul 2000 (de la 9 mai), de la înfrățirea comunei Cefa cu Sarkadkerestur (o comună din Ungaria), urmată de o alta, cu localitatea Geszt (la 1 decembrie 2005), iar cea de-a treia înfrățire urmează să o avem vineri, 29 februarie 2008, cu Biharugra, când așteptăm sosirea la Cefa a unei delegații de zece persoane din Biharugra, în frunte cu primarul localității și directorul școlii, așa după cum ne spunea ieri (marți, 26 februarie 2008) profesorul coordonator al școlii din Inand, dl Viorel Jurcan.
În vară (între 9 și 15 iulie 2007), proiectul transfrontalier s-a materializat cu o tabără ecologică la care au participat câte nouă elevi din Sarkadkerestur și Geszt, plus doi profesori, alături de elevii din Inand și Cefa. Programul taberei a fost foarte bogat și variat, dând ocazie partenerilor noștri de proiect să viziteze nenumărate obiective cultural turistice importante din municipiile Oradea și Salonta, dar și din județ (Băile Felix și Chișcău). Nu au lipsit din meniul bine condimentat jocurile distractive, concursurile și meciurile de fotbal, încheiate cu premierea câștigătorilor.”
Marșul și târgul ecologic
Domnul profesor ne-a vorbit apoi despre un alt proiect transfrontalier, inițiat de o fundație din comuna Borș, intitulat „Școlarii euroregiunii Bihar-Bihor în căutarea valorilor locale”, proiect la care au participat 17 echipaje de câte cinci elevi fiecare, din Ungaria și România. Comportându-se foarte bine, membrii echipajului școlii din Inand (alcătuit din elevii Ionuț Chiș, Sergiu Ruje, Papik Anita, Roxana Șerban și Giovani Gorun) au câștigat o tabără de o săptămână în Munții Apuseni, la Rimetea (în județul Cluj). O contribuție în reușita echipajului a avut-o și echipa de dascăli care i-a îndrumat în timpul proiectului (Viorica Popa, Monica Felherț, Lăcrimioara Cozma și Viorel Jurcan).
În cadrul unui alt proiect, intitulat „Educația ecologică și de protecția mediului înconjurător prin activități școlare și extrașcolare în școală și comunitate” sunt implicați zeci de elevi de la școala din Inand, astfel încât, putem spune, fără să greșim, vorba domnului profesor Viorel Jurcan, că Școala cu clasele I-VIII din Inand este o școală de ecologiști. Proiectul este finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu, care, în parteneriat cu fundația Pro Europa Oradea, și cu sprijinul A.P.M. România și Inspectoratul Școlar Bihor, a organizat două manifestări deosebite, bine primite de micii ecologiști din Inand, și nu numai. Este vorba despre Marșul ecologic și Târgul ecologic. La Marșul ecologic au fost invitați și elevi de la Școala din Cefa, dar și din Germania și Ungaria. Oaspeții de peste hotare au rămas plăcut surprinși, mai cu seamă de Târgul ecologic organizat la Școala din Inand, pe bază de produse  ecologice obținute în gospodăriile  proprii ale elevilor din clasele I-VIII din localitate (fructe și legume, gemuri etc). Un astfel de târg este programat și în acest an, la școala din localitate, înainte de sfintele sărbători de Paști (cu ouă, miei, brânză, și flori de primăvară). Pe platoul din cutea școlii, fiecare elev (sau grup de elevi) care s-a înscris își va avea organizat standul propriu cu produse.
Mai aflăm apoi despre multe alte acțiuni care vor avea loc în cadrul unei adevărate campanii ecologice de amenajare a spațiului verde de la noua clădire a grădiniței și școlii primare, unde se intenționează crearea unui parc dendrologic. Alături de salcia pletoasă, plopii albi, tuia și un tei (de aproape o sută de ani), urmează să se planteze stejar roșu, castan și ulm, arbuști ornamentali, flori de toate speciile și culorile, ierburi rare, de tip mediteranean. Dl profesor Viorel Jurcan și echipa sa de proiect au planuri mari, și nu ne îndoim de reușita lor, cunoscându-le (și monitorizându-le) de ani experiența și rezultatele. „Prin proiectul (P.I.R.) „Învățământul rural”, dorim amenajarea unei săli dotate corespunzător, cu aparatura necesară efectuării unor experiențe și măsurători pentru determinarea calității principalilor factori de mediu: apă, aer și sol. Această sală se va numi „Sala micilor ecologiști”, unde se vor desfășura atât lecții de biologie, fizică și chimie, cât și activități de educație ecologică și de protecția mediului pentru școlari, dar și pentru membri ai comunității interesați de lupta pentru un mediu curat, nepoluat”, conchide profesorul coordonator.
Să mai spunem că în fosta groapă de gunoi de lângă valea Inandului, s-a început amenajarea unei plantații de salcâmi, care se dorește să devină în timp un parc, cu băncuțe. Preocuparea micilor ecologiști nu va înceta nici în direcția recuperării și valorificării deșeurilor de carton, hârtie și fier vechi. În acest sens, în 2007, echipajul școlii s-a calificat la etapa județeană a concursului „Viață pentru mediu, viață pentru om”, iar echipajul „Stârcii cenușii” (alcătuit din Papik Anita, Marius Bojani, Cătălin Pop și Sergiu Ruje, îndrumați de prof. Adelina Nan, Anca Martin și Viorel Jurcan) s-a remarcat la cea de-a VII–a ediție a concursului „Ecochallenge”.
Micii ecologiști ai Școlii din Inand sărbătoresc fiecare eveniment din calendarul ecologic: zilele apei, pământului, păsărilor, mediului, zonelor umede..., prilej cu care se prezintă semnificația zilei, materiale filmate, se fac excursii în Parcul natural Cefa.
Șahiști, fotbaliști, micii pompieri...
Luați de val și de prelegerea profesorului coordonator Viorel Jurcan, nu v-am vorbit nimic despre premianți, despre devenirea instituției, alte proiecte și activități emblematice.
Pe lista premianților școlii, vom găsi nume pe care le-am amintit la micii și bravii ecologiști, dar și mulți alții: Iulia Patricia Turcuț, Adriana Ruje, Marian Lupaș, Narcis Pop, Heibach Lorand, Vlad Tripa, Ionuț Chiș, Strapek Cristina, Banfi Timea, Anamaria Balint, Andrei Cionca, Valentin Beltechi, Anamaria Ruxandra Ciorba, Papik Anita, Marius Bojani, Sergiu Ruje, Cătălin Pop și Ioana Verșan.
La șah, Papik Anita și Valentin Beltechi au ocupat primul loc la etapa pe sector, calificându-se la etapa județeană. David Daina a obținut mențiune la etapa pe sector de la Salonta, la tenis de masă. Fotbaliștii (Ionuț Chiș, Cătălin Pop, Marin Popovici, Sergiu Ruje, Daroczi Cosmin, Marius Bojani, David Daina, Andrei Budău și Lucian Sileș, însoțiți de prof. Georgeta Nan și Viorel Jurcan) s-au întors de la Salonta, de la etapa pe sector, cu locul III (și medalia de bronz).
La olimpiadele școlare, etapa pe sector, reprezentanții Școlii din Inand, Papik Anita, la română, și Anamaria Ciorba, la mate, au obținut rezultate meritorii.
Micii pompieri (îndrumați de prof. Cristina Rotar Prodan) s-au confruntat pe 17 ianuarie 2008, precum la un exercițiu de-adevăratelea, simulând stingerea unui incendiu și răspunzând la cele opt întrebări de concurs. În clasamentul final, în fruntea celor patru echipaje (de câte patru membri fiecare) s-au situat reprezentanții clasei a VIII-a (Cătălin Pop, Papik Anita, Sergiu Ruje și Marius Bojani), răsplătiți cu diplome și atenții.
Primăria e alături de copii  
Preșcolarii și școlarii din Inand se bucură de atenție și sprijin din partea Primăriei Cefa (a domnului primar Ioan Sorin Roman), un exemplu la îndemână, ni-l oferă noul local unde învață preșcolarii și elevii ciclului primar, inaugurat în 8 ianuarie 2008, cu două săli de grupă pentru grădiniță, vestiar și grup sanitar, la parter, trei săli de clasă, sală profesorală, grupuri sanitare, sală de calculatoare și sală pentru materialul didactic, la etaj, pentru elevii ciclului primar. Iar în plan, dl prof. Viorel Jurcan mai are amenajarea unei săli pentru costumele populare ale echipei de dansuri „Datina” și alte materiale pentru proiectele școlare. Clădirea gimnaziștilor este una cumsecade, construită în 2003 – 2004, funcțională, un proiect M.E.C.T., cu bani de la Banca Mondială, patru săli de clasă, cabinet de informatică, rețea de calculatoare legate la internet, sală profesorală, birou și încălzire centrală. Grupurile sanitare sunt în curte, dar faianțate și cu apă curentă. Ultimul cuvânt îl are tot profesorul coordonator, Viorel Jurcan: „ Cu ajutorul primăriei, al domnului primar, Sorin Roman, dorim să amenajăm baza sportivă a școlii, vorbind despre un complex sportiv, format din terenuri de handbal, fotbal, tenis și volei. Suntem siguri că vom primi sprijinul necesar din partea dlui primar și a consilierilor locali.”   Ovidiu DAN
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Școala din Inand – o școală de ecologiști.

Trimite email
sâmbătă, 21 decembrie 2024, 16:05:24 Ora standard a Europei de Est