Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

A apărut nr. 104 al revistei „OviDan”

Semnal

A apărut nr. 104 al revistei „OviDan”

Ediția conține știri și fotoreportaje din școli, de la diferite evenimente din municipiu și județ.
Numărul se deschide cu dubla lansare de carte de la sala de conferințe a Bibliotecii universitare, eveniment consumat joi, 11 aprilie 2013.

În pagina a II-a, partenerii noștri de la Eurovacanța ne propun Festivalul Sporturilor Montane „Parângul Mare”, în 2-4 august 2013.Vineri dna ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, dna Lucia Varga, a dat undă verde pentru construcția Parcării Independenței. Miercuri, la sala mare a Primăriei Oradea, a avut loc dezbaterea publică a Regulamentului creșelor. În pagina de Internet, distinsul profesor univ. dr. Ioan Dzițac ne spune răspicat: „China investește puternic în IT”. În pagina de Noutăți de la Inspectoratul Școlar, am publicat subiectele abordate de inspectorul școlar general, dl prof. Daniel Negrean și inspectorul școlar de specialitate, prof. Florin Nicoară, la conferința de presă de miercuri. Se spune că la simulare, punctele tari și punctele slabe au fost prezența și rezultatele. În rubrica sa juridică, dl notar Gârba Cornel ne vorbește despre Regimul matrimonial al comunității legale de bunuri. Alături, dl inspector școlar de specialitate, Florian Mieluț, ne prezintă rezultatele de excepție obținute de olimpicii bihoreni la Olimpiada interdisciplinară tehnică, la Tehnologii, mai puțin la Fabricarea produselor din lemn, olimpiadă pe care am găzduit-o, ca la carte, dar fără rezultate pe tabela de marcaj! În paginile din mijlocul revistei am publicat fotoreportajul realizat la plantările care au avut loc luni, 1 aprilie în pădurea de la Hidișel (un fotoreportaj cu 13 poze, din care 3 color). La Grădinița Nr. 45 – „Ion Creangă” și la Lic. T. „Lucian Blaga” a avut loc „Călătorie în lumea cărților”, după cum aflăm din articolul semnat de doamna profesor Otilia Filip. În perioada 1-5 aprilie 2013, la „Goga” Marghita a fost altfel, după cum ne scrie dl prof. Cristian Bota, iar la Liceul Tehnologic „Horea” Marghita, a avul loc Balul Majoratului, articol semnat de prof. Alina Capota. Doamnele educatoare Floare Bernad și Voichița Portelechi le-au prezentat prichindeilor din grupa mijlocie A Povestea Oradiei. În rubrica sa „Cu noi este Dumnezeu”, Alexandra ne furnizează versurile cântecului „O, Domnul meu!” În pagina Concurs județean, am publicat un fotoreportaj realizat de directoarele grădinițelor Trei Ursuleți, Mihaela Iluța și Mihaela Bistran, la concursul județean „Pădurea – Planeta Ursuleților”. În săptămâna binecuvântată, două clase de elevi de la Eco Școala „Avram Iancu” din Oradea (a IV-a C și a III-a A) au fost patru zile în mândra și dulcea Moldovă a Marelui Ștefan și a lui Nică. Economiștii orădeni însoțiți de prof. Liliana Bălan au fost în vizită la Connetronics. Sunt de-a dreptul „incendiare” opiniile economiștilor, exprimate la cald, cu sinceritate! La Papetăria MONA, bătălia se dă pe stickerele decorative.
Acestea au fost subiectele care au încăput în cele 16 pagini ale numărului 104 al revistei „OviDan”, apărut marți, 16 aprilie 2013 (cuprinzând un număr de 58 de poze). Moise-Ovidiu DAN

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:33:32 Ora standard a Europei de Est