Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep al doilea modul de cursuri, care durează șapte săptămâni / Prima plată a burselor se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie

Luni, 4 noiembrie, elevii și copiii de grădiniță încep modulul al doilea de cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Vacanța de toamnă din anul școlar 2024-2025 a avut loc în perioada 25 octombrie (vineri, după terminarea cursurilor) – duminică, 3 noiembrie.
Al doilea modul de cursuri începe luni, 4 noiembrie, și durează până vineri, 20 decembrie, adică ține șapte săptămâni, conform structurii anului școlar aprobată prin ordin de ministru.
Organizarea anului școlar 2024-2025 este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt cinci module, despărțite de cinci vacanțe. Cursurile anului școlar 2024-2025 au început luni, 9 septembrie.
Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie, urmând ca bursele să se plătească lunar, de către școli, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare.
Până pe 20 octombrie, școlile au avut de transmis la inspectoratele școlare (ISJ/ISMB) prima listă de beneficiari din anul școlar în curs, pe tipuri de burse și sumele estimate pentru plata burselor atât pentru luna septembrie, cât și pentru luna octombrie...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
4 noiembrie 2024

Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție, spune Melania Dragomir, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș: Copiii noștri vorbesc cu un părinte care are un laptop în față, un telefon sau foarte, foarte multe lucruri de făcut

,,Avem numeroase solicitări pentru profesori logopezi”, spune Melania Dragomir, director al Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Timiș, pentru TVR Timișoara. Aceasta a spus că „noi am văzut încă din pandemie că au ajuns la școală copii care vorbesc foarte greu sau deloc, sau au tulburări de limbaj”. „Sunt copii tipici, fără probleme, dar copii cu care nu s-a vorbit acasă”, a precizat Melania Dragomir.
Melania Dragomir: Sufletul copilului nostru se hrănește cu timp și atenție. În momentul în care noi nu mai avem timp, chiar mă gândeam la tinerii părinți ce greu este pentru ei în momentul de față să crească copiii, pentru că acum parcă timpul a intrat la apă. Tehnologia asta ne-a luat telefonul mobil, ne-a luat bucăți de viață, aș putea să spun. Se vede foarte bine. De ce? Ajung la grădiniță și copii nonverbali, ajung la școală copii nonverbali...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Concediul de maternitate pentru creșterea și îngrijirea copilului

Avocatul TV (8)

Concediul de maternitate pentru creșterea și îngrijirea copilului

Concediile de maternitate sunt condiționate de contribuția de 0,85%.

Pentru ca viitoarele mămici să poată beneficia de cele trei concedii specifice perioadei în care sunt însărcinate sau în care au născut deja, trebuie să se asigure că au contribuit pe o perioadă de minim o lună la stagiul de cotizare pentru aceste beneficii.
Multe din viitoarele mămici se confruntă cu dileme referitoare la concediile dedicate perioadei în care sunt însărcinate și la aspectele legale de care trebuie să aibe grijă când vine vorba de acordarea acestor concedii. De reținut este faptul că plata unui procent de 0,85% din salariu, efectuată pe cel puțin o lună de zile, garantează încasarea indemnizațiilor aferente celor trei concedii pe care viitoarea mamă le poate primi, fiind de notorietate faptul că plata acestora este destul de consistentă și contribuie semnificativ la bugetul familiei.
În cazul în care viitoarea mămică este angajată, angajatorul are obligația de a o informa și de a face plata acestei contribuții de 0,85%, iar în cazul în care desfășoară activități autorizate pe cont propriu, va trebui să informeze personal autoritățile financiare.
Excepțiile de la regula de 0,85%
Cum mai toate regulile au și excepții, nici această contribuție nu se dezice, astfel că femeile scutite de contribuția de 0,85% sunt cele care au parcurs concediul de maternitate, sunt studente la cursurile unei facultăți sau primesc pensie de invaliditate.
Concediul de risc maternal
Tot ceea ce implică ideea de risc trebuie tratat cu o mai mare grijă și necesită o protecție sporită, iar riscul maternal reprezintă un motiv consistent pentru a-i fi acordate mamelor drepturi suplimentare. Salariatele însărcinate, cele care au născut recent sau cele care alăptează sunt beneficiarii direcți ai acestui concediu, fiind îndreptățite să solicite angajatorului, în baza unui document medical, diferite facilități pentru a-și continua munca în condiții sigure, sau, în cazul în care nu îi pot fi acordate acestea, să beneficieze de concediu de risc maternal. Acesta se poate acorda integral sau fracționat, pe o perioadă ce nu poate depăși 120 de zile și, mai ales, nu trebuie să interfereze cu alte concedii prevăzute de lege. Condiția de stagiu nu trebuie îndeplinită în acest caz, astfel că cei 0,85% nu condiționează indemnizația primită în urma perioadei de concediu.
Concediul de maternitate
Dacă în perioada de sarcină, deschizatorul de drumuri spre concedii este cel de risc maternal, următorul este cel de maternitate, deosebit de important pentru confortul viitoarei sau actualei mămici. Dată fiind situația fiziologică delicată cu care majoritatea femeilor se confruntă, concediul de maternitate, acordat pe o perioadă de 126 de zile, vine în ajutorul acestora și le permite odihna necesară, asta pentru a nu intra în travaliu chiar la locul de muncă.
Și tatăl își poate lua concediu pentru îngrijirea copilului bolnav
Ultimul din trilogia concediilor este cel pentru îngrijirea copilului bolnav, iar de data aceasta protagonista concediului nu mai este doar mama, legea permițând și tatălui să-și poată lua câteva zile libere de la job pentru a avea grijă de micuț. Cuantumul indemnizațiilor pentru aceste trei concedii este de 85% din valoarea salarială, care se acordă pentru concediul de maternitate și de îngrijire a copilului bolnav, și de 75% pentru concediul de risc maternal.
Pentru detalii și pentru a te informa suplimentar, accesează www.avocat-tv.ro, secțiunea Subiecte. Acolo, avocat Mihaela Pleșea, alături de invitata sa, avocat Dana Barbu, oferă informații interesante legate de concediul de maternitate pentru creșterea și îngrijirea copilului.
Sursa: Avocat TV (www.avocat-tv.ro)
Puteți urmări emisiunea AICI

Trimite email
sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:05:02 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Conferința anuală ,,Agora”

Ieri, 22 noiembrie 2024, în Aula Albastră a Universității ,,Agora" din municipiul Oradea, s-a desfășurat Conferința anuală ,,Agora" - 2024, cu participarea doamnei rector, conf. univ. dr. Alina Angela Manolescu, a doamnei profesor univ. dr. Adriana Manolescu, președinte fondator, a prorectorilor și decanilor celor două facultăți, cadre didactice universitare, studenți și invitați din partea Primăriei Municipiului Oradea și a Poliției Locale, alți colaboratori ...