Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Business Days, ediția a X-a

Astăzi și mâine, la Ramada

Business Days, ediția a X-a

Cea de-a 10 ediție din suita de evenimente Business Days, cel mai important eveniment dedicat mediului de afaceri din România, va avea loc la Oradea în 3-4 aprilie 2013 și va fi găzduită de Hotel Ramada, începând cu ora 9.00.

La Oradea, Business Days aduce peste 70 de speakeri, antreprenori în serie, business angels, manageri din companii de top, antreprenori de succes din Oradea, Cluj-Napoca, Timișoara, București, peste 100 de parteneri care sprijină organizarea evenimentului și peste 500 de participanți care sunt așteptați la eveniment.
Evenimentul va menține structura și modul de organizare de la evenimentele anterioare, concepute și construite pe ideea de a crea o platformă de oportunități ș̦i business networking pentru antreprenorii și managerii români. Sunt singurele evenimente care integrează în jurul ideii de business networking interesele celor trei mari categorii de stakeholderi ce iau parte la ele: participanți, speakeri și parteneri. Posibil acum și cu ajutorul aplicației software MeetMe creată de organizatori să faciliteze celor prezenți accesul la baza de date cu participanții în vederea stabilirii de întâlniri și matchmaking la locul evenimentului.
Temele ce vor fi abordate în cadrul ediției de la Oradea, includ tematici de actualitate abordate în conferințe ca: Viziune și Anduranță, Felexibilitate și Adaptabilitate, Leadearship și Excelență, Performanță și Atitudine, analizate prin studii de caz, interacțiune și schimb de experiență în cadrul workshopurilor: Vânzare și negociere în era digitală, Gestionarea eficientă a resurselor financiare, Tehnici esențiale în organizarea managementului timpului, Managementul schimbărilor, Prețuri și politici comperciale, Recrutare și selecție în era digitală, Tehnici esențiale în fidelizarea clienților, Leadership și fidelizarea echipelor, De ce să-ți atragi un investitor, Cum să pornești azi o afacere? Marketing digital, Branding, poziționare, diferențiere, Inteligența emoțională etc
Pe durata celor două zile ale evenimentului cei interesați pot participa la: 4 conferințe;
16 workshopuri tematice; 4 mese rotunde- dezbateri-moderate; 4 sesiuni de business networking: sesiune de tip open, sesiune de tip microîntâlniri, sesiune de tip matchmaking prin aplicația software MeetMe ce poate fi descărcată și accesată o dată cu înscrierea la eveniment; VIP BusinessNetworking; expoziție tematică; degustare de vinuri celebre prin Casa de Vinuri Cotnari și Valea Vinului și prezentare de modă oferită de designerii Anca Manea și A’ime Cristie.
Programul complet al evenimentului poate fi consultat la adresa: oradea.businessdays.ro/program

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:03:40 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...