Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
29 ianuarie 2025

Profesorii care nu vin la ore, în vizorul ministrului Educației
Voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică
Daniel David a anunțat, în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, că va iniția „în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului” în privința profesorilor care nu se prezintă la ore. „În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate”, a spus acesta.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: Problema, în final, se rezumă așa: Ministerul Educației plătește o parte dintre profesori pe fals în acte, condică semnată în fals, pe ore pe care ei nu le efectuează. Care este mecanismul pe care îl aveți în vedere, ca ministru, pentru a vă asigura că nu plătiți, ca angajator, o resursă umană care nu se prezintă la locul de muncă?
Daniel David: În primul rând, aștept sesizări concrete, care, după ce au fost la nivel de director și la inspector, n-au fost soluționate. Le aștept la nivel de minister. Eu am spus că nu toată lumea trebuie să se adreseze ministrului, dar, după ce ai parcurs acele etape și lucrurile nu au fost rezolvate, te adresezi la nivel de minister. Și, în același timp, voi iniția în următoarele săptămâni o analiză la nivelul sistemului, să văd cât de răspândită este această practică. Simplul fapt că faci această analiză începe să-i conștientizeze pe cei din sistem că ministerul ia foarte în serios acest lucru și se uită. Le stimulez, ca să spun așa, întoarcerea spre calea cea bună.
Raluca Pantazi, Edupedu.ro: În trecut erau inspecții ale directorilor din minister către școli.
Daniel David: Vom face acea analiză de sistem, inclusiv verificări, ca să spun așa, într-o variantă neanunțată.
Informații de context
În luna aprilie 2024, Ligia Deca, ministrul Educației la acea vreme, spunea că în cazurile în care profesorii lipsesc nemotivat de la ore ,,trebuie sesizat inspectoratul școlar și chiar ministerul ca să putem să luăm măsurile necesare”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 ianuarie 2025
Ministrul Educaţiei Daniel David:
Planurile-cadru pentru liceu le voi pune în dezbatere în ianuarie și vom avea și o dezbatere națională. Nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală / Problema noastră majoră ține de faptul că nu știm să predăm bine conținuturile pe care le-am stabilit și manualele nu sunt destul de prietenoase
„Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Într-o intervenție la Antena 3, David a declarat că după lansarea în dezbatere a planurilor-cadru pentru liceu (lista cu materiile pe care le vor studia elevii de clasele a IX-a – a XII-a și numărul de ore pe săptămână alocat fiecărei discipline), va organiza și o „dezbatere națională”.
Noul ministru al Educației a precizat că nu este adeptul introducerii de materii noi. „Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi, mi se pare o greșeală atitudinea din ultimii ani: să avem separat și educație pentru mediu, și educație de sustenabilitate, și educație juridică… Toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, pentru că tot noi ne plângem apoi că copiii au prea multe ore. Putem avea unități de învațare focalizate pe temele astea. Eu voi pune în dezbatere, în luna ianuarie, planurile-cadru pentru liceu, veți vedea materiile care sunt acolo. Competențele importante de multe ori ar trebui să apară ca unități de învățare în cadrul disciplinelor pe care deja le avem, nu ca discipline noi”, a declarat Daniel David, la Antena 3.

O acțiune cu scop caritabil

„Să știi mai multe, să fii mai bun!”

O acțiune cu scop caritabil

În săptămâna 1-5 aprilie 2013, numită „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, un grup de zece elevi din clasa a X-a A, de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” din Oradea, coordonați de prof. Cireșica Ivan și Daniela Ghiuro, au decis să facă o faptă măreață: să vopsească câteva ouă, pe care să le vândă în scop caritabil (pentru a ajuta câțiva elevi din liceu care au probleme materiale serioase).

Grupul a fost format din opt fete: Adela, Bianca, Daniela, Corina, Iulia, Ioana, Paula, Tunde și doi băieți: Nicu și Andrei; ei s-au organizat pentru a cumpăra tot felul de ornamente: margeluțe, fundițe, flori din dantelă, panglici, vopsele, pensule, lipici etc și bine-nțeles ouăle (care au fost fierte sau golite cu o siringă de conținut).
Timp de două zile, elevii le-au golit și vopsit, apoi le-au ornat, aplicând fundițele, mărgelele, florile, sau colorându-le în diferite modele.
Inițial, ne-am propus să fie măcar vreo 60 de ouă, dar, tehnologia de eliminare a conținutului cu siringa e destul de greoaie…așa că multe s-au spart, dar au mai rămas aproximativ 40, pe care o să le scoatem la vânzare după vacanță, când se va organiza o mini expoziție, cu picturi pe sticlă, cu alte produse și articole specifice sărbătorilor pascale, efectuate tot de elevii colegiului nostru; elevii s-au arătat fost dedicați acestei acțiuni, au muncit cu atâta pasiune. Câteva fete s-au și exprimat: „vrem să iasă ca lumea…nu le fușerim!”
Am încercat și noi, „profele” să vopsim câteva, dar am fost departe de   imaginația lor!
La sfârșit, le-am oferit un bonus: câte o ciocolățică cu mentă (care nu îngrașă), mai ales că joi și vineri, am participat la câteva degustări de mâncare vegetariană în două restaurante de profil din oraș, numind această acțiune „Suntem ceea ce mâncăm!”
Mulțumiri părinților care au fost de acord să susțină material această acțiune;  sincere felicitări acestor elevi atât de motivați și talentați! (prof. Daniela Ghiuro)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: O acțiune cu scop caritabil.

Trimite email
joi, 30 ianuarie 2025, 09:01:58 Ora standard a Europei de Est