Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Prezentarea concursului „Europa Jurnaliștilor din Amfiteatre”

Centrul Europe Direct Agora, Oradea Nord-Vest a găzduit marți

Prezentarea concursului „Europa Jurnaliștilor din Amfiteatre”

Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Centrul Europe Direct Agora, Oradea Nord-Vest, a organizat marți, 26 martie 2013, în Amfiteatrul Albastru al Universității Agora Oradea prezentarea concursului „Europa Jurnaliștilor din Amfiteatre”.

La eveniment au participat din partea organizatorilor Georgiana Petcu și Carmen Praja, împreună cu invitatul lor special Ichim Vasilică, jurnalist în Oradea, actualmente la OradeaPress și Crișana. 
Gazdele au onorat evenimentul cu prezența în sală a distinsului profesor univ. dr. Adriana Manolescu – președintele Senatului Universității Agora, dna decan Gabriela Bologa și dna Alina Angela Manolescu - directorul Centrului Europe Direct Agora, Oradea Nord-Vest.
În sală au mai fost prezenți alți jurnaliști orădeni și viitori jurnaliști, doctoranzi și masteranzi de la Universitatea Agora și Universitatea din Oradea, direct interesați de eveniment.
Concursul „Europa Jurnaliștilor din Amfiteatre” se desfășoară în cadrul celei de-a IV-a ediții a programului „Europa Jurnaliștilor din Amfiteatre, program care se derulează în perioada februarie – septembrie 2013.
La concurs sunt invitați să participe studenți, masteranzi și doctoranzi la facultățile de jurnalism, comunicare și relații publice. „Aceștia sunt invitați să realizeze materiale de presă pe teme europene de actualitate, în format video, audio sau pentru canale media online, și să le înscrie în competiție până la data de 10 mai 2013”.
„Ne bucurăm, așadar, să fim astăzi (marți - n.n.) aici și am dori să avem o discuție liberă cu voi dincolo de prezentarea detaliilor tehnice ale concursului. Să stăm un pic de vorbă și să ne spuneți dacă vi se pare interesant concursul, dacă vreți să realizați materiale de presă, dacă veți fi viitori jurnaliști sau oameni de comunicare, cine știe.
Este un program, așadar, prin care Reprezentanța Comisiei Europene în România vă invită să realizați materiale de presă pe teme europene în format video, audio sau pentru canale media online. Suntem la a IV-a ediție. Am pornit în București cu un program pilot... Anul acesta, am ajuns să cooptăm în program 26 de universități din toată țara. Ne bucurăm să fim și în Oradea. De-aici vom pleca la Arad, Timișoara, Craiova, mai avem câteva prezentări în București și terminăm cu campania asta de promovare”, a spus Georgiana Petcu, în deschiderea evenimentului.
În cadrul prezentării în PowerPoint, Georgiana a adus în atenția celor interesați informații utile legate de cea de-a IV-a ediție a programului „Europa Jurnaliștilor din Amfiteatre: scop, teme prioritare de comunicare ale UE pentru acest an (Promovarea relansării economice, Negocieri privind noul buget al UE, Rolul Europei în lume, Reforma politicii agricole comune și de dezvoltare rurală, Anul european al cetățenilor). Trebuie știut faptul că tema aleasă trebuie să aibă o relevanță europeană.
Referitor la concurs, au fost subliniate beneficiile câștigătorilor, dar și ale tuturor studenților care se implică în program, precum și etapele (fazele): 1.Întâlnirea de prezentare a programului (până în 8 aprilie) 2. Materialele realizate pentru concurs trebuie trimise pentru înscriere (până în 10 mai 2013, data limită); selectarea și anunțarea materialelor câștigătoare (14 iunie); organizarea festivității de premiere și a vizitei la Bruxelles (septembrie 2013).
În timpul discuțiilor, aveam să descoperim că în sală, printre marii anonimi, erau și două dintre câștigătoarele de anul trecut ale concursului (chiar deținătoarele premiului I – în foto). Jurnalistul invitat a fost provocat să povestească despre munca în redacție, cum se fac materialele de presă...
Am înțeles de la dl Vasilică Ichim că pentru a profesa ca jurnalist trebuie să ai, în primul rând, „o doză mare de curaj, pentru că lucrurile nu vin de la sine, nu-ți pică așa... Asta în primul rând. În al doilea rând, trebuie să găsești o formă pe care s-o dai materialului. În sensul că poți identifica foarte multe forme...”
Apropo de teme și subiecte, intervenind în discuție, Carmen Praja avea să aprecieze faptul că „sunt foarte puțini jurnaliști care scriu pe teme europene. Pe noi, cumva ne doare pentru că oamenii nu sunt informați, cetățenii nu sunt informați, apropo de anul acesta care este „Anul european al cetățenilor”. Și de-aici o grămadă de probleme. Din contră, pot să fie dezinformați”, ține să sublinieze Carmen Praja.
Stimați cititori, dacă vă interesează subiectul și doriți să aflați mai multe
informații despre concursul „Europa Jurnaliștilor din Amfiteatre”, intrați pe pagina de internet a Reprezentanței Comisiei Europene în România: http://ec.europa.eu/romania/focus/07032013_lansarea_celei_de-a_patra_editii_a_programului_europa_jurnalistilor_din_amfiteatre_ro.htm
Ovidiu DAN
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Prezentarea concursului „Europa Jurnaliștilor din Amfiteatre”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:16:20 Ora standard a Europei de Est