Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Festivalul Internațional de Muzică Sacră „VOX DOMINI” – prima ediție

În perioada 21-28 aprilie

Festivalul Internațional de Muzică Sacră „VOX DOMINI” – prima ediție

Facultatea de Arte, Departament de Muzică din cadrul Universității din Oradea organizează prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică Sacră „VOX DOMINI, care se va desfășura în perioada 21-28 aprilie 2013.

Programul festivalului
Duminică, 21 aprilie, ora 19
La Biserica romano-catolică Baratok (lângă Magazinul Crișul), Laudamus te Domini, Concert vocal-instrumental, soliști: dr. Theodore Coresi (Austria), Ingrid Vermeulen (Olanda), Kersti Ala-Murr (Norvegia), Eunsil Kang (Rusia), Beery Szilvia (Ungaria), Kelemen Julia, Carmen Elena Pop, Viktor Josif, Anamaria Bulzan, Ramona Pataki, Cezara Dita (Oradea); Cvartetul Varadinum: Eva Costin-vioara I, Olah Boglarka -vioara II, dr. Agneta Marcu – violoncel, Thurzo Sandor Jozsef–violă & dr. Jambor Elisabeta, Rethi Brigitta și Sanda Marinău–pian/orgă, Bozsodi Beata –violoncel, Ács Sándor –vioară, Ary Jonathan – clarinet, Cristina Lehaci – percuție; în program: G. Caccini, G. Fr. Händel, B. Galuppi, G. B. Martini, M. Haydn, W.A. Mozart, Fr. Schubert, V. Bellini, A. Adam, Ch. Gounod, L. Luzzi, L. Delibes, C. Cui, C. Franck,  R. Hahn, H. Wolf, P. Mascagni, F. Donceanu, A. Pärt, A. L. Weber , M. Scutăreanu
Luni, 22 aprilie, ora 19
La Biserica romano-catolică Baratok (lângă Magazinul Crișul) - Osana In Excelsis, concert vocal-instrumental susținut de clasele de canto: conf. univ. dr. Florina Hinsu Mariș, lector. univ. Lavinia Craiu drd., asist. univ. Florin Mariș Hinsu, drd., asist. univ. Cătălin Scurt; soliști: Temfli Maria, Biro Anamaria, Sergiu Chirilă, Norbert Aronescu, Viktor Iosif, Biro Szidonia, Bede Robert, Bede Ladislu, Florin Mircea Ganea, Viorel Olah, Baki Renata și Bede Cristina; acompaniază: lect. univ. dr. Delia Roman, prep. univ. Bodiș Adam, asist. univ. Valentina Horhat Vențel drd., conf. univ. dr. Kristofi Janos, asist. univ. Thurzo Zoltan (pian), Fodor Karolina (flaut), Alice Butișcă (vioară); în program: G. Caccini, G. Fr. Händel, J. S. Bach, A. Stradella, C. Franck, G. Fauré, G. Bizet.
Marți, 23 aprilie 2013, ora 19
La Biserica romano catolică „Sf.Treime” Str. Bumbacului nr. 1 (cartier Nufărul), concert de orgă, clasa de orgă a prof. univ. dr. Felician Roșca de la Universitatea de Vest din Timișoara; soliști: dr. Felician Roșca, Struța Cristina, Bompa Alma, Luca Minodora, Szeidert Klaudia, Moldovan Denis; în program: Medalion Johann Sebastian Bach, Fantezia în Sol major, BWV 572, Toccata Dorica, BWV 538, Preludiu și fuga în la minor, BWV 443, Toccata, adagio și fuga în Do major, Passacaglia și fuga în do minor, Preludiu și fuga în Mi bemol Major, BWV 552
Sâmbătă, 27 aprilie, ora 19
La Biserica romano-catolică Baratok, Stabat Mater - G.B. Pergolesi, Orchestra & Corul Facultății de Arte & Cvartetul Varadinum; dirijor: asist. univ. Tudor Ciupeiu drd., dirijor cor: lect. univ. dr. Carmen Rus; soliști: Ingrid Vermeulen (Olanda), Temfli Maria, Cristina Macaveiu – soprană, Ramona Pataki –mezzosoprană; Cvartet Varadinum: Costin Eva - vioara I, Olah Boglarka - vioara II, Bozsodi Beata – violoncel,Thurzo Sandor Jozsef – violă.
Duminică, 28 aprilie, ora 18
La Catedrala greco-catolică Sf. Nicolae, Ave Maria - Fr.Hubic; solistă: Baki Renata - soprană, Valentina Hothat Vențel – pian, Pavane - G.Fauree, Orchestra & corul Facultății de Arte; Stabat Mater - G. B. Pergolesi; Orchestra & Corul Facultății de Arte; dirijor: asist. univ. Tudor Ciupeiu drd., dirijor cor: lect. univ. dr. Carmen Rus. (Olimpia Popoviciu)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:06:39 Ora standard a Europei de Est