Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Târgul internațional de turism!

Eurovacanța vă așteaptă la...

Târgul internațional de turism!

Vineri, 22 martie 2013, s-a deschis la Sala Sporturilor „Antonio Alexe” din Oradea, cea de-a IV-a ediție a Târgului de turism, cu participarea celor mai importante agenții de turism din Oradea, între care și Eurovacanța – partenerul nostru fidel!

Partenerii tradiționali ai târgului de turism sunt: Primăria Municipiului Oradea, Camera de Comerț și Industrie Bihor, Koros Trade Kft și Eva Media Kft, ambele din Ungaria, așa după cum avea să sublinieze Mihai Dacin, organizatorul principal al evenimentului – reprezentantul TOP EXPO, ca parte a grupului TOP PRESS – media, pr & events.
Pentru publicul vizitator - vorba lui Mihai - „Târgul de turism este structurat, pe trei zone de interes: 1.zona din exterior - pe platoul din fața Sălii Sporturilor „Antonio Alexe” standuri auto, hobby și de timp liber.
2. Holul - pe hol, imediat după intrare, veți găsi o expoziție foto, realizată de Ovidiu Pop, dar și expoziția „Steagurile lumii”, realizată de familia Chelu (o colecție unică ce cuprinde 196 de steaguri naționale oficiale recunoscute la nivel mondial, după cum ne-a spus Alexandrina, prezentă la eveniment)
3.Arena - în interiorul sălii și-au expus oferta cele mai importante agenții de turism, puncte de interes turistic, hoteluri și destinații de vacanță din România și Ungaria”.
Programul de vizitare pentru astăzi și mâine:
Astăzi, sâmbată, 23 martie 2013, orar: 10.00 – 20.00.
Duminică, 24 martie, orar: 10.00 – 18.00.
Deschiderea oficială a târgului a avut loc ieri, vineri, 22 martie, la ora 12.00; panglica inaugurală a fost tăiată de dl viceprimar Ovidiu Mureșan.
Momentul inaugural a fost urmat de o conferință de presă, moderată de Mihai Dacin („Eu – mic cât o furnică...”, l-am citat pe Mihai). Mihai, nu e chiar așa cum te vezi tu, când vorbești despre regionalizare...
Noi te vedem mare și important: omul potrivit la locul potrivit!
În cadrul conferinței, domnul viceprimar Ovidiu Mureșan a spus, printre altele: „Prezența mea aici este o garanție suplimentară că Primăria Municipiului Oradea, în toate parteneriatele pe care le are, va fi un atuu în plus pentru toată lumea... și aici mă refer la faptul că în momentul în care noi, ca primărie, ne dorim și reușim să ne implicăm, parte din invitați vor vizita târgul....
Așteptăm propuneri pentru calendarul expozițional și calendarul cultural... pe 2013.
Dacă ne referim la Târgul de turism pe care l-am inaugurat astăzi, numărul mare de expozanți ne dă sentimentul că va fi un eveniment reușit și nu vă ascund faptul că eu nu am așteptat să-nceapă târgul și săptămâna trecută mi-am achiziționat un sejur pentru familie de la unul din expozanți, n-am să-i spun numele, dar cred că toți expozanții care sunt prezenți aici au multe lucruri să vă ofere...”
Dragi cititori, poftiți la târg!
Dar nu uitați că printre expozanți veți găsi și partenerul nostru drag: Eurovacanța!
Treceți și vedeți ce vă oferă și Alina Giurgiu și echipa sa, care manifestă un respect deosebit pentru clienți! Așa cum avem și noi față de Dumneavoastră! Ovidiu DAN
P.S. Pentru mai multe poze (104 poze), accesați Galeria foto: Târgul internațional de turism!

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 15:23:13 Ora standard a Europei de Est