Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Flori pentru mama mea

La Grădinița „Prietenii copilăriei”din Sînmartin

Flori pentru mama mea

Mama! Ce cuvânt înălțător! Primul nostru cuvânt! Ce sentiment de dragoste ne învăluie sufletul și un chip sfânt ne apare în fața ochilor atunci când îl rostim!

O privire caldă și ocrotitoare ne urmărește fiecare pas al vieții. Tot ceea ce avem și tot ceea ce vom avea, viitorul, prezentul și trecutul îl datorăm mamei, celui mai bun prieten pe care îl avem alături în clipe grele. Orice copil, orice fiu vede în mama lui o ființă măreață, fără de păcat, puternică precum o stâncă în marea învolburată și totuși, în același timp, o fire blândă, o zână ce a coborât din tărâmul basmelor pentru a fi alături de noi. Ce copil nu își dorește ca în luna martie, luna femeilor, fetelor, dar în special a mamelor, să aibă pe cine să iubească, să aibă cui să-i spună La mulți ani! să-i dea un mărțișor făcut de mânuțele lui. Așa că noi, Grupa piticilor de la Grădinița „Prietenii copilăriei” din Sînmartin, grupă condusă de educatoarele Pintea Mihaela și Berindea Paula, am hotărât să sărbătorim joi, 7 martie 2013, Ziua Femeii.
Activitatea cu mămicile, intitulată ,,Flori pentru mama mea”, s-a desfășurat în sala de grupă, unde mămicile, bunicile și surorile au fost întâmpinate cu un călduros La mulți ani și un lănțișor din flori, confecționat de copii. Aceștia au prezentat mămicilor și un program artistic fiind răsplătiți cu aplauze și îmbrățișări. Activitatea a continuat cu o probă practică, în care perechile (mamă-copil), grupate în două echipe (după medalionul de la lănțișor) au fost invitate să confecționeze o lucrare de primăvară (colaje, ornamente, felicitări) având la dispoziție diverse materiale. Nu le-am prezentat nici un model deoarece toată sala de grupă era  o „primăvară”.
„Peste tot au fost expuse panouri cu lucrările copiilor din toată țara, participanți la Concursul județean ,,Primăvara mea cea dragă” din cadrul proiectului educativ „Vis de copil”,  coordonat de educatoarea Mihaela Pintea. La sfârșit am apreciat creativitatea, imaginația și răbdarea ambelor echipe ,iar copiii și-au răsplătit mămicile cu diplome și o surpriză dulce pregătită de ei și savurată împreună cu cele mai iubite ființe.
Miercuri,13 martie, a avul loc evaluarea Concursului județean „Primăvara mea cea dragă”din cadru Proiectului educativ,,Vis de copil”. Comisia de organizare și jurizare, formată din prof. Pantea Domnica –directorul școlii, prof. Pantea Loredana, educatoarele implicate în proiect: Pintea Mihaela, Bondar Livia, Man Aurina, Rogojan Aurelia, Moza Simona și Berindea Paula, a avut o misiune foarte dificilă întrucât expoziția a cuprins peste 400 de lucrări realizate de copii din toată țara, coordonați de 180 de educatoare. Au fost selectate și premiate lucrările cele mai reușite de la fiecare secțiune: mărțișoare, felicitări, colaje, ornamente de primăvară. Dna directoare a remarcat imaginația, creativitatea copiilor și a cadrelor didactice, varietatea materialelor, cât și diversitatea tehnicilor de lucru folosite în realizarea lucrărilor.  (Mihaela Pintea)

Trimite email
duminică, 22 decembrie 2024, 08:18:30 Ora standard a Europei de Est