Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Mamei mele, cu dragoste!

Bucuria unei sărbători... pentru cea mai scumpă mamă

Mamei mele, cu dragoste!

Seara de joi (7 martie 2013) s-a lăsat cu cântec și voie bună peste Orășelul Copiilor din Oradea.
În ajun de sărbătoare, elevii doamnei profesor Maria Duma de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea și-au invitat mămicile, din nou, în orășel.

„Totul s-a pregătit în mare secret pentru a le surprinde, ține să ne asigure doamna profesor. Și fiindcă am mai crescut, pe toate planurile, am dorit să le furnizăm mămicilor alte și alte surprize. Versurile și cântecele, puține, dar esențiale prin mesajul lor, au fost urmate de patru scenete a la Caragiale, tocmai pentru a crea atmosfera și a bucura pe toată lumea”, ne-a declarat dna prof. Maria Duma.
Caragiale e actual și bucură pe oricine!
„Pentru ea voi fi soarele-n zori,/ Pentru ea voi face-o casă din flori,/ Pentru zâmbetul ei minunat,/ Pentru mama mea./ Pentru ea voi fi floare de mai,/ Pentru ea voi spune ,,Vară, mai stai!”/ Pentru zâmbetul ei minunat,/ E totul pentru mama mea”.
Prin mesajul lor, versurile și cântecele au bucurat sufletele mamelor, care s-au simțit răsfățate și gâdilate în amorul propriu, iar cele patru scenete: Vizită, D-l Goe, Bubico și Un pedagog de școală nouă le-au arătat cât de mari actori le sunt odraslele și cât de actual continuă să fie I.L. Caragiale. Exemplare ca D-l Goe și familia sa se găsesc și astăzi, destule, copii răsfățați și mofturoși, cu educație „aleasă” și manifestări pe măsura educației și a năravurilor se pot întâlni la tot pasul și în zilele noastre. Facem însă caz de necaz și mai spunem lucrurilor pe nume pentru a sensibiliza și a îndrepta pe ici pe colo, „prin punctele esențiale”.
Mamei mele, cu iubire!
Consistentă și deosebit de relevantă a fost oferta de 8 Martie pe care copiii au pregătit-o mamelor. O cărticică ingenios concepută și realizată, în 50 de pagini, a avut darul de a oferi sărbătoritelor informații suficiente pentru a le creiona profilul, privit din varii unghiuri de vedere: clipul mamei, mici secrete și plăceri descoperite de cei mici la cea mai dragă ființă, un buchet pentru mama, 9 lucruri pe care le iubesc la tine, Îți mulțumesc pentru că..., Poezie pentru mama, Cântec pentru mama mea, Te rog, iartă-mă, Scrisoare pentru mama mea…
La fel de interesante și neașteptate au fost și medalioanele prezentate în PowerPoint.
Toate momentele înălțătoare oferite mamelor de actorii și artiștii dnei profesor Maria Duma s-au sfârșit cu petrecerea din salonul de artă culinară. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze (88 de poze), accesați Galeria foto: Mamei mele, cu dragoste!

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 14:07:02 Ora standard a Europei de Est