Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

„Acesta este secretul: să ai imaginație, vocabular dezvoltat și să citești”

Interviu cu Ioan-Paul Șipoș

„Acesta este secretul: să ai imaginație, vocabular dezvoltat și să citești”

Ioan-Paul Șipoș, 10 ani, născut în 22 ianuarie 2003, este elev în clasa a IV-a la Școala Gimnazială Nr. 16 din Oradea, înv. Veturia Nica.

Paul are publicate deja două cărticele cu versuri și desene reprezentative (în primul volum, fiecare poezia are, pe pagina alăturată, desenul care o ilustrează, purtând și un titlu).
Paul e un băiat bine făcut, și totuși mintea, dezvoltarea intelectuală, maturizarea au luat-o binișor înainte. Citește mult, se exprimă ușor și te uimește cu limbajul ales și maturitatea în gândire. Aflând de la doamna învățătoare că „Paul este un copil de excepție, cu preocupări literare, scrie poezii...”, am ținut să-l cunoaștem și să vi-l prezentăm.
„Prima poezie am compus-o la 5 ani și jumătate. Mă jucam cu tata și încercam să-l învăț o poezie. Mă străduiam să-mi amintesc una pe care am învățat-o la grădiniță. Și nu știu cum mi-au venit în minte niște versuri. Am spus de trei ori  poezii diferite, și-apoi am spus una care am reținut-o și am reprodus-o. Aceasta este prima poezie - „Păsărelele”.
-La 5 ani și jumătate știai să scrii?
-Nu, l-am rugat pe tata să o scrie la calculator. Și de-acuma pe calculator scriu tot timpul...
Cu cărțile pe masă!
Cu cele două cărticele pe masă, Paul ne prezintă prima sa cărticică, intitulată „Poeme diverse”, apărută la Oradea, în 2010. Prima sa poezie, „Păsărelele”, compusă în 2008, deschide volumul.
„Și sus și jos totul e frumos,/Pe sus zboară păsărele, Iar pe jos cresc lalele...” Poezia este ilustrată cu un desen ce poartă titlul „Pe urmele primăverii”. „Poeme diverse” cuprinde 10 însemnări (Păsărelele, Primăvara, La țară, Iarna, Noaptea și ziua, Bureții, Peșterile, Natura, Balerina și Toamna) și tot atâtea desene.
„La țară e minunat!
-Spre exemplu, cum s-a născut poezia „La țară”?
-Eu merg de multe ori la bunica din partea tatălui, la Cuzap. „La țară e minunat”, așa după cum am scris și în poezie. Totul mă fascinează, „păsărelele ciripesc frumos/, Câinii latră drăgăstos”... Soarele mângîie pământul,/ iar plantele lui i se-nchină”...
-Când ai început să-ți scrii singur poeziile pe calculator?
- De aici, de la pagina 13. „Bureții” este prima poezie scrisă de mine direct pe calculator. „Doisprezece bureți sar într-o băltuță./ Unul cade jos, ceilalți râd de el./ Vine cineva! Vine și îl culege, vai de el!”
Desenul acesta mie nu mi-a plăcut deloc. Tata a tot insistat să-l pun în volum. E vorba de „Lumea subacvatică”. Parcă-i un război subacvatic. Nu prea corespunde cu poezia „Peșterile”.
-Câte poezii conține primul volum?
-Zece poezii, dar la sfârșit este un fel de proză, „Toamna”. Mai exact nouă poezii și o proză. Înainte am scris „Balerina”. Când am fost o dată în Veneția, m-am inspirat dintr-un aranjament cu balerine. Așa s-a născut poezia „Balerina”. Și volumul al doilea, intitulat „Cărticica de poezii”, cuprinde tot 10 poezii. Asta este poezia mea preferată – „Iarna”.
„Acum ninge ne-ncetat,/ Iarna a pătruns în sat,/ Norii cern fulgii de nea,/ Acoperind țarina./
Dar ce s-a întâmplat în jur/ Și cu bolta albăstrie?/ Totul e acoperit/ Cu o albă dimie...”
În legătură cu „Pădurea de briliante”, Paul a dorit să se confeseze, dar să rămână totul doar între noi. Știe el de ce!
-La ce lucrezi și pe când următorul volum?
-Pentru moment am vrut să mă las de poezii, pentru că am vrut să fac un roman, o să scriu o carte cu nuvele. Dar le-am lăsat deoparte. M-am ocupat de compusul poeziilor. M-am răzgândit.
- Scrii cu ușurință?
-Simplu. Găsesc foarte ușor cuvinte.
-Citești mult?
-În mod normal, 40-45 de pagini pe zi. Cel mai puțin 30. Dar am terminat o carte de 500 de pagini în cinci zile! Lecturi pentru clasa a IV-a. Am citit povești cu zâne și o poveste nu era terminată. Și m-am dus la bibliotecă. Am împrumutat cartea că nu mai suportam suspansul...
Este important ca atunci când scrii sau compui poezii să ai imaginație; deci acesta este secretul: să ai imaginație, vocabular dezvoltat și să citești...
Acesta este Ioan-Paul Șipoș, luat prin surprindere, marți, 26 februarie 2013. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Acesta este secretul: să ai imaginație, vocabular dezvoltat și să citești”.

Trimite email
joi, 21 noiembrie 2024, 13:32:36 Ora standard a Europei de Est