Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Uniți în diversitate”, o manifestare de nota 10!

De 9 Mai, elevii și profesorii orădeni au dat o lecție Europei

„Uniți în diversitate”, o manifestare de nota 10!

La inițiativa și sub coordonarea doamnei deputat Cherecheș Florica – unul dintre cei mai apropiați parlamentari de elevii și profesorii Bihorului -, joi (9 Mai 2013), în Oradea, a avut loc un eveniment de nota 10, prezentat de elevii și profesorii orădeni.

Pe pietonală (Calea Republicii), în zona Liceului Teoretic „Ady Endre”, în jurul grupului statuar, școlile orădene (școlile gimnaziale, colegiile și liceele) au amenajat standuri ale statelor Uniunii Europene, de Ziua Europei (Uniunii Europene). Fiecare unitate de învățământ a prezentat în chip original, cât mai real și sugestiv, profilul cultural al țării respective, cu obiceiuri și tradiții naționale specifice, simboluri naționale, capitala și orașe importante, personalități reprezentative…, până la mâncărurile tradiționale consacrate.  
Eforturile depuse și realizarea de excepție au fost bine cotate, apreciate la superlativ de oficialitățile prezente la eveniment, doamna deputat Cherecheș Florica, dl prefect Claudiu Pop, precum și șefa Cancelariei, dna Claudia Timofte, viceprimarii Oradiei, domnii Ovidiu Mureșan și Mircea Mălan, inspectorul școlar general, dl profesor Daniel Negrean… și până la europarlamentarul P.N.L. Norica Nicolai, invitatul special al evenimentului.
„O Europă unită este viitorul…”    
În cuvântul său, doamna deputat Cherecheș Florica a arătat că „sărbătorim unitatea și diversitatea. Suntem români, dar aparținem Uniunii Europene; alături de celelalte state, suntem mândri fiecare de tradițiile pe care le avem. Aș vrea să vă mulțumesc tuturor pentru că ați venit și ați răspuns cu atâta entuziasm, cu atâta creativitate…Aș vrea să mulțumesc profesorilor, directorilor voștri care v-au sprijinit; aș vrea să mulțumesc Primăriei Municipiului Oradea, care ne este partener în acest proiect, Teatrului „Regina Maria”, Filarmonicii Oradea și firmelor care ne-au susținut în această activitate. Un politician francez (…) spunea că „o Europă unită este viitorul, iar fărâmițarea este trecutul”. Aș vrea să demonstrăm astăzi că dacă suntem uniți, suntem puternici, că viitorul stă în unitate și că voi sunteți viitorul și eu vă mulțumesc și vă doresc mult succes, și felicitări!”
„Europa trebuie să unească cetățeni și nu guverne!”  
Doamna europarlamentarul P.N.L. Norica Nicolai a mulțumit pentru manifestarea reușită… „ați făcut-o nu numai pentru voi, ci și pentru ceea ce înseamnă România în Uniunea Europeană. Proiectul european, care este un proiect al păcii, pentru că el a vorbit, după secole de război, prin înțelegerea că diversitatea culturală și istorică a Europei și violențele care au traversat-o secole de-a rândul, trebuie să înceteze, este un proiect care privilegiază diversitatea și care o respectă. Este minunat  că astăzi în România generația voastră, alături de generația noastră, pentru că marea majoritate a dascălilor voștri sunt aproape de generația noastră, înțeleg să fie altfel în Uniunea Europeană.
Jean Monnet spunea că „Europa trebuie să unească cetățeni și nu guverne”. Este o acțiune care demonstrează că numai cetățenii trebuie să conducă Uniunea Europeană, pentru că întotdeauna când guvernele au vrut să-i reprezinte pe cetățeni nu i-au reprezentat niciodată prea bine.
„Să faceți din această zi un brand al Oradiei!”
Este obligația voastră să faceți din această zi, din această primă acțiune, un brand al Oradiei. Să se înțeleagă și la Bruxelles, și cu siguranță se va înțelege că noi suntem altfel, că suntem toleranți, că suntem creativi, că suntem demni și că merităm titlul de cetățeni ai Uniunii Europene. Asta se întâmplă astăzi la Oradea. Eu vă mulțumesc ca europarlamentar pentru că demonstrați României, este singura și prima acțiune de acest gen din țară, că sunteți altfel și că România va fi cu siguranță altfel în Uniunea Europeană”, a conchis doamna europarlamentar Norica Nicolai.
„Mă bucur că la Oradea are loc o asemenea inițiativă!”
La fel de bucuros, de satisfăcut de manifestarea reușită, s-a arătat a fi și inspectorul școlar general, dl prof. Daniel Negrean.
„Trebuie să vă mărturisesc că în urmă cu două-trei săptămâni, doamna deputat Florica Cherecheș m-a invitat la o discuție și mi-a propus acest parteneriat. Astăzi sunt foarte bucuros să văd că parteneriatul acesta are un mare succes. N-am văzut de multă vreme atât de mulți elevi, părinți, cetățeni ai Oradiei adunați într-un loc, într-o zi minunată, o zi cu multiple semnificații. Eu aș vrea să mulțumesc elevilor pentru modul în care s-au pregătit, profesorilor care au sprijinit această acțiune, directorilor de școli, părinților, pentru că sunt convins că pentru a putea pregăti aceste materiale, a fost nevoie și de un anumit ajutor material. Aș vrea să vă spun că mă bucur că la Oradea are loc o asemenea inițiativă.
La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!”, a urat generalul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, dl prof. Daniel Negrean.
Am trecut pe la majoritatea standurilor, fără însă a le cuprinde absolut pe toate, din anumite motive, în general datorită aglomerației pe metru pătrat, dorind apoi să fim prezenți și în fața scenei pentru a-i poza și pe artiști; suntem siguri că pozele vă vor spune mult mai multe despre ceea ce au făcut elevii și dascălii Oradiei în de Ziua Europei (Uniunii Europene).
Anul viitor, la cea de-a doua ediție, cu siguranță, organizatorii și partenerii vor găsi un spațiu corespunzător (fie și pe pietonală, de-a lungul străzii), pentru ca toți trecătorii să poată admira și aprecia uriașa desfășurare de forțe și explozia de creativitate și frumusețe culturală europeană redată de minunații elevi și dascăli europeni ai Oradiei! Moise-Ovidiu DAN
 
„Europa Unită este viitorul, iar fărâmițarea este trecutul”
Astăzi, 9 mai 2013 – Ziua Europei, Oradea a devenit centrul Europei pentru o zi.
La inițiativa și sub coordonarea doamnei deputat Florica Cherecheș, 33 de școli, Primăria Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Teatrul Regina Maria, Filarmonica de Stat Oradea, s-au unit pentru a realiza un eveniment deosebit și pentru a sărbători unitatea și diversitatea Europei.
Orchestra și Corul Liceului de Arte din Oradea, împreună cu Corul Filarmonicii de Stat Oradea, au realizat un flashmob, interpretând Imnul Europei, bazat pe un preludiu al „Odei Bucuriei” al lui Ludwig van Beethoven, fiind folosite versurile poemului „Odă bucuriei” scris de Friedrich von Schiller în 1785.
Elevii fiecărei școli au pregătit standuri de prezentare a Uniunii Europene și a statelor membre, reușind să surprindă diversitatea culturală a Europei.
Doamna deputat Florica Cherecheș a apreciat implicarea elevilor și profesorilor în promovarea diversității culturale, a valorilor și principiilor care stau la baza Uniunii Europene, și a subliniat importanța unității europene, deoarece „doar uniți suntem puternici”.
Invitatul special al proiectului „Uniți în diversitate” a fost doamna europarlamentar Norica Nicolai, care a încurajat cetățenii să se implice activ în construcția Europei și a propus ca acest proiect să devină o tradiție pentru Oradea.
Inspectorul Școlar General, domnul Daniel Negrean, a mulțumit elevilor, profesorilor și părinților pentru implicarea și participarea în număr atât de mare la acest eveniment.
Evenimentul s-a bucurat de susținerea Hypermarketului Carrefour, care a asigurat apă, sucuri și gustări, societății Manoil Impex S.R.L., care a pus la dispoziție steagurile și fanioanele și societății Medialux S.R.L., care a filmat evenimentul.
Fulvia DUMITREANU, consilier parlamentar
P.S. Pentru mai multe poze (81 de poze), accesați Galeria foto: „Uniți în diversitate”, o manifestare de nota 10!

Trimite email
joi, 26 decembrie 2024, 12:03:28 Ora standard a Europei de Est