Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Iulia Miron: „Vom contribui la creșterea calității educației...”

Conferința Biroului Executiv al Consiliului Național al Elevilor

Iulia Miron: „Vom contribui la creșterea calității educației...”

În perioada 2-5 martie 2013, a avut loc, la București, Conferința Biroului Executiv al Consiliului Național al Elevilor.

Pe agenda liderilor naționali ai elevilor s-au numărat atât întâlniri informale, cât și formale cu diferiți factori decizionali din mediul educațional românesc.
Prima întâlnire a avut loc cu președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, Mihai Dragoș și cu reprezentantul platformei suport a Consiliului Național al Elevilor, Wedu.ro, Doru Ștefănescu. 
S-au pus bazele proiectului „Scrisoare către Basarabia”, de către Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”, reprezentat prin directorul general, domnul Cristian Dumitru, în parteneriat cu Consiliul Național al Elevilor. Mai exact, este vorba despre un concurs de eseuri, având ca reper data de 27 martie 2013. Totodată, proiectul are drept scop promovarea identității și culturii naționale.
Pe agendă s-a aflat și o întâlnire cu doamna Ecaterina Andronescu, președintele Comisiei pentru învățământ, cercetare tineret și sport din Senatul României, fost ministru al Educației, discutându-se, astfel, despre învățământul tehnologic, examenul de Bacalaureat, programul național „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, prezența elevilor în Consiliul de Administrație al unităților de învățământ, Statutul Elevului și Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Național al Elevilor. De asemenea, domnul Liviu Pop, președintele Comisiei de Muncă, Familie și Protecție Socială din Senat, fost ministru al Educației, a abordat, în cadrul întâlnirii cu reprezentații elevilor, teme precum: Situația învățământului tehnologic, Voluntariatul în rândul tinerilor și Posibilitatea elevilor de a lucra part-time pe parcursul școlii și al vacanțelor.
O altă întâlnire a avut loc cu reprezentantul Ministerului Culturii, doamna subsecretar de stat Irina Cajal-Marin, în cadrul căreia s-a identificat nevoia de culturalizare a elevilor și ce metode pot fi luate pentru a-i îndemna să meargă la teatru, filarmonică sau alte medii culturale de acest gen.
Domnul ministru al Tineretului și Sportului, Nicolae Băniciou, a discutat cu reprezentanții elevilor despre concursul de proiecte al ministerului, concurs la care pot aplica organizațiile de elevi și modalități de finanțare a diferitelor proiecte pentru elevi.
Nu în ultimul rând, teme precum: Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Național al Elevilor, Statutul Elevului, prezența elevilor și existența comisiilor școlare în unitățile de învățământ, votul elevilor în Consiliul de Administrație din mediul preuniversitar, respectiv Olimpiadele școlare și programul „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, au fost abordate în cadrul întâlnirii cu domnul prof. univ. dr. Remus Pricopie, ministru al Ministerului Educației Naționale. Totodată, organizatorii competiției naționale de proiecte „Europa mai aproape de Consiliul Național al Elevilor!”, Diana Ioana Morea, Andrei Cătălin Gherghiu și Andrei Bogdan Petre, au dezbătut detaliile celei de-a doua ediții. Tot în această perioadă reprezentanții elevilor din România s-au întâlnit și cu membii Fundației Leaders, în cadrul întâlnirii discutându-se despre următoarele activități și inițiative pe care cele două organizații urmează să le implementeze împreună.
Președintele Consiliului Național al Elevilor, Iulia Miron, a declarat: „În cadrul primei întâlniri din acest an a Biroului Executiv al Consiliului Național al Elevilor, cu reprezentanții diferitelor instituții cu rol decizional și organizații cu rol în dezvoltarea învățământului și a elevilor, s-au comunicat o serie de propuneri care urmează a fi concretizate și înaintate în bază legală. Vom contribui la creșterea calității educației, asigurându-ne, în continuare, că părerea elevilor va fi luată în considerare”.
Conform calendarului Consiliului Național al Elevilor, următoarea întâlnire națională a reprezentanților elevilor va avea loc la mijlocul lunii martie, la Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, în cadrul proiectului „CINE votează?”(Cristian Gîrneață)

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 17:17:57 Ora standard a Europei de Est