Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Transparență totală în „Săptămâna de foc”

La Universitatea Agora din Oradea

Transparență totală în „Săptămâna de foc”

Săptămâna aceasta (18 - 22 martie 2013), la Universitatea Agora din Oradea vorbim despre „O săptămână de foc”, ca să-l cităm pe distinsul său rector, dl profesor univ. dr. Ioan Dzițac, săptămână în care Universitatea Agora are șanse să devină „mai bogată” cu patru conferențiari universitari (Viorina Jerdeu, Dan Bența, Laura Popoviciu și Ioan Stan ) și un Doctor Honoris Causa (dl profesor universitar emerit Grigor Moldovan).

Ieri (marți, 19 martie), spre exemplu, candidatul Dan Bența (din Cluj-Napoca) a susținut concursul pentru ocuparea postului de conferențiar universitar în mod public, în amfiteatru, în fața studenților și cadrelor didactice, cu participarea reprezentanților presei.
„În deplină transparență, noi am făcut cunoscute pe site-ul universității cele patru concursuri pe posturi didactice care vor avea loc în această săptămână, precum și un eveniment academic deosebit, acordarea înaltului titlu de Doctor Honoris Causa domnului profesor universitar emerit Grigor Moldovan. Este cel mai înalt titlu onorific pe care îl poate acorda o universitate acreditată din România”, ne-a declarat dl rector, prof. univ. dr. Ioan Dzițac.
Dan Bența – un tânăr școlit la UBB, care promite mult(e)
Într-o deplină transparență, așa cum aprecia dl rector, am asistat și noi ieri la concursul la care candidatul Dan Bența (din Cluj-Napoca) și-a susținut în mod public teza printr-o prezentare PowerPoint în fața studenților, cadrelor didactice și a comisiei (alcătuite din: conf. univ. dr. Gabriela Bologa – președintele comisiei, prof. univ. dr. Grigor Moldovan, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj – Napoca, prof. univ. dr. Ștefan Nițchi, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj – Napoca, prof. univ. dr. Ioan Dzițac, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și prof. univ. dr. ing. Mișu-Jan Manolescu, Universitatea Agora din Oradea – în calitate de membri).
Cu o mare mobilitate și deschidere, date de competență și experiență, de stăpânirea perfectă a limbajului și cu un calm englezesc, Dan Bența și-a prezentat „disertația” la un nivel academic, surprinzând în mod plăcut întreaga asistență, și obținând aprecieri favorabile, în direct, din partea a doi dintre membrii comisiei.
După concurs avem să aflăm cine este Dan Bența.
„Sunt Dan Bența, momentan angajat al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, deocamdată doctor din 2011, experiență în cercetare, în activitate științifică, implicare în 45 de publicații, inclusiv articole științifice, cărți, rapoarte cercetare, implicare în 13 granturi de cercetare-dezvoltare, experiență în lucrul cu adulții. Astăzi (marți –n.n.) , ați asistat la o prezentare pentru poziția de conferențiar universitar pentru disciplinele „Informatică” și „Baze de date în economie”. Am avut o prezentare cu tema „Utilizarea platformei moodle la disciplina „Baze de date în economie” pentru procesul de predare-învățare-examinare. Am prezentat experiența mea în configurarea, instalarea, utilizarea platformelor moodle, unde am experiență, atât pe parte de scriere, manuale de utilizare, cât și instalare, configurare și instruire cadre didactice pentru utilizare. Am mai configurat undeva la peste 200 de cursuri online pe moodle și am detaliat și am structurat disciplina „Baze de date în economie” pentru fiecare curs, plecând de la necesitatea bazei de date, de la modelul relațional, de la baza de date distribuite obiectuale și așa mai departe. Pentru curs și am dat și propuneri pentru laborator, cum să se desfășoare în cadrul Universității Agora această disciplină.
-De când lucrați la UBB?
-La universitatea din Cluj lucrez, ca și cadru didactic asociat, din 2007.
-Ce ați absolvit?
-Am absolvit Universitatea „Babeș-Bolyai”, specializarea Informatică economică, după care am făcut masterul Informatică economică și societatea informațională. Tot acolo am făcut și doctoratul cu teza „Managementul riscului și dezvoltare soft și managementul riscului în proiecte complexe”, sub îndrumarea dlui profesor Ștefan Nițchi”.      
Cu un asemenea conferențiar universitar, Universitatea Agora va mai câștiga o steluță, crescând, urcând încă o treaptă în ochii orădenilor și nu numai. Ovidiu DAN
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Transparență totală în „Săptămâna de foc”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:35:56 Ora standard a Europei de Est