Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

Gojdiștii și-au sărbătorit patronul spiritual

Miercuri și joi

Gojdiștii și-au sărbătorit patronul spiritual

Gojdiști de ieri și de azi, elevi și dascăli, deopotrivă, l-au sărbătorit, joi, 21 februarie 2008, pe patronul spiritual al colegiului, ilustru om de cultură și patriot, marele mecena, la 206 ani de la naștere.

Conducerea colegiului, precum și foști gojdiști, membri ai Asociației absolvenților C.N. „E Gojdu” au depus coroane de flori la statuie, iar elevii, câte o floare (sau un buchet) în semn de aleasă cinstire. Corul școlii a intonat imnul gojdiștilor, iar prof. Radu Birta ne-a reamintit despre faptele marelui patriot și fundația care îi poartă numele.
Din universul gojdist
„Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud Dumnezeirea că m-a creat Român; iubirea ce am către națiunea mea neîncetat mă îmboldește să stărui în faptă, ca încă și după moarte să erump de sub gliile mormântului spre a putea fi pururea în sânul națiunii mele” – Emanuil Gojdu.
În cadrul adunării festive organizate în amfiteatru, actuali și foști dascăli gojdiști ne-au prezentat un impresionant univers gojdist prin comunicările în plen și pe secțiuni, printr-o expoziție inedită de simboluri (realizată din monede) și o lansare de carte - „Eumenide” (cel de-al 22 volum, și ultimul, al regretatului profesor Emil I. Roșescu).
Fundația  Gojdu a avut 1300 de beneficiari
În deschidere, corul școlii a intonat imnul gojdiștilor, iar prof. Livia Mircea, director adjunct al liceului, a invocat spiritul gojdist. Prof. Viorel Mititean, directorul școlii, a vorbit despre colegiul de elită și școala reprezentativă (de referință) a Bihorului, percepută astfel prin prisma rezultatelor, lansând noua deviză a gojdiștilor (respectiv, colegiului): „Fapte, nu vorbe!”
Fostul director, prof. Dorel Tifor, același spirit gojdist,  a făcut „Incursiuni în timp și spațiu gojdist” , iar rând pe rând vorbitorii au întregit universul gojdist (referindu-se la Fundația Gojdu, dl prof. Radu Birta arăta  că respectiva fundație a avut în 57 de ani – 1300 de beneficiari). Din prezentarea în power point făcută de prof. Nicolae Duluș aveam să aflăm multe alte lucruri despre Testamentul (și fundația) Gojdu.
În sala alăturată  (în laboratorul de fizică), în cadrul secțiunii reale, prof. Nicolae Moldovan a creionat figura marelui patriot român al secolului al XIX-lea, nimeni altul decât tot Emanuil Gojdu; prof. Viorel Mititean a prezentat „Metode interactive utilizate pentru eficientizarea activității didactice”; Ana Poinar – „Valențe formative ale tablei interactive în cadrul demersului didactic”, prof. Valentin Cucer – „Calitate adăugată demersului didactic prin corespondența electronică cu elevii”; prof. Maria Niță, Adrian Niță și Corina Matei  - „Interferențe informatică-biologie”; prof. Rodica Palfi – „Proiectarea științifică și extrapolarea ei în domeniul nostru de activitate”.
Manifestările prilejuite de sărbătorirea patronului spiritual al colegiului s-au încheiat cu o masă festivă, la cantina școlii.  (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Gojdiștii și-au sărbătorit patronul spiritual.

Trimite email
miercuri, 15 ianuarie 2025, 08:15:40 Ora standard a Europei de Est