Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Balul Majoratului la Liceul Tehnologic „Horea”, Marghita

Un spectacol și un liceu minunat!

Balul Majoratului la Liceul Tehnologic „Horea”, Marghita

Întrebarea care s-a (im)pus în seara în care ne-am sărbătorit majorii liceului nostru – Liceul Tehnologic „Horea”, Marghita -, în 22 martie 2013, la Casa de Cultură din Marghita, a fost: „Ce vrei să te faci când ai să fii mare?”

Este întrebarea cea mai frecventă, pusă de diriginți, profesori, părinți și bunici copilului naiv care habar n-are pe ce lume trăiește, dar simte, intuitiv, că este implicat în ceva important.
Am realizat astfel un arc peste timp pentru a ne bine dispune cu meseriile alese de ei pentru ei, de către majorii liceului nostru. Cum se văd ei în viitor? Ei bine tot ce vă putem spune este că și-au imaginat o lume diversă, alcătuită din fel de fel de îndeletniciri care mai de care mai promițătoare: așa-ziși slujitori ai Domnului, mari meșteri, mari calfe și zidari, un alt fel de salvatori de vieți, director și secretară de coșmar, hoți inteligenți și agenți de pază neînfricați, superbucătari, next top model by Cătălin Botezatu, spărgători de… geamuri, „marinerul” și viața pe mare, cămătari nemiloși și nu în ultimul rând am zburat la clasa „Horea”...
Tema balului nostru a fost: „Meseria - brățară de aur”, iar balul s-a vrut și a fost unul amuzant, haios și imaginativ. Suntem convinși că v-ați distrat copios, dragi tineri! Dorim să mulțumim în primul rând directorului nostru, dl Iulius Radu Timar, dlui director adjunct Moise Ilieș, invitatului de onoare al evenimentului, dl Pavel Emilian - director în Ministerul Tineretului și Sportului, dnei consilier educativ Luminița Durnea, profesorilor liceului nostru implicați în organizarea manifestării (Oana Barna, Alina Capota, Cristian Chirobocea, Anamaria Capota) și nu în ultimul rând elevilor din clasa a X-a și a XI-a B, care au muncit cot la cot alături de profesori, asigurând recuzita balului, precum și Comitetului reprezentativ al părinților pentru implicare și finanțare. De asemenea, mulțumim Casei de Cultură din Marghita, gazda evenimentului, prin persoana dnei director Demeter Veronica, dar și sponsorilor noștri, fără de care concursul nu s-ar fi putut desfășura.
Probele și artiștii
Prima probă a constat în prezentatea partenerilor fiecărei perechi și a meseriei alese; a doua probă a testat perspicacitatea fiecărui concurent în parte, iar în cadrul celei de-a treia probe, majorii liceului nostru au demonstrat cât de bine își cunosc profesorii care le predau, răspunzând fiecare la câte o întrebare.
Ne-au încântat cu momente artistice deosebite: trupa de dans (campioană) Clevers, coordonată de dna Kende Noemi, trupa de Break-Dance, condusă de dl Dumitrescu Gabriel și Ansamblul folcloric „Doina Barcăului”, instructori dna prof. Mariana Baba și dl Vasile Pușcaș. Juriul s-a amuzat, a notat și a adjudecat.
Premiile balului
Mister Majorat „Horea”, Marghita - Horvath Mark, din clasa a XII-a B, Miss Majorat „Horea”, Marghita -  Matei Daniela, din clasa a XII-a A, Locul II - Burcă Sebastian (XII A) și Guti Sorina (XII B), Locul III -  Ternovan Simion (XII A) și Korch Andrea (XII E).
S-au mai premiat: Cea mai elegantă pereche - Pop Alexandru (XII B) și Pustai Lavinia (XII B), Cea mai carismatica pereche - Gardan Arnold și Bonas Rebeca (XII C), Premiul pentru spontaneitate și umor - Fărăgău Raul (XII A) și Gavriș Alexandra (XII E), Premiul sponsorilor - Moca Vlad (XII A) și Maria Mădălina (XII B), Premiul juriului - Creț Vlad și Duka Laura (XII E), Cea mai populară pereche - Tulbura Bogdan și Muska Melinda (XII C), Premiul pentru originalitate - Lazăr Ionuț (XII E) și Farkas Luminița (XIII B), Cea mai artistică pereche - Fritea Radu și Herczeg Katalin (XII B), Cea mai fotogenică pereche - Szlovak Zoltan și Bențe Mihaela (XII B).
Felicităm toți participanții pentru minunatul spectacol oferit, pentru că Liceul „Horea” este minunat! (Alina Capota)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Balul Majoratului la Liceul Tehnologic „Horea”, Marghita.

Trimite email
duminică, 22 decembrie 2024, 08:29:50 Ora standard a Europei de Est