Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Sunt primii în județul Bihor!

Cu ei ne mândrim…la Avram Iancu

Sunt primii în județul Bihor!

Motto: „Un om fusese o frunză și numai om cu om Au izbutit să crească și să se facă pom…”

Sunt, în special la țară, așezări omenești ce păstrează cu sfințenie rituri ale vechilor civilizații românești, ritualuri pline de lumina solară a unei demnități simple și binecuvântate. Ajuns aici, ești surprins, surprins și chiar emoționat dacă ești mai sensibil la formele de conviețuire a oamenilor, de a vedea cum, indiferent de etnia căreia îi aparțin, nimeni nu trece unul pe lângă celălalt fără a-și da „Bună ziua!” E un obicei ce aduce de bună seamă înseninare în sufletele prea întunecate... Oamenii simpli și înțelepți au învățat de-a lungul veacurilor că doar muncind și coviețuind împreună în bună înțelegere, respect și omenie, vor putea să-și asigure permanența și șansa unui viitor mai bun.
„Diversitatea este o șansă în plus pentru viitor”
Încă de mici, copiii sunt învățați să fie toleranți, capabili să-și accepte semenul cu bune și rele, fără a judeca sau marginaliza... Una din acțiunile menite să ducă mai departe ideea de unitate este și concursul „Diversitatea-o șansă în plus pentru viitor.”
Etapa județeană a acestui concurs s-a desfășurat în acest an la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Oradea, vineri, 5 aprilie 2013.
Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Plecăm la Bacău!
Grupul folcloric „Adevărații prieteni” al Școlii Gimnaziale nr.1 din localitatea Avram Iancu a participat alături de alte școli din județ la cele două probe ale concursului, teoretică și practică, și, spre marea noastră bucurie și satisfacție, au reușit să ocupe locul I, urmând ca în luna mai să reprezinte școala noastră și județul în confruntarea pe țară, undeva în Bacău...
Cu toate că față de anul trecut au apărut modificări în componența grupului, a trebuit modificat conținutul probei practice, iar timpul de pregătire a fost mult prea scurt, dna învățătoare Șule Nicoleta a reușit să facă adevărate „minuni”, insuflându-le copiilor ambiție, dorința de a se autodepăși, a reușit să „sudeze” o echipă competitivă din care fac parte: Hulber Tania, Vinter Gianina, Cuciula Lucia, eleve din cls. a IV-a, Vinter Gabriel, cls. a VII-a și Guti Cornel, cls. a VI-a, Școala Gimnazială nr.2 Tămașda.
Le mulțumim din suflet tuturor: copiilor pentru dăruirea de care au dat dovadă, doamnei învățătoare pentru neodihnă și bucuria cu care i-a pregătit și nu în ultimul rând, părinților pentru implicarea în achiziționarea costumelor și susținerea morală, doamnei director, prof. Marți Teodora care a asigurat transportul copiilor la concurs.
Sperăm ca și la etapa pe țară să ne reprezinte la fel de bine și le dorim din suflet să se întoarcă laureați...
Învățătoare Cotro Ana
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Sunt primii în județul Bihor!

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:08:55 Ora standard a Europei de Est